Ce îi împiedică pe "păstorii risipitori" să se pocăiască?

În acest articol vom pune accentul asupra foștilor preoți ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice, care dintr-un motiv sau altul au trecut la Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU) nerecunoscută, care a fost creată la sfârșitul anului 2018. Astfel de clerici sunt în diferite eparhii, dar vom discuta exemplul eparhiei de Vinița. În primul rând, pentru că autorul articolului cunoaște starea duhovnicească din această eparhie din conversații personale, și în al doilea rând, pentru că aceasta este singura eparhie a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, unde episcopul conducător s-a alăturat la BOaU și a lăsat o amprentă sa asupra tot ceea ce se întâmplă în eparhie.

Despre trădarea arhiereului din Vinița

La 15 decembrie 2018 mitropolitul Simeon (Șostațki) de Vinița și Barsk a plecat din Vinița la Kiev la așa-numitul "Sinod de unificare" care a fost convocat de P. Poroșenko și Patriarhul Bartolomeu cu scopul înființării Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BOaU). Este puțin probabil că ar fi îndrăznit să facă acest pas dacă nu era sigur că va fi ales șef al noii structuri religioase. Mai mult, el nu ar fi plecat la Kiev dacă ar fi știut care va fi primirea de către clerul eparhiei de Vinița la întoarcerea sa.

A doua zi după "Sinod", în timpul liturghiei săvârșite la Catedrala Schimbării la Față a Mântuitorului din Vinița, Șostațki a anunțat clericii și enoriașii despre crearea BOaU și despre aderarea sa la această structură. Simeon i-a îndemnat pe toți să-i urmeze exemplul, însă doar câțiva au răspuns la apelul său. Unii preoți din clerul Catedralei Schimbării la Față a Mântuitorului nu au participat deloc la liturghia din 16 decembrie, iar majoritatea covârșitoare au refuzat să-l urmeze pe fostul lor episcop după declarația sa privind aderarea la BOaU. La fel a procedat tot clerul eparhiei de Vinița. Ceva mai târziu, Simeon (Șostațki) a menționat cu regret într-un interviu: "Am pierdut foarte mult. Am avut 320 de parohii, acum au rămas doar 20. Am avut 280 de preoți, iar acum doar 30".

A trecut un an și jumătate de la acele evenimente. În acest timp clerul eparhiei de Vinița, ca și întreaga Biserică Ortodoxă Ucraineană, a fost supusă unei presiuni foarte puternice din partea autorităților, a radicalilor naționaliști și resurselor mass media pentru a-i forța să adereze la BOaU. Inutil! Dimpotrivă, din cei 30 de slujitori care l-au urmat pe Simeon în schismă, trei au adus deja pocăința și s-au întors în sânul Bisericii canonice. Dar ce fac ceilalți?

Rămânând în schismă, nu poți aduce pocăință

Alții gândesc diferit. Unii sunt ghidați de fostul mitropolit Simeon și îi urmează poziția cu strictețe. Ne amintim de nefericitul Victor Bodnar, care după ce a trecut în schismă, a devenit atât de răutăcios încât a încercat chiar să-l atace fizic pe noul arhiereu de Vinița al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Mitropolitul Varsanufie. Șase luni mai târziu, Bodnar a decedat.

Unii nu se întorc la Biserică pentru că nu au indicații de la cei care se află la putere sau de sponsorii lor. Este puțin probabil ca printre ei să fie clerici care consideră că schisma este ideologic o alegere corectă. Căci în acest caz ei ar fi trecut de mult timp la structurile schismatice BOU-PK sau BAOU, fără să aștepte crearea BOaU. Poate că cea mai mare parte a clerului care l-a susținut pe Simeon în 2018 ar dori să se întoarcă la Biserica canonică, dar îi reține un moment psihologic.

Cu trecerea timpului, din punct de vedere psihologic clericilor care au aderat la BOaU le este tot mai greu să se întoarcă în sânul Bisericii canonice.

Problema este că clericii care l-au urmat pe Șostatski și au trecut la BOaU, și-au făcut alegerea dintr-odată. Dar apoi au avut o scurtă perioadă de timp când au avut posibilitatea de a se întoarce la Biserica Ortodoxă Ucraineană aproape fără urmări dureroase și, cum se spune în popor, "cu obraz curat": revenirea putea fi explicată prin faptul că ei nu ar fi înțeles situația – au crezut că toată lumea va adera, că au făcut asultare față de episcopul lor, etc.

Dar cu trecerea timpului, revenirea în sânul Bisericii a devenit mai dificilă din punct de vedere psihologic. Gândirea acestor foști preoți este de înțeles: ei cred că dacă nu sa-u întors în scurt timp și se vor întoarce acum, după o anumită perioadă de timp, ei vor fi priviți ca niște trădători atât în ​​Biserica Ortodoxă Ucraineană, cât și în BOaU. Nu vor fi considerați nicăieri ca la ei acasă. Și că toată lumea va înțelege că se întorc la Biserica Ortodoxă Ucraineană nu pentru că și-au dat seama unde este adevărata Biserică a lui Hristos, ci din cauza unor motive mercantile: cineva și-a pierdut turma sau o parte semnificativă a acesteia, cineva duce lipsa confraților – preoți  care au rămas în Biserica Ortodoxă Ucrineană, iar cineva nu este mulțumit de ordinea instituită în BOaU, etc.

De aceea ei suspină, regretă ceea ce s-a întâmplat, dar nu se grăbesc să aducă pocăința și să se întoarcă în sânul Bisericii. Și dintr-un unghi pu uman, ei au dreptate. Dar pe lângă judecățile omenești, există și momente duhovnicești.

De ce s-a pocăit fiul risipitor din pilda Evangheliei?

Să revenim la parabola fiului risipitor, care descrie foarte expresiv toate aspectele și etapele păcatului și a pocăinței și, totodată, ne vorbește despre faptul cum Dumnezeu îl privește pe penitent și cum îl primește. Nu va fi de prisos să recitim acest pasaj din Evanghelia după Luca.

"Şi a zis: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta. Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său.

Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim; Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească" (Luca 15, 11-32).

Din această parabolă aflăm că motivul pocăinței poate fi chiar și cel materialist. Fiul risipitor s-a pocăit că l-a părăsit pe tatăl său doar pentru că a fost străpuns de simțul foamei. El nu s-a gândit cât de mult l-a supărat pe tatăl său prin plecarea sa și cererea parții sale de moștenire. Nu s-a gândit deloc la sentimentele tatălui său, s-a gândit doar la faptul că nu are ce mânca.

Totuși, nici foamea nu l-a determinat imediat să-și întoarcă privirea spre tatăl său. La început, a încercat să se hrănească păscând porcii și dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii. Și abia apoi a început să se gândească la întoarcerea la casa tatălui său. În același timp, fiul risipitor nu se gândește la tatăl său, ci la pâinea pe care o mănâncă argații tatălui său: "Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame!". Și acesta a fost începutul pocăinței. Dar a avut o pocăință sinceră și adevărată.

Din această parabolă aflăm că motivul pocăinței poate fi chiar și cel materialist. Fiul risipitor s-a pocăit că l-a părăsit pe tatăl său doar pentru că a fost străpuns de simțul foamei. El nu s-a gândit cât de mult l-a supărat pe tatăl său prin plecarea sa și cererea parții sale de moștenire. Nu s-a gândit deloc la sentimentele tatălui său, s-a gândit doar la faptul că nu are ce mânca.

Sfântul Teofan Zăvorâtul scrie: "Și păcătosul care se se intoarce și se căiește, se trezește din somnul păcatului, vine la hotărârea de a se schimba (se ridică) și, în cele din urmă, se îmbracă cu putere pentru o viață nouă prin Tainele Pocăinței și a Împărtășaniei (e gata de fapte). În pilda fiului risipitor aceste momente sunt indicate după cum urmează: și-a venit în sine – și-a dat seama; sculânu-mă mă voi duce – a decis să părăsescă viață cea vechea; și s-a sculat și a venit la el; mai mult, el îi spune tatălui că a greșit - Taina Mărturisirii, iar tatăl îl îmbracă în veșminte (iertarea și dezlegarea de păcate) și îi pregătește masă (Sfânta Împărtășanie)".

Citind parabola fiului risipitor din perspectiva problemei pe care o analizăm, adică plecarea unor preoți la BOaU, putem observa că fiul risipitor, având dorința de a se întoarce la tatăl său, nu a început să se gândească cum îl va primi fratele său mai mare sau cum se vor uita la el argații și lucrătorii angajați. El s-a smerit atât de mult, încât era pregătit pentru orice: derâderi, priviri de ignoranță, umilință, etc. Acest exemplu ar trebui să devină un model pentru cei care sunt opriți de gândul ce vor crede preoții Bisericii Ortodoxe Ucrainene care nu au urmat exemplul fostului lor episcop și nu au trădat Biserica. Nu trebuie să te gândești la asemenea lucruri, trebuie să te gândești la faptul că Dumnezeu, Tatăl nostru cel iubitor, își așteaptă fiii risipitori și este gata să le ierte totul, fără a întreba de ce au decis să se întoarcă. Principalul lucru este sinceritatea pocăinței. Sfântul Ignatie (Briancianinov) scrie: "Din pilda Evangheliei aflăm că din partea omului, pentru o pocăință sinceră și rodnică, avem nevoie de: vederea propriului păcatului, conștiința păcătoșeiniei, pocăința pentru păcatul săvârșit, mărturisirea lui. Dumnezeu îl vede pe cei care se adresează cu o astfel de promisiune izvorâtă din inimă: El zărindu-l se grăbește deja să-l întâlnească, îl îmbrățișează, și îl sărută cu harul Său".

Fiul risipitor, având dorința de a se întoarce la tatăl său, nu a început să se gândească cum îl va primi fratele său mai mare sau cum se vor uita la el argații și lucrătorii angajați. El s-a smerit atât de mult, încât era pregătit pentru orice: derâderi, priviri de ignoranță, umilință, etc.

Iar rodul principal al unei astfel de căințe este iertarea și împăcarea cu Dumnezeu. Sfântul Ioan de Kronștadt exclamă: "O, abis nesecat al îndurării lui Dumnezeu față de noi, păcătoșii! Bucurați-vă, cei născuți pe pământ, că Tatăl vostru, Care este în ceruri, este atât de milostiv. Puteți avea nădejde că dacă vă îngrijiți de mântuirea voastră, cu siguranță o veți primi; cu adevărat nădăjduiți că Tatăl Ceresc are grijă de mântuirea voastră și vă dăruește, prin Harul Său, fericirea făgăduită. Priviți: fiul risipitor își vine în sinea sa și spune: Mă voi duce la tatăl meu. Dar tatăl? Când fiul risipitor era încă departe de el din cauza necurăției și a nelegiuirii sale, l-a văzut și i s-a făcut milă de el; a alergat în întâmpinare, i-a căzut pe grumaz și l-a sărutat. O iubire tandră, cu adevărat părintească! Și acesta este adevărul absolut, deoarece de acest lucru ne asigură Unul Născut Fiul lui Dumnezeu, Fiul cel iubit de Tatăl Ceresc".

Pocăința este posibilă

În februarie 2020, adică la puțin peste un an după ce a aderat la BOaU, protoiereul Roman Asafa, fostul paroh al bisericii în cinstea Sf. Cuviosului Serafim de la Sarov din orașul Koziatin, regiunea Vinița, s-a întors în sânul Bisericii canonice. Unele detalii despre acest caz au fost comunicate de ziarul local "RIA-Koziatin".

Acest caz amintește foarte mult pilda din Evanghelie. Părintele Roman a rătăcit "pe un tărâm îndepărtat" un an întreg, și-a pierdut turma, pentru că comunitatea bisericii Sf. Serafim de la Sarov până și juridic a rămas întotdeauna în subordinea Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice. În final, s-a pocăit și a decis să se întoarcă. "Parohul bisericii în cinstea Sf. Cuviosului Serafim de la Sarov din Koziatin, protoiereul Roman Asafa, care în martie anul trecut a aderat la BOaU, s-a adresat Mitropolitului de Vinița și Barsk Varsanufie cu o scrisoare de pocăință, în care și-a exprimat pocăința sinceră pentru păcatul de rătăcire în schismă și și-a anunțat intenția să păstreze necontenit fidelitatea față de Dumnezeu și unitatea cu Biserica canonică", relatează Eparhiei Vinița a Bisericii Ortodoxe Ucrainene pe site-ul său oficial.

În același timp, foștii colegi ai părintelui Roman din BOaU, într-o conversație cu corespondentul "RIA-Koziatin", s-au plâns de decizia lui și au făcut aluzii la existența unor probleme pentru care preotul Roman nu va fi binevenit în Biserica Ortodoxă Ucraineană. "De fapt, îmi pare foarte rău pentru părintele Roman. Pentru că Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei Moscovei nu va fi la fel de loială față de problemele sale ca noi", a menționat ieromonahul Sofronie, secretarul de presă al eparhiei de Vinița șiBarsk din cadrul BOaU. Dar s-a înșelat. Mitropolitul Varsanufie a venit la biserica Sf. Cuviosului Serafim de la Sarov și, potrivit  "RIA-Kozyatin", "a discutat cu părintele Roman și cu familia sa, i-a mulțumit pentru curajul și dorința de a sluji Bisericii lui Hristos, și i-a adus în dar obiectele necesare pentru slujire".

***

Desigur, pentru preoții care au părăsit Biserica pocăința este un act foarte, foarte dificil. Trebuie să treci peste propria mândrie, peste condamnarea noului tău mediu, să înfrunți posibilele probleme cotidiene și casnice. Dar toate acestea vor fi răsplătite din belșug. Vor fi răsplătite deja în viața pământească, iar apoi în viața veșnică. Dacă cineva vine la Dumnezeu cu pocăință – pentru el va fi o sărbătoare. Tatăl Ceresc îl va îmbrăca cu siguranță pe cel care se căiește în haine filiale, îi va pune inel pe mână, va junghia vițelul cel îngrăsat și va chema toată lumea să se bucure că fiul risipitor "mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat".

Iar pentru preoții Bisericii Ortodoxe Ucrainene care au rămas fideli Bisericii lor, va veni momentul încercării: dacă sunt gata să-și accepte fratele risipitor care a revenit sau se vor comporta ca fiul cel mai mare din pildă, reproșându-i Tatălui Ceresc că l-a acceptat pe fiul mai mic, în pofida faptului că și-a risipit averea cu desfrânatele. Un detaliu interesant: textul Evangheliei nu ne spune dacă fiul cel mai mare a fost de acord cu argumentele tatălui său și dacă a intrat sau nu în bucuria sărbătorii. Evanghelia lasă această întrebare deschisă, ceea ce înseamnă că fiecare care se consideră în locul fiului celui mare trebuie să o rezolve personal.