Arhiepiscopul Alipie (Pogrebneak) de Krasnolimansk a plecat la Domnul

Vicarul Eparhiei de Gorlovka, schi-arhiepiscopul Alipie (Pogrebneak) a trecut la cele veșnice la vârsta de 77 de ani.
Arhiepiscopul Alipie (Pogrebneak) de Krasnolimansk, vicarulul Eparhiei de Gorlovka din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, a plecat la Domnul.
Episcopul Victor (Koțaba) de Barișevka a anunțat moartea ierarhului pe pagina sa de Facebook în data de 2 noiembrie 2021.
"Împărăția Cerurilor și odihnă veșnică Înaltpreasfințitului Părinte!", a scris episcopul Victor.
Arhiepiscopul Alipie (în lume – Vasile Pogrebneak) s-a născut în data de 21 iunie 1945 în satul Malievka, raionul Borovsk, regiunea Harkov. A studiat la Seminarul Teologic din Moscova, în 1968 a fost tuns în monahism la Lavra Sfintei Treimi a Sfântului Serghie de Radonej. A fost hirotonit la gradul de ierodiacon, în 1970 – la gradul de ieromonah. A absolvit Academia Teologică de la Moscova cu titlu de doctor în teologie.
Din 1977 până în 1984 a slujit ca paroh al bisericii Sfinților Apostoli Petru și Pavel din Krasnîi Liman, apoi a fost numit paroh al bisericii Nașterea Presfintei Născătoarei de Dumnezeu din satul Krestișe, regiunea Donețk. Din 1985 până în 1989 a fost parohul catedralei Acoperământul Maicii Domnului din or. Voronej.
Între 1989-1990 a rămas fără post din cauza unei boli, în 1991 a devenit din nou parohul bisericii Sfinților Petru și Pavel din Krasnîi Liman, a fost ridicat la rangul de arhimandrit.
La 6 octombrie 1991 a fost sfințit la Donețk episcop de Donețk și Slaveansk.
La 22 ianuarie 1992 a refuzat să semneze petiția Sinodului Bisericii Ortodoxe Ucrainene convocat la inițiativa mitropolitului Filaret al Kievului (Denisenko) către Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii Alexie al II-lea cu cererea de a acorda autocefalie Bisericii Ortodoxe Ucrainene. A doua zi, pe 23 ianuarie, mitropolitul Filaret l-a înlăturat de la administrarea Eparhiei de Doneţk.
A fost membru al Sinodului Arhieresc de la Harkov în perioada 27-28 mai 1992, la care s-a decis excomunicarea și caterisirea a mitropolitului Filaret (Denisenko). După Sinod a revenit la conducerea Eparhiei de Doneţk, dar conform propriilor sale cuvinte, "agravarea constantă a sănătăţii l-a împiedicat să exercite o slujire arhierească deplină".
La 8 decembrie 1992, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, prezidat de Mitropolitul Vladimir (Sabodan) al Kievului, la cererea sa, episcopul Alipie a fost pensionat. La 29 iulie 1994, a fost numit Episcop de Gorlovka și Slaveansk, de la 3 mai până la 12 septembrie 1996 a condus interimar Eparhia de Donețk.
La 11 iunie 1997, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, la cererea sa, a fost demis pe motiv de boală. La 16 septembrie 2014, Sinodul l-a numit pe episcopul Alipie (Pogrebneak) episcop de Krasnolimansk, vicar al ieparhiei de Gorlovka.
La 4 octombrie 2014, la cvatedrala Înălțării Domnului din orașul Izium, Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și al Întregii Ucraine l-a ridicat pe episcopul Alipie de Krasnolimansk la rangul de arhiepiscop.
În 2015, pentru slujirea sa plină de râvnă în cadrul Bisericii Ortodoxe, Vlădica Alipie a fost decorat cu Ordinul Sfântului Serghie de Radonej de gradul II.
Pe tot parcursul vieții sale bisericești, nou adormitul schi-arhiepiscop a reconstruit multe biserici și mănăstiri, sub conducerea sa a început renașterea Sfintei Lavre încinstea Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu din Sveatogorsk. Adept al purității credinței ortodoxe, Vlădica Alipie a fost un duhovnic nu numai pentru laici, dar și pentru mulți preoți și călugări.


