Fanarul și legalizarea schismaticilor ucraineni: o privire din Bulgaria
De ce patriarhul Constantinopolului nu are dreptul de a anula actele altor patriarhi sau să fie judecătorul suprem al tuturor Bisericilor Autocefale?
Propunem atenției cititorilor un articol al avocatului și masterandului în teologie Alexander Todorov, care examinează problema dacă patriarhul Constantinopolului are dreptul de a anula actele altor patriarhi sau de a fi judecător suprem.
"Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi judecată dreaptă" (Ioan 7:24)
A apărut o nouă învățătură neortodoxă – că Patriarhul Constantinopolului este "conducătorul" tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale (1) și are dreptul de a anula deciziile altor patriarhi, deoarece deține dreptul "de a lua hotărâri irevocabile în privința episcopilor și a altor clerici ai Bisericilor Autocefale conform Canoanelor 9 și 17 ale Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon" (2), și pentru că el este "centrul Ortodoxiei" (3). Aceste trei pretenții ale lui Bartolomeu sunt fixate în necanonicul "Tomos de autocefalie al Bisericii Ortodoxe din Ucraina" și au fost infirmate teologic, canonic și istoric chiar și după ce a fost emis Tomosul pe 6 ianuarie 2019.
Totuși, în ultimele săptămâni, aceste afirmații neortodoxe au fost răspândite din nou în Bulgaria în încercarea de a justifica patru acțiuni ilegale:
- "reîncadrarea" necanonică a schismaticilor ucraineni Filaret Denisenko și Macarie Maletici, precum și a clericilor "hirotoniți" de aceștia (inclusiv a conducătorului BOaU Epifanie Dumenko) după ce au fost caterisiți și excomunicați din Biserică, făcută de patriarhul Bartolomeu în octombrie 2018 fără a avea o asemenea autoritate și cu încălcarea canoanelor care interzic acest lucru (Canonul apostolic 32, Canonul 15 al Sinodului din Antiohia, Canonul 118 al Sinodului de la Cartagina, Canonul 5 al Sinodului I Ecumenic și Epistola Sinodului din Cartagina către papa Celestin).
- acordarea necanonică a Tomosului de autocefalie într-o jurisdicție străină la 6 ianuarie 2019, unde patriarhul Bartolomeu nu a avut nicio autoritate judecătorească după 1686 (Mitropoliile Malo Rosiei (Rusiei Mici)/Kievului și Belarusiei au fost transferate de patriarhul Constantinopolului Dionisie al IV-lea și Sinodul său Patriarhiei Moscovei. Hotărârea a fost întărită printr-o Epistolă patriarhală și sinodală specială în 1686 (4) și de atunci niciun patriarh al Constantinopolului (5) nu a contestat acest lucru și nici nu a făcut pretenții jurisdicționale Ucrainei (6)).
Eliberat în afara competenței patriarhului Constantinopolului, Tomosul juridic este nul, adică nu acordă niciun fel de drepturi canonice. Acesta reprezintă o încălcare directă a Canonului 2 al Sinodului II Ecumenic și Canonului 8 al Sinodului III Ecumenic, care nu permite niciunui episcop să-și extindă autoritatea asupra unei jurisdicții/eparhii străine și, de asemenea, încalcă Canonul 17 al Sinodului IV Ecumenic și Canonul 25 al Sinodului VI Ecumenic, care nu permit nicio pretenție la autoritatea bisericească asupra teritoriilor în care reclamantul nu și-a exercitat autoritatea bisericească de mai mult de 30 de ani (statutul de prescripție pentru pretențiile Patriarhiei Constantinopolului a expirat acum 300 de ani).
Patriarhul este, de asemenea, episcop și nu are dreptul să se amestece în treburile altor patriarhii – nici Statutele lor nu permit acest lucru și nu l-au permis niciodată, pentru că aceasta ar fi o lipsă de autocefalie.
- coliturghisirea din Eparhia de Plovdiv cu starețul destituit Petru Eremeev (destituit de Patriarhul Moscovei pe baza unei hotărâri a Curții Ecleziastice Eparhiale a Eparhiei Moscovei (7)), care a fost "restabilit" de către Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului .
Sfintele canoane precizate la pct. 1 nu permit celor caterisiți sau excomunicați de un episcop/patriarh sa fie repusi sau primiti in comuniune de catre altul. Prin urmare, egumenul Eremeev nu a fost de fapt restituit în gradul său, restabilirea sa în rang de către patriarhul Bartolomeu este nulă pentru lipsă de jurisdicție.
- coliturghisirea celor cinci episcopi bulgari cu schismaticii ucraineni în Turcia pe 19 mai 2024. În loc să-i ajutăm pe episcopii noștri să se pocăiască cinstit de acest act fără lege, pentru ca să se termine neînțelegirile și să fie pace în Biserica Bulgară, unii preoți începe să justifice coliturghisirea cu schismaticii prin recunoașterea învățăturilor neortodoxe din Tomosul emis de patriarhul Bartolomeu din 6 ianuarie 2019, care sunt în esență o erezie eclesiologică (neo-papism – pretenții de autoritate papală în Biserica Ortodoxă)
Așadar, de ce patriarhul Constantinopolului nu este conducătorul Bisericilor Autocefale, nici judecătorul suprem inapelabil în cauzele clericilor din Bisericile Locale autocefale, nici "centrul Ortodoxiei", așa cum se afirmă în mod fals în Tomos? Motivele sunt următoarele:
1. Capul Bisericii nu este unul dintre patriarhii Bisericilor Autocefale, ci este Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, ceea ce este spus în Cuvântul lui Dumnezeu (Efeseni 1:22 și 5:23) și care este o dogmă a credinţă.
Prin urmare, cuvintele patriarhului Bartolomeu în Tomosul său că "Biserica autocefală din Ucraina recunoaște ca conducător Preasfântul Scaun Ecumenic Apostolic și Patriarhal, așa cum (fac) ceilalți patriarhi și primați" contrazic Cuvântul lui Dumnezeu. Prin urmare, de îndată ce se contrazic, aceste cuvinte sunt o minciună.
Ele sunt o minciună nu numai din punct de vedere dogmatic, ci și din punct de vedere faptic pentru că nicăieri nu s-a hotărât vreodată că patriarhii și întâistătătorii Bisericilor Autocefale îl acceptă pe patriarhul Ecumenic drept cap-conducător.
Papismul în sine nu este o nouă erezie, dar patriarhul Bartolomeu încearcă acum să o reînvie în avantajul său. Ortodocșii, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu trebuie să accepte această înșelăciune și să nu se teamă de a o demasca, pentru că demascarea ei este o manifestare de iubire și grija atât pentru înșelător, cât și pentru cel înșelat.
2. Autocefalia este conducerea separată și independentă a unei Biserici Locale de către un Întâistătător care este ales de Sinodul său, ceea ce este exact ceea ce se reflectă în termenul "autocefalie" (din greacă: αὐτός - singur și κεφαλή - cap). Prin urmare, în Biserica Ortodoxă, nu există nicio cale ca conducătorul unei Biserici Autocefale să fie primat/cap al altei Biserici autocefale.
Mai mult, Patriarhia Constantinopolului a apărut abia în secolul al IV-lea – Bisericile Autocefale sau Biserica Sobornicească s-au descurcat fără primați înainte de aceasta?
3. Cele două canoane (9 și 17) ale Sinodului IV Ecumenic dau patriarhului Constantinopolului dreptul de a fi judecătorul suprem în cauzele bisericești ale clericilor din patriarhia sa, nu și ale altor patriarhii. Prin urmare, următoarele cuvinte din Tomos sunt o minciună: "...dreptul tuturor episcopilor și celorlalți clerici de a apela la Patriarhul Ecumenic, care are responsabilitatea canonică de a lua decizii irevocabile în cazurile episcopilor și altor clerici din Bisericile Locale. conform sfintelor Canoane 9 și 17 ale Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon". Deci, aceste două canoane sunt irelevante pentru pretențiile patriarhului Constantinopolului față de celelalte Biserici Locale Autocefale deoarece:
3.1. Niciun patriarh nu are dreptul de a anula deciziile împotriva clericilor impuse de un alt patriarh – a proceda altfel ar însemna că un patriarh are mai multă putere decât altul și se poate încadra într-o jurisdicție străină (unde nici măcar nu are dreptul de a hirotoni). Nu întâmplător Domnul Iisus Hristos le-a dat apostolilor o autoritate egală (Matei 18:18) și le-a spus în mod explicit că niciunul dintre ei nu va fi mai mare decât ceilalți: " Ştiţi că ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele şi cei mari le stăpânesc. Nu tot aşa va fi între voi, ci care între voi va vrea să fie mare să fie slujitorul vostru" (Matei 20:25-26).
Mântuitorul a condamnat în mod solemn chiar și gândul de întâietate între apostoli.
Episcopul canonist Nicodim Milaš scrie: "Și după cum nu a existat și nu a putut exista un primat de autoritate între apostoli, tot așa nu poate exista există și un astfel de primat între urmașii apostolilor, episcopii, care au toți aceeași autoritate și demnitate, indiferent de ce eparhie conduce oricare dintre ei" (8) .
Această interpretare canonică a episcopului Nicodim Milaš (canonizat local ca sfânt) corespunde pe deplin învățăturii originale a Bisericii despre unitatea Bisericii și egalitatea episcopilor, exprimată de sfinții antici precum de Sfântul Irineu de Lyon și Sfântul Ciprian de Cartagina. (9).
După Tertulian, toate Bisericile Locale individuale sunt, de asemenea, egale între ele, deoarece toate posedă în mod egal adevărul apostolic (10).
Cuvintele Sfântului Grigore Dialogul, papă al Romei, în scrisoarea sa către împărat (Epistola 33) se spune: "Spun fără nicio ezitare că oricine se numește episcop ecumenic sau dorește acest titlu, este în mândria lui un predecesor al antihristului, pentru că el pretinde în același fel că este mai presus de ceilalți" (11).
El a scris aceste cuvinte pentru că după ce Constantinopolul a devenit capitala imperiului, sub influența împăratului, patriarhul Ioan al Constantinopolului a cerut să fie recunoscut ca primul episcop din întreaga Biserică și a luat titlul de Ecumenic.
Sfântul Grigore i-a scris: "Gândește, a scris Papa, că aroganța ta nesăbuită tulbură liniștea Bisericii, iubite frate. Prețuiește din toată inima smerenia, prin care poate fi păstrată armonia tuturor fraților și unitatea Sfintei Biserici Ecumenice... Ce-i vei spune lui Hristos, capului Bisericii universale, în ziua judecății finale, tu care, numindu-te egumenic, te străduiești să-le subjugi toate mădularele lui?... Din cauza acestui nebun și arogant titlu, Biserica este împărțită, iar inimile tuturor fraților sunt tulburate de acest scandal... Cauți să iei de la fiecare ceea ce vrei să-ți însuşești abuziv și când vrei să te înalți mai presus de toate cu acest mândru titlu și săi umilești în comparație cu tine, ce altceva vei face – vei spune: "Mă voi înălța la cer și îmi voi înălța tronul mai presus de stelele cerului?...." (12).
Referitor la titlul de Ecumenic, Sfântul Ierarh Grigore scria într-o scrisoare către episcopul Eulogie al Alexandriei: "De ce ne numim episcopi, noi care ne datorăm demnitatea smereniei Răscumpărătorului nostru, în timp ce, în realitate, urmăm mândria vrăjmașului Său?... Acest titlu a fost oferit predecesorilor mei, dar niciunul dintre ei nu a căutat să-l accepte, pentru ca, respectând onoarea tuturor preoților din această lume, să-și păstreze propria cinste în fața celui Atotputernic. A accepta acest titlu înseamnă a submina demnitatea tuturor patriarhilor și dacă acesta; dacă s-ar întâmpla ca cel care este numit egumenic (universal) să cadă în vreo erezie, nu ar mai fi un episcop care să rămână fidel credinței" (13).
3.2. O astfel de doctrină – că patriarhul Constantinopolului poate anula hotărârile altor patriarhi cu privire la clericii lor (ceea ce ar presupune că el are cel puțin autoritate judecătorească asupra lor) – nu se găsește în nici un catehism ortodox, nicio interpretare a Crezului (articolul 9). ), orice manual de dogmatică sau orice manual de drept canonic (bisericesc).
Acesta este cel mai flagrant abuz de interpretare a canoanelor (9 și 17 din Sinodul IV Ecumenic) după modelul papal clasic. Patriarhul Bartolomeu consideră aceste două canoane izolat de învățătura Bisericii cu privire la autoritatea egală a apostolilor, de alte canoane și chiar din contextul istoric al Sinodului de la Calcedon (Calcedonul era un orășel/suburbie de lângă Constantinopolul domnitor, care astăzi nu mai domnește).
Papa procedează în același mod – cuvintele Domnului "Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea" (Matei 16:18) le folosește pentru a-și justifica erezia, că apostolul Petru a fost piatra Bisericii și cel mai suprem apostol. Pentru că Petru a fost ucis la Roma, iar papa locuiește astăzi acolo, ceea ce înseamnă că papa, ca succesor al lui Petru, este cel mai înalt episcop și cap al Bisericii...
Totuși, dacă vom lua aminte în ce legătură (în ce context și dialog) Hristos spune cuvintele de mai sus lui Sfântul Petru, ne devine clar că Domnul își zidește Biserica pe credința că El, persoana istorică Iisus, este Hristosul și Fiul Dumnezeului celui viu și pe această credință/piatră a fost întemeiată Biserica Sa (de aceea suntem noi numiţi creştini și nu peterieni).
La fel ca interpretarea rea papală a versetului de la Mat. 16:18, patriarhul Bartolomeu schimbă acum sensul și aplicarea Canoanelor 9 și 17 ale Sinodului IV Ecumenic, scoase din contextul Sfintei Tradiții și a celorlalte canoane. Abuzând de moștenirea sobornicească și distorsionând practica Bisericii, el încearcă să-și demonstreze dreptul inexistent de a fi judecător suprem asupra celorlalți Patriarhi și Sinoade din lumea ortodoxă.
3.3. Celebrul canonist bizantin Zonaras a interpretat Canonul 17 astfel: "Dar patriarhul Constantinopolului nu se plasează ca judecător peste toți mitropoliții, fără excepție, ci numai asupra subordonaților săi. Căci nu poate aduce la judecata sa episcopii Siriei, sau ai Palestinei și Feniciei sau ai Egiptului împotriva voinței lor, dar episcopii Siriei sunt supuși curții Patriarhului Antiohiei, iar cei din Palestina curții Patriarhului Ierusalimului, iar cei ai Egiptului trebuie judecați înaintea Patriarhul Alexandriei, de la care (patriarhii) ei primesc atât hirotonire, cât și căruia îi sunt supuși” (14).
Episcopul Nicodim Milaš, interpretul canoanelor, aderă la aceeași părere. Înainte de a-l cita pe Zonaras, el indică clar de ce îl citează: "… ca nimeni să nu creadă că patriarhul Constantinopolului are autoritate necondiționată asupra tuturor mitropoliților dincolo de limitele Patriarhiei sale" (15).
Sfântul Nicodim din Sfântul Munte, în celebrul "Pedalion", comentând aceste canoane, afirmă clar că "Patriarhul Constantinopolului nu are dreptul de a acționa în eparhiile și regiunile altor patriarhi, iar acest canon nu îi dă dreptul de a accepta apeluri în orice chestiune din cadrul Bisericii universale". Prezentând numeroase argumente, Sfântul Nicodim face concluzii lipsite de ambiguitate: "În prezent... patriarhul Constantinopolului este primul, singurul și ultimul judecător asupra mitropoliților subordonați lui, dar nu asupra celor subordonați altor patriarhi. Căci, așa cum am spus deja, judecătorul suprem și universal al tuturor patriarhilor este Sinodul Ecumenic și nimic altceva" (16).
Sfântul Nectarie din Eghina subliniază, de asemenea, că în Biserica lui Hristos, niciun ierarh nu poate pretinde rolul de judecător unic și absolut asupra colegilor săi episcopi ai altor Biserici Locale. Sfântul Nectarie citează cuvintele Sfântului Ciprian al Cartaginei, care în anul 256 d.Hr. "a convocat ultimul sinod a celor trei provincii (eparhii) – Africa, Numidia și Mauretania... La el au participat 85 de episcopi, împreună cu preoți, diaconi, o mare mulțime de oameni, și câțiva mărturisitori și martiri. La acest sinod, Ciprian le-a cerut episcopilor să voteze liber, spunând: "Fiecare are dreptul să-și exprime liber părerea în această chestiune, fără a condamna sau a invalida pe nimeni, chiar dacă gândește altfel. Căci niciunul dintre noi nu a fost numit episcop peste episcopi și nu-și obligă frații să se supună... Acelaşi lucru este scris în Epistola 72 către Ştefan (Ad Stephanum), precum și în Epistolele 55, 59, 71, 73. Așa spunea Sfântul Ciprian despre primatul lui Petru: "Și Petru, pe care Domnul l-a ales primul, când Pavel l-a mustrat pentru tăierea împrejur (cf. Gal. 2, 11-14), nu l-a atacat nepoliticos și arogant și nici nu a spus că are întâietate și că cei mai tineri și cei din urmă trebuie să-l asculte” (17).
"Primatul" papist și pretențiile similare ale patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului (inclusiv în ceea ce privește administrarea ecleziastică a justiției) sunt cu totul nepotrivite în viața autentică a Bisericii Ortodoxe, deoarece este sobornicească și guvernată de iubire.
3.4. În istoria și tradiția bisericii, nu există cazuri în care patriarhul Constantinopolului a anulat actele de depunere sau excomunicare din Biserică emise de alți patriarhi, iar acest lucru a fost recunoscut de Biserică. Adevărul acestei chestiuni este cel mai bine ilustrat de Scrisoarea Enciclică a Patriarhilor Răsăriteni din 6 mai 1848, semnată de patriarhul Constantinopolului împreună cu întregul său Sinod, precum și de patriarhii și membrii altor Sinoade Răsăritene. Acesta este un document confesional de o autoritate deosebit de înaltă. În ea, ei răspund aceleiași pretenții a pontifului roman cu privire la autoritatea judiciară supremă în Biserică, respingând-o în următoarele cuvinte:
"Preafericirea Sa spune că corintenii, cu ocazia unei neînțelegeri apărute între ei, s-au îndreptat către papa Clement, care, după ce a discutat problema, le-a trimis o scrisoare și au citit-o în biserici. Dar acest eveniment este o dovadă foarte slabă a autorității papale în Casa lui Dumnezeu, deoarece Roma era atunci sediul guvernului și capitala împăraților și, din acest motiv, orice chestiune, chiar dacă era nesemnificativă, cum ar fi disputa dintre corinteni, trebuia luată în considerare acolo, mai ales dacă una dintre părțile în litigiu căuta medierea de aceasta partea. Acest lucru se întâmplă și astăzi. Patriarhii Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului, în cazul unor chestiuni extraordinare și complicate, îi scriu patriarhului Constantinopolului, deoarece acest oraș este capitala domnitorilor și, în plus, are avantajul acordat de Sinoade. Dacă prin cooperare frăţească cei care au nevoie de îndreptare sunt îndreptaţi, este bine; dacă nu, problema este înaintată guvernului în ordinea corespunzătoare. Dar această cooperare frăţească în credinţa creştină nu diminuează libertatea Bisericilor lui Dumnezeu".
Din aceste cuvinte rezultă:
- Într-adevăr, patriarhul Constantinopolului a intervenit uneori în treburile bisericești străine, dar numai dacă alți patriarhi înșiși i-au cerut acest lucru (18), și deloc nu ca judecător suprem care poate răsturna hotărâri patriarhale deja luate, care sunt valabile pentru eparhiile străine;
- în general, cazurile de apel către patriarhul Constantinopolului au fost rare – în "cazuri neobișnuite și complicate";
- în sfârşit, se subliniază direct că "această cooperare frăţească în credinţa creştină nu subminează libertatea Bisericilor lui Dumnezeu", întrucât cooperarea frăţească constă în exprimarea unei opinii autoritare din Constantinopol, adică în mediere, şi nu în răsturnarea actele altor patriarhi și impunerea judecății proprii.
Acest lucru se vede clar din exemplele istorice atunci când episcopii în dispută (adică ambele părți, nu doar una ca în cazurile luate în considerare) ai Bisericilor Răsăritene au căutat ajutor de la Patriarhul Constantinopolului – și el a ajutat nu dictatorial, ci ca un mediator autorizat ( atâta timp cât a fost ortodox, întrucât persecuţiile ortodocşilor de către patriarhii-ereticii Constantinopolului, impuse cu ajutorul puterii imperiale, desigur că nu pot fi citate ca exemplu).
De asemenea, face impresia că atunci când resping pretențiile papale de autoritate supremă în Biserică, patriarhii și mitropoliții, inclusiv pe cel de la Constantinopol, nu menționează nicăieri că resping pretențiile papei pentru motivul că au propriul judecător suprem la Constantinopol, care oricum poate răsturna actele altor biserici autocefale...
Însuși gândul că un patriarh poate anula deciziile altui patriarh (pentru că arogatorul locuiește într-un oraș care a fost imperial cu câteva sute de ani în urmă) dezvăluie o poftă de putere, adică de mândrie, și contrazice creștinismul în general, si nu doar restul canoanelor.
3.5. În interpretarea Canonului 9 al Sinodului IV Ecumenic, episcopul canonist Nicodim Milaš notează în mod explicit că "canonul Sinodului, pe de o parte, permite celor vătămați să apeleze la patriarhul Constantinopolului la propria dorință, nu prin obligație, nu permite prin urmare nicio superioritate de autoritate în acest patriarh; pe de altă parte, ridicându-i intenționat drepturile în Est, elimină deja amestecul oricărei autorități străine în afacerile estice. Și acesta, după cum se vede, era scopul special al decretului sinodal îndreptat împotriva pretențiilor sporite ale Scaunului Roman" (19).
În speță, nici mitropolitul Onufrie al Kievului și al Întregii Ucraine, nici patriarhul Chiril al Moscovei și al Întregii Rusii nu i-au cerut patriarhului Constantinopolului să ia în considerare acțiunile/faptele schismaticilor Filaret Denisenko, Macarie Maletici sau Epifanie Dumenko, nici ale starețului depus Petru Eremeev.
De aici "reinstituirea" lor de către patriarhul Bartolomeu este necanonică, invalidă, pentru că s-a realizat fără ca el să aibă autoritatea/competența să facă acest lucru, de altfel – în prezența interdicțiilor pentru aceasta (canoanele de la punctul I).
Despre astfel de căi ocolitoare de a intra în sfințitul cler, Dumnezeu spune: " Cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar" (Ioan 10:1), căci este prescris ca în Biserică "toate să se facă cu cuviinţă şi după rânduială" (1 Cor. 14:40). Dar cel care sare fără drept peste gardul bisericii "nu ia cununa, dacă nu s-a luptat după regulile jocului" (2 Tim. 2:5).
3.6. Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon (451) a adoptat Canonul 28, care acordă Episcopului de Constantinopol (în calitate de mitropolit) aceleași privilegii ca și conducătorului Bisericii Romei. Dacă papa ortodox/patriarhul Vechii Romei deținea privilegiul jurisdicției ecleziastice supreme și, în consecință, dreptul de a accepta apeluri de la clericii altor Biserici, atunci acest lucru s-a extins și asupra patriarhului Constantinopolului.
Totuși, dacă Episcopul Romei nu avea privilegiul de jurisdicție ecleziastică supremă, atunci nici patriarhul Constantinopolului nu l-a avut, întrucât textul Canonului 28 este în întregime clar – Constantinopolul este înzestrat cu drepturi egale cu Roma, nu mai mult și nu mai puțin. papa/patriarhul Romei nu avea autoritate judiciară supremă asupra altor Biserici Locale (deci nici patriarhul Constantinopolului nu o are).
Cert este că atunci când papa avea aceleași pretenții de a gestiona alți clerici în baza Canoanelor 3,4 și 5 ale Sinodului de la Serdica și a vrut să accepte apelul presbiterului african destituit Apiarius, a fost convocat Sinodul de la Cartagina (419), care, prin Canoanele 36 și 134, a respins pretențiile papale.
Canoanele Sinodului de la Cartagina au fost confirmate în mod specific și nume de Canonul 2 al Sfântului Sinod VII Ecumenic, precum și în general de Canonul 1 al Sinodului IV Ecumenic și Canonul 1 al Sinodului VII Ecumenic. Prin urmare, Biserica antică a recunoscut că la Canoanele 3,4 și 5 ale Sinodului de la Serdica au stabilit privilegii speciale acordate Episcopului ortodox de atunci al Romei antice – că priveau numai și exclusiv episcopii subordonați acestuia; dar aceste canoane nu i-au acordat jurisdicţie ecleziastică supremă asupra altor Biserici.
Iată ce spune Zonaras despre aceasta: "Prin urmare, acest canon nu aparține Sinodului de la Niceea și nu-l înzestrează (pe papa) cu drept de apel pentru toți episcopii, ci numai la cei subordonați lui" (Σ.Γ. 241), iar Balsamon notează: "Are o semnificație specială pentru pretențiile ecleziastice papale, dar trebuie respectată așa cum a fost hotărât" (Σ.Γ.239) (20).
Astfel, pretențiile la privilegii de jurisdicție ecleziastică supremă de către episcopul ortodox al Romei de atunci (papa) au fost respinse de Biserică, întrucât canoanele Sinodului de la Cartagina au fost adoptate la Sinodul VI Ecumenic – inclusiv că clericii din altă jurisdicție bisericească necesitau să fie excomunicați din Biserică dacă apelau la Episcopul Romei cu privire la problemele lor.
Prin urmare, la fel cum papa/patriarhul Romei nu avea dreptul de judecător suprem asupra clericilor altor biserici locale, nici patriarhul Constantinopolului nu are acest drept.
3.7. Sfintele Canoane 9 și 17, adoptate la Sfântul Sinod al IV-lea Ecumenic, poruncesc: "Dacă un episcop sau un cleric are o plângere împotriva mitropolitului provinciei, trebuie să apeleze fie la exarhul eparhiei, fie la tronul domniei de la Constantinopol și să fii judecat înaintea lui".
Ambele Canoanele 9 și 17 plasează particula disjunctivă "sau" între exarhul eparhiei și arhiepiscopul Constantinopolului, înzestrându-le cu drepturi canonice egale și oferind clericilor șanse egale de a apela fie la unul, fie la celălalt (deoarece se aplică doar la exarhatele/metropolele aflate în jurisdicția Patriarhiei Constantinopolului, similar cu modul în care puterile jurisdicționale ale episcopului/patriarhului Romei conform canoanelor 3, 4 și 5 ale Sinodului de la Serdica se aplică numai clericilor Patriarhiei Romane). Astfel, canoanele nu acordă arhiepiscopului de Constantinopol o autoritate judiciară superioară și un alt grad de jurisdicție.
În această privință, Balsamon notează: "Hotărârile patriarhilor nu sunt supuse recursului" (50, 123, 22 VG 1, 38). Epanagogul 11, 6 (J.G.R., vol. II, 260) afirmă: "Hotărârea patriarhului nu este supusă recursului și nu este revizuită de alții, întrucât el este conducătorul instanțelor ecleziastice".
Sfântul Fotie spune în Nomocanon 9, 1 (SA 169): "Hotărârile patriarhilor nu sunt supuse apelului" IA, 6 (J.G.R., vol. II, 260). Potrivit acesteia, orice hotărâre judecătorească a oricărui patriarh, luată după luarea în considerare a unei chestiuni canonice, este considerată definitivă. Teoretic, un recurs împotriva acesteia poate fi făcut doar la un Sinod Ecumenic (21).
3.8. Chiar dacă ar fi avut dreptul să analizeze cazurile lor, patriarhul Constantinopolului ar fi trebuit să invite și partea adversă să-și prezinte opinia și să fie audiată, mai degrabă decât să hotărască disputele foștilor clerici împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene (cu mitropolitul Onufrie în fruntea acestuia) și în consecință împotriva Bisericii Ortodoxe Ruse, doar pe baza plângerilor lor unilaterale, fără a revizui dovezile încălcărilor lor prezentate în cazurile lor în Patriarhia Moscovei.
Totuși, nici el nu are dreptul să ia în considerare apelurile clericilor din alte Biserici Locale, care este unul dintre principiile dreptului bisericesc derivat din Canonul 5 al Sinodului I Ecumenic – „cei excomunicați de unii nu trebuie să fie primiți de alții", precum și din Canonul Apostolic 32 – "un presbiter sau diacon excomunicat de episcopul lor să nu fie primit în comuniune de un alt episcop, ci numai de cel care i-a excomunicat, decât în cazul morții episcopului excomunicator".
Aceeași regulă, dar într-o formă mai detaliată, poate fi găsită în Epistola Sinodului de la Cartagina către Papa Celestin: "Sinodul de la Niceea a recunoscut cu înțelepciune și dreptate că, indiferent de cazuri, ar trebui să fie rezolvate în locurile lor; căci Părinții au recunoscut că harul Duhului Sfânt nu este micșorat în nicio regiune, prin care preoții lui Hristos văd cu înțelepciune dreptatea și o susțin cu fermitate, mai ales atunci când fiecare are voie, în caz de nemulțumire față de judecătorii locali, să facă apel la un sinod al lor din regiune sau chiar la un sinod ecumenic Și poate cineva să creadă că Dumnezeul nostru poate executa o judecată dreaptă asupra unuia, oricine ar fi, și să o tăgăduiască unei mulțimi de preoți adunați într-un sinod, la care, în acest tribunal străin nu pot veni martorii necesari, fie din cauza slăbiciunii fizice, a bătrâneții, fie a oricăror alte obstacole și în ceea ce privește faptul că sar putea trimite pe cineva, se presupune, de la sfântul vostru scaun, deci nu aflăm ca vreun sinod al părinților care a decis ceva în această chestiune".
3.9. Dacă Patriarhul Constantinopolului ar fi deținut prerogativa de a reintroduce în rang și de a accepta în comuniune pe cei depuși sau excomunicați din alte patriarhii, acest lucru s-ar indica în mod explicit într-un canon care îl scutește pe patriarhul Constantinopolului de interdicția "ca cei excomunicați de unii să nu fie să fie primit de alții", care este menționat în Canonul Apostolic 32, Canonul 15 al Sinodului de la Antiohia, Canonul 118 al Sinodului de la Cartagina, Canonul 5 al Sinodului I Ecumenic și Epistola Sinodului de la Cartagina către papa Celestin. Dar aceasta ar contrazice învățătura lui Hristos despre Biserică și relațiile dintre apostoli ca egali și ar fi și hulitor împotriva sfinților Părinți, de parcă aceștia ar fi adoptat greșit canoanele/interdicțiile menționate mai sus.
Totuși, ei nu pot greși, pentru că la toate evlavioasele sinoade din istoria Bisericii Ortodoxe, Însuși Duhul Sfânt a legiferat împreună cu sfinții Apostoli și sfinții Părinți care au adoptat canoanele relevante (vezi Fapte 1,2 și 15,28). Așadar, nu aceste hotărâri ecumenice încercate și adevărate sunt greșite, ci afirmațiile insolente și inovațiile de astăzi ale patriarhului Bartolomeu, care contrazic duhul Ortodoxiei, Tradiția, canoanele mai sus menționate și cuvintele clare ale lui Hristos "Nu tot aşa va fi între voi, ci care între voi va vrea să fie mare să fie slujitorul vostru" (Mat. 20:26), adică nu veţi avea autoritate unii asupra altora.
3.10. Canoanele menționate mai sus, în legătură cu faptul că persoanele caterisite și excomunicate de către o Biserică Ortodoxă locală nu pot fi primite din nou în comuniune decât de aceeași Biserică care le-a caterisit și excomunicat, resping cu desăvârșire pretențiile Constantinopolului la arbitrajul judiciar suprem și incontestabil. Căci dacă dreptul unui asemenea tribunal infailibil ar exista cu adevărat, regulile menționate mai sus și-ar pierde din greutatea canonică și s-ar ajunge la concluzia absurdă că toate catehismele ortodoxe, manualele de dogmatică și dreptul ecleziastic sunt eronate pentru că nu menționează nicăieri dreptul suprem al patriarhul Constantinopolului să anuleze actele altor patriarhi. Totuși, din toate exemplele și canoanele menționate mai sus, reiese clar că patriarhul Constantinopolului nu are dreptul canonic de a anula hotărârile luate de alte Biserici Locale – el nu poate acționa decât ca arbitru sau, mai precis, ca mediator în chestiune, dacă este solicitată de întâistătătorul respectiv.
3.11. În Statutele actuale ale Bisericilor Ortodoxe Autocefale, mai este scris că atât episcopii, cât și întâistătătorul însuși sunt supuși judecății numai de către Biserica lor, și nu există nicio mențiune despre apelurile interjurisdicționale la patriarhul Constantinopolului, care este cea mai înaltă instanță pentru disputele bisericești. De exemplu, art. 176, alin. 2 din Statutul Bisericii Ortodoxe Bulgare spune că "persoanele și organele din afara sistemului Bisericii Ortodoxe Bulgare – Patriarhia Bulgară nu pot îndeplini funcțiile de instanță ecleziastică", iar art. 182, alin. 4 spune: "hotărârile Sfântului Sinod ca instanță sunt definitive".
3.12. Justificarea conform căreia patriarhul Constantinopolului deține dreptul de autoritate judiciară supremă în Biserică, presupus bazată pe colecția de drept imperial "Epanagoge", nu este adevărată. Legile imperiale bizantine erau acceptate ca izvor de drept canonic (în prezența împăraților unși) numai dacă nu contraziceau sfintele canoane.
În acest sens, episcopul Nicodim Milaš în manualul său de drept bisericesc afirmă: "Ce trebui să aibă întâietate în chestiunile bisericești-administrative – drept canonic sau drept de stat? Sfântul Balsamon discută în detaliu această problemă și conchide: "Canoanele au mai multă putere decât legile statului, pentru că ele (canoanele), așa cum sunt promulgate și afirmate de sfinții Părinți și împărați, au aceeași semnificație ca și Sfintele Scripturi, în timp ce legile au fost emise numai de împărați și astfel nu se pot ridica deasupra Sfintelor Scripturi și a canoanelor. Balsamon a exprimat același gând în altă parte... După aceasta, preeminența canoanelor asupra legilor statului a devenit o regulă generală pentru Biserica Ortodoxă..." (22).
În acest caz, am citat șapte canoane pe care patriarhul Bartolomeu le-a încălcat și două canoane suplimentare care nu permit pretenții jurisdicționale asupra niciunui teritoriu ecleziastic după un termen de prescripție de 30 de ani. Astfel, "Epanagogul" nu are întâietate asupra acestor canoane, întrucât are o origine mai mult laică decât ecleziastică, iar Imperiul Bizantin nu mai există, iar legile lui nu mai sunt în vigoare.
În acest sens, să ne amintim cum Sfântul Teodor Studitul s-a împotrivit cu îndrăzneală împăratului iconoclast și i-a spus: "O, rege, nu tulbura liniștea Bisericii! alții cai el a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci(Efes. 4:11), pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, pentru zidirea Bisericii, dar nu a pomenit de împărați. Lasați Biserica în seama pastorilor și învățătorilor! Altfel, credeți-mă, chiar dacă un înger din cer începe să ceară de la noi opusul credinței noastre, chiar și pe el nu-l vom asculta". (23).
4. Unii teologi contemporani notează (24) că pretențiile patriarhului de la Constantinopol la autoritatea judiciară supremă seamănă izbitor cu doctrina papală a romano-catolicismului: "Petru și urmașii săi au dreptul de a pronunța liber judecată asupra oricărei Biserici și nimeni nu trebuie în vreun fel oarecare să se opună sau să se răzvrătească împotriva acestei poziții a lor, deoarece Scaunul suprem nu poate fi judecat de nimeni" (25). Totuși, noi, creștinii ortodocși, trebuie să respingem categoric intenția clară a patriarhului Constantinopolului de a deveni noul papă al Răsăritului și de a distruge Biserica din interior.
5. Încercarea Patriarhiei de Constantinopol de a decide unilateral soarta Bisericii Ortodoxe Ucrainene (cu Mitropolitul Onufrie al Kievului și al Întregii Ucraine ca primat) fără acordul Bisericii Ortodoxe Ucrainene este o încălcare anticanonică asupra jurisdicției unei alte Biserici, care este invalid din punct de vedere juridic. Canonul 8 al Sinodului III Ecumenic spune: "...niciunul dintre episcopii iubitor de Dumnezeu nu trebuie să-și extindă autoritatea asupra unei alte eparhii care nu a fost anterior și inițial sub mâna lui sau a predecesorilor săi. Dacă cineva face acest lucru și supune cu forța o oricăre eparhii, ei trebui să-o întoarcă: să nu calce peste regulile Părinților să nu se strecoare sub masca faptelor sfinte aroganța puterii lumești; și să nu pierdem, încetul cu încetul, pe neobservate, libertatea pe care Domnul nostru Iisus Hristos, eliberatorul tuturor oamenilor, ne-a dat-o prin sângele Său. Astfel, sfântul și ecumenicul sinod a hotărât ca fiecare eparhie să-și păstreze în curățenie și fără înfrângere drepturile sale originare, așa cum a fost stabilită prin tradiție prin vechia confirmare, Fiecare episcop poate lua în mod liber o copie a acestei hotărâri. Dacă cineva va propune o hotărâre contrară acestei păreri a întregului sfânt și ecumenic sinod aceia va fi considerată invalidă".
Aceasta este o dovadă directă că hotărârile patriarhului Bartolomeu de a "reinstitui în demnitate" indivizii destituiți de alte Patriarhii, precum și de a primi în comuniune pe schismaticii excomunicați de alte Patriarhii, sunt canonic nule și neavenite – adică acte de nelegiuire și invaliditate. Cei care acceptă aceste acțiuni necanonice ale patriarhiei Constantinopolului devin complici la erezia fanaro-papismului și distrugerea structurii canonice a Bisericii. Ele aduc Bisericii nu pace și onestitate, ci discordie și dezonoare (asemănător cu cazul noului calendar, a cărui introducere a fost inițiată în 1923 de patriarhul masonic Meletie al Constantinopolului).
6. Pretențiile de autoritate ale patriarhului Bartolomeu, așa cum sunt articulate în Tomos și "repunerea" în demnitate a clericilor caterisiți și excomunicați de alte Biserici Autocefale, sunt de asemenea condamnate de Canonul 2 al Sinodului II Ecumenic: "Episcopii eparhiali nu trebuie să depășească bisericile aflate în afara granițelor eparhiilor lor, nici să aducă confuzie asupra bisericilor, dar să administreze , conform canoanelor, deci episcopul Alexandriei să conducă singuri Egiptului,episcopii răseriteni să administreze în Răsărit, cu privilegiile primite de Biserica din Antiohia, care sunt menționate în canoanele de la Nisa, fiind păstrate și episcopii din Asia să administreze numai treburile asiatice, iar episcopii din Pont să administreze regiunile și chestiunile tracilor;
Deci, în cazul schismaticilor ucraineni și al egumenului Petru Eremeev, din toate aceste canoane rezultă că patriarhul Constantinopolului nu are dreptul de a "restaura în demnitate" clerul, anulând astfel actele altor patriarhi, deoarece nu are mai mare autoritate.precum o au ei. Acest lucru este evident din Sfânta Scriptură, din numeroasele canoane care interzic amestecul în treburile unei alte eparhii și din canoanele care interzic pretențiile jurisdicționale după un termen de prescripție de 30 de ani. Orice altă înțelegere implică fărădelege și erezie – neo-papism. "Fie ca episcopul de la Constantinopol să aibă primatul de onoare după episcopul Romei, pentru că acest oraș este Noua Roma", precizează Canonul 3 al Sinodului III Ecumenic.
Am văzut deja că Episcopul Romei (adică patriarhul/papa, pentru că în epoca Sinodelor Ecumenice nu existau episcopi fără eparhie, deci cuvântul "episcop" este folosit pentru a însemna atât mitropolitul, cât și patriarhul) nu are dreptul de a fi judecător ecleziastic suprem și, prin urmare, Patriarhul Constantinopolului nu are puteri judiciare supreme. Canoanele 9 și 17 ale Sinodului IV Ecumenic, citate în Tomosul patriarhului Bartolomeu, trebuie interpretate în conformitate cu întreaga Tradiție (și istoria) Bisericii și cu interpretările majorității canoniștilor, nu izolate și fragmentate.
Se pare că Fanarul, începând să facă dreptate la sfârșitul anului 2018 pe baza plângerilor schismaticilor ucraineni, pe care însuși patriarhul Bartolomeu îi recunoștea schismatici la acea vreme, s-a bazat pe ignoranța creștinilor în ceea ce privește canoanele bisericești și indiferența episcopilor pentru a împinge prin pretenţiile sale neo-papiste la putere. Acest lucru este evident din numirea BOaU ca "fiica sa", în timp ce în Tomosul patriarhiei Constantinopolului despre autocefaliile Bisericii Sârbe (1879), Bisericii Române (1885), Biserica Poloneze (1924), Biserica Albaneze ( 1937 ), Biserica Bulgare (1945) toate sunt numite "surori". Astăzi, însă, patriarhia Constantinopolului dorește insistent să fie percepută ca "Biserica-mamă" și celelalte Biserici să fie pricepute ca "fiicele sale", implicând ideea de subordonare a Bisericilor autocefale față de ea. "Ideea de subordonare", însă, nu corespunde egalității eclesiologice a tuturor Bisericilor Locale în Trupul dumnezeiesc-uman al Unei Sfinte Sobornicești și Apostolicești Biserici.
7. Afirmația patriarhului Bartolomeu din Tomosul din 6 ianuarie 2019 că Constantinopolul este "Centrul Ortodoxiei" este falsă și mai ales îndrăzneață. În primul rând, pentru că adevăratul Centru este întotdeauna Hristos; în al doilea rând, pentru că de-a lungul secolelor, Constantinopolul a avut numeroși Patriarhi eretici – Macedonie, Nestorie, Acachie, Serghie, Pirrhus și alții. Aceștia au adus diferite erezii ca: ariene, pneumatomahe, monoteliste, și uniate, din ale căror tronuri au apărut multe erezii blasfemiante – făcând din Constantinopol un centru al ereziilor (cum este și acum).
Printre aceștia, trebuie menționat și patriarhul Atenagora, un modernist și ecumenist major (26), care, la 7 decembrie 1965, împreună cu Papa Paul al VI-lea, fără autoritate canonică, a anunțat ridicarea reciprocă a excomunicațiilor din 1054, în pofida faptului că Papa nu a renunțat. numeroasele sale erezii și nu a hotărât să devenă ortodox.
Din cauza acțiunilor perfide ale patriarhului Atenagora și a apostaziei sale de la Ortodoxie, toți sfinții părinți ai Muntelui Athos au încetat în unanimitate să-l pomenească. El a fost primul din vremea noastră care și-a format ideea Constantinopolului ca "centru al Ortodoxiei", care, în lumina cuvintelor și faptelor sale eretice, sună cu adevărat grotesc.
Astăzi, patriarhul Bartolomeu continuă această linie rușinoasă, promovând ecumenismul omniprezent (echivalând Ortodoxia cu non-ortodoxia). Dovada acestui lucru include organizatul Sinod de la Creta (2016) și multe documente confesionale oficiale semnate de el sau de reprezentanții săi în anii precedenți, inclusiv:
7.1 Declarația Balamand (27) dintre ortodocși și romano-catolici, 23 iunie 1993:
- "... De fiecare parte se recunoaște că ceea ce Hristos a încredințat Bisericii Sale – mărturisirea credinței apostolice, participarea la aceleași taine, mai presus de toate preoția unică care săvârșește o unică jertfă a lui Hristos, succesiunea apostolică a episcopilor – nu poate fi considerată proprietatea exclusivă a uneia dintre Bisericile noastre. În acest context, este clar că orice rebotez trebuie evitat”. (Secțiunea 13).
- "În această perspectivă Bisericile Catolice și Bisericile Ortodoxe se recunosc reciproc ca Biserici surori, responsabile împreună de menținerea Bisericii lui Dumnezeu în fidelitate față de scopul divin, mai ales în ceea ce privește unitatea..." (Secțiunea 14; vezi și Secțiunea 12).
- "Pentru a deschide calea viitoarelor relații între cele două Biserici,... o atenție deosebită va fi acordată pregătirii viitorilor preoți și a tuturor celor care, în orice mod, sunt implicați într-o activitate apostolică desfășurată într-un loc în care cealaltă Biserică își are în mod tradițional rădăcinile. Educația lor trebuie să fie obiectiv pozitivă cu respectul celeilalte Biserici și valabilitatea tainelor ei....și trebue să fie evitată întrbuințarea istoriei într-o manieră polemică..." (Secțiunea 30).
În Balamand, reprezentanții Bisericilor Ortodoxe prezenți au semnat un document neortodox în care toate ereziile papale erau acceptate în liniște în bloc, astfel cele două părți implicate au reușit să evite "diplomatic" de a menționa astfel de ereziile romano-catolice specifice precum Filioque, supremația Papei asupra Bisericii, infailibilitatea papală ex cathedra, doctrina purgatoriului, doctrina Imaculatei zămisliri a Fecioarei Maria etc. Acest triumf ecumenic a fost obținut prin declarația oficială a ortodocșilor că comunitatea romano-catolică este o " Biserică-soră cu taine pline de har", ceea ce la rândul său implică că ereziile papale menționate mai sus nu mai pot fi considerate erezii, ci dezacorduri teologice legitime.
Pe lângă trădarea deschisă a Ortodoxiei (în special în secțiunile 12, 13 și 14) ca dezacorduri teologice. Mai mult decât atât, pe lângă trădarea totală a Ortodoxiei (în special în Secțiunile 12, 13 și 14), Secțiunea 30 oferă sfaturi practice extrem de tulburătoare. Parcă ni s-a spus oficial: să uităm ecleziologia Sfinților Părinți și Sfânta Tradiție a Bisericii, să uităm ultimele mii de ani de istorie a Bisericii, să respingem martiriul sfinților care au suferit pentru Ortodoxie și, cel mai important, să nu apărăm în niciun fel Adevărul.
7.2. Documentul Ravenna din 13 octombrie 2007 (28) semnat între ortodocși și romano-catolici:
"...Reafirmăm și mărturisim " Este un Domn, o credinţă, un botez" (Efeseni 4:5), dăm slavă Dumnezeului în Sfânta Treime, Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt, Care ne-a reunit…” (Secțiunea 46) (29).
Credința ortodocșilor și ereticilor este aceeași? Desigur că nu.
7.3. Declarația de la Ierusalim din 25 mai 2014 (30) adoptată în comun de patriarhul Bartolomeu și papa Francisc:
- "Dumnezeu ne-a învățat să ne cinstim unii pe alții ca membri ai unei singure familii creștine";
- "această tendință comună în Duhul Sfânt ne va conduce la... plinătatea Adevărului";
- "aşteptăm cu nerăbdare ziua în care vom participa împreună la coliturghisirea euharistică" (31);
- "în 1965, a avut loc anularea excomunicațiilor reciproce din 1054 din memoria și mediul bisericesc” (32);
- "o astfel de nevoință comună, sub călăuzirea Duhului Sfânt, ne va conduce la deplinătatea adevărului" (33) (parcă Biserica Ortodoxă nu păstrează deplinătatea adevărului, ci doar ar trebui să ajungă încă la el);
- "Papa Ioanate Paul al II-lea și patriarhul Dimitrie sunt amândoi binecuvântați" (34).
Principiul ecumenic "unitate în diversitatea legitimă", adoptat la a șasea Adunare a Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) din Vancouver, Canada, în 1983, presupune că diferențele teologice sunt legale și nu trebuie să împiedice unirea diferitelor confesiuni. Acest principiu eretic a fost extins la a IX-a Adunare a CMB de la Porto Alegre, Brazilia, în 2006, cu declarația: "Credința apostolică a Bisericii este una, dar diferitele formulări ale credinței Bisericii sunt legitime și acceptabile". Având în vedere forul "multibisericesc" unde a fost luată această decizie, ea legitimează în esență toate ereziile.
Pe lângă documentele eretice semnate și aprobate, patriarhul Bartolomeu este criticat pentru numeroasele sale rugăciuni cu Papa, demonstrând mărturisirea sa ecumenica și nesocotirea față de sfintele canoane care interzic rugăciunile comune ale creștinilor ortodocși cu ereticii (Canoanele apostolice 10, 11 și 45). .
8. Mulți, temându-se să mărturisească adevărul cu privire la problema ereziei neo-papiste expuse în Tomosul despre autocefalie din 06 ianuarie 2019 și despre problema denaturarii canoanelor din aceasta, spun ca și cum ar fi imposibil de judecat dacă schismaticii ucraineni sunt într-adevăr schismatici și dacă patriarhul Constantinopolului are dreptul să-i reintegreze pe cei destituiți de alți patriarhi, pentru că Sinodul Ecumenic trebuie mai întâi să emită o hotărâre. Nu este adevarat. Erezia este o abatere de la învățătura ortodoxă a lui Hristos. Schisma este o separare voluntară de ierarhia canonică. Acestea sunt fapte obiective și oricine cunoaște învățătura ortodoxă a lui Hristos și sfintele canoane poate înțelege cu ușurință ce este erezie și ce este schisma.
De exemplu, coliturghisirea a cinci episcopi bulgari cu schismatici ucraineni pe 19 mai 2024 la Istanbul este un fapt obiectiv. Faptul că aceștia din urmă sunt schismatici rezultă din sfintele canoanele menționate mai sus și nu este o chestiune de judecată subiectivă sau preferință. Doar este necesară convocarea unui Sinod mitropolitan și o hotărâre a Sfântului Sinod bulgar, pentru a condamna arhiereii bulgari, deoarece pedepse sub formă de caterisire și excomunicare nu pot fi impuse de credincioși sau de cler, ci doar de Sfântul Sinod.
Canoanele indică păcatul — ceea ce este interzis, iar acest lucru este obligatoriu pentru toți creștinii, iar Sfântul Sinod este organul competent și responsabil pentru impunerea pedepsei.
Situația este asemănătoare cu un grup de oameni care sunt martorii cum un om îl ucidende pe altul — crima este un fapt obiectiv, grupul de oameni sunt martori, dar nu pot ei înșiși să-l închidă pe ucigaș, deoarece pedeapsa este de competența instanței. Așa dar, fapta crimei nu depinde de puterea de apreciere a instanței, ia s-a produs deja. Chiar dacă judecătorul este mituit și îl va ndreptăți pe vinovat, ucigașul rămâne un criminal.
După aceeași logică, Arie, care a propovăduit erezia, a fost eretic înainte de hotărârea Sinodului I Ecumenic, nu numai după hotărârea Sinodului. În mod similar, chiar dacă ipotetic Sfântul Sinod bulgar îi recunoaște pe schismaticii ucraineni ai BOaU ca parte a Bisericii lui Hristos, această decizie va fi necanonică și nu va schimba faptul că aceștia sunt schismatici, întrucât conform canoanelor, ei pot să fie repuși în demnitate și acceptați în comuniune numai de aceea Biserică Locală care i-a caterisit/excomunicat (pentru care nu există piedici dacă se pocăiesc sincer).
În mod similar, dacă Sfântul Sinod decide, de exemplu, să permită căsătoriile între persoane de același sex sau să schimbe modul de determinare a Paștelui, această decizie va fi necanonică și neobligatorie — conform articolului 69, paragraful 2 din Statutul Bisericii Ortodoxe Bulgare-Patriarhiei Bulgare, hotărârile Sfântului Sinod sunt obligatorii doar dacă nu contravin dogmei sau canonului Bisericii.
Prin urmare, în timp ce poate fi necesar un Sinod Ecumenic ca să-l condamne pe patriarhul Bartolomeu și să-l caterisească, faptul că acesta încalcă sfintele canoane prin repunerea în mod arbitrar a clerului destituit de alți Patriarhi este un fapt incontestabil care decurge direct din canoane.
Tocmai pentru a judeca corect și a separa adevărul de minciună, Dumnezeu a poruncit: "Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi judecată dreaptă.".
Din același motiv, Sfântul Apostol Pavel poruncește: "De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te,Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit" (Tit 3:10-11).
Canonul 15 al Sinodului I-Al II-lea de la Constantinopol ne permite, de asemenea, să ne despărțim de patriarhii eretici dacă ei propovăduiesc în mod deschis "erezii condamnate de Sfintele Sinoade sau dePărinți"pentru că devin "episcopi mincinoși", așa cum îi numește canonul, în momentul în care ei. încep să predice deschis erezia, nu numai după condamnarea lor personală de către sinod. Sfântul Maxim Mărturisitorul a rupt, de asemenea, comuniunea cu clericii eretici (episcopi și preoți) fără să aștepte condamnarea lor conciliară. Și Biserica l-a binevoit pentru aceasta.
Prin urmare, deși mirenii și clerul inferior nu pot detrona patriarhul Bartolomeu, ei pot, totuși, să condamne învățăturile sale false, așa cum sunt exprimate în documentele oficiale scrise menționate mai sus și încălcarea de către dânsul a sfintelor canoane (inclusiv rugăciunile comune cu papa și cu schismaticii ucraineni), deci trebue să-l evităm.
9. În fine, există un aspect moral al problemei, care îl precede în esență pe cel pur canonic. În lumina apelurilor speciale adresate Bisericii Bulgare ale Mitropolitului Onufrie al Kievului și al întregii Ucraine și ale altor mitropoliți ucraineni canonici, trebuie să sprijinim moral Biserica Ortodoxă Ucraineană care suferă, de câțiva ani, din patea schismaticii, cu sprijinul autorităților laice, care i-au a bătut preoți, a mutilat credincioșii și au acaparat biserici.
Nu este o trădare faptul că Biserica noastră Locală nu numai că rămâne tăcută în legătură cu schisma din Ucraina, dar are și unii dintre arhiereii săi coliturghisitori cu schismaticii în loc ca slujească cu mitropolitul Onufrie? Nu este aceasta complicitate la păcatul schismei? "Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii" (Ioan 13:35).
Dacă nu numai că ne îndepărtăm cu indiferență de frații și surorile noștri suferinzi ai Bisericii canonice din Ucraina, ne dorind astfel să le arătăm dragoste și compasiune, ci chiar contribuim la încercările patriarhului Bartolomeu de a legitima schisma BOaU și, prin urmare, de a distruge Biserica, deci suntem noi oare adevărați ucenici și prieteni ai lui Hristos?
Totuși, dacă comuniunea cu schismaticii din 19 mai 2024 nu a fost intenționată, nu există obstacole în calea ștergerii păcatului cu o pocăință corespunzătoare – și va fi bucurie atât în cer, cât și în Biserica Bulgară.
Trăim într-o eră a atacurilor diabolice intensificate asupra Bisericii lui Hristos. În aceste atacuri, vor deveni din ce în ce mai feroce pe măsură ce timpul i se epuizează treptat. Pentru creștinii ortodocși, acesta este un timp prielnic pentru curățirea de păcat, mărturisire, ocrotire duhovnicească de "adâncurile satanei" (Apoc. 2:24) și, dacă va fi necesar3 și martiriu. Libertatea, măsura credinței noastre și dragostea pentru Sfânta Treime determină fiecare dintre alegerile noastre. Și în dragoste, "nu este frică" (1 Ioan 4:18).
De aceea, celor viteji și credincioși, Dumnezeu le promite: "Cel ce biruieşte va fi astfel îmbrăcat în veşminte albe şi nu voi şterge deloc numele lui din cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea părintelui Meu şi înaintea îngerilor Lui"(Apocalipsa 3:5). Amin.
Surse și note:
1. Vezi site-ul oficial al Patriarhiei Ecumenice https://ec-patr.org/patriarchikos-kai-synodikos-tomos-chorigiseos-aytokefaloy-ekklisiastikoy-kathestotos/: „...we declare that the Autocephalous Church in Ukraine knows as its head the most holy Apostolic and Patriarchal Ecumenical Throne, just as the rest of the Patriarchs and Primates also do...“
2. Ibid: "...conservând în continuare dreptul tuturor Ierarhilor și altor clerici de a adresa cereri de apel Patriarhului Ecumenic, care poartă responsabilitatea canonică de a judeca în mod irevocabil chestiunile legate de episcopi și de alți clerici din Bisericile Locale, în conformitate cu sfintele Canoane 9 și 17 ale Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon".
3. Tomosul în limba bulgară: https://dveri.bg/component/com_content/Itemid,100724/catid,19/id,68153/view,article/
4. https://budiveren.com/index.php?option=com_content&view=article&id=1715&catid=96&Itemid=320
5. În acest articol, termenii "Patriarhul Constantinopouluil" și "Patriarhul Țargradului" sunt folosiți în mod interschimbabil.
6. "Autocefalia ucraineană – o intruziune anti-canonică și schismatică a Constantinopolului". prof. protopop Teodor Zisis. Ed. "Ortodosia Clasică" 2019, p. 69.
7. "Autocefalia ucraineană – o intruziune anti-canonică și schismatică a Constantinopolului". prof. protopop Teodor Zisis. Ed. "Ortodosia Clasică" 2019, p. 69.
8. Cf. Episcopul Nicodim Milaš. Legea Bisericii Ortodoxe. Sofia, 1904, p. 225.
9. https://www.budiveren.com/index.php?option=com_content&view=article&id=2305&catid=36&Itemid=73
10. Ibid.
9.
11. https://www.pravoslavieto.com/life/03.12_sv_Grigorij_Dvoeslov.htm#%D0%B2%D1%81%D0%B5%D0%BB%D0%B5%D0%BD%D1%81%D0% BA%D0%B8
12. Muravyov. Adevărul Bisericii Universale..., pp. 153-156 - https://www.budiveren.com/index.php?option=com_content&view=article&id=2305&catid=36&Itemid=73
13. https://www.pravoslavieto.com/life/03.12_sv_Grigorij_Dvoeslov.htm#%D0%B2%D1%81%D0%B5%D0%BB%D0%B5%D0%BD%D1%81%D0% BA%D0%B8
15. Ibid., p. 843.
16. Vezi http://www.patriarchia.ru/db/text/5283708.html
17. Mitropolitul Nectarie al Pentapolei. Cercetări istorice asupra cauzelor schismei dintre Bisericile de Răsărit și Apus, durata acesteia și posibilitatea unirii lor. Vol. eu, cap. 1 (citat din: Μελέτη ιστορική περί των αιτίων του σχίσματος: περί της διαιωνίσεως αυτού και των αιτίων του σχίσματος: περί της διαιωνίσεως αυτού και περίν τού και περίν τουα δυδουύν του δουύς του ώσεως των δύο εκκλησιών της Ανατολικής και Δυτικής υπό του μητροπολίτου Πενταπόλησιών της Ανατολικής και Δυτικής υπό του μητροπολίτου Πενταπόλεως Νεκταρίου. Εν Αθήναις, 1911.
18. Cf. Scrisoarea enciclică a Unei, Sfinte, Sobornicești și Apostolicești Biserici către toți creștinii ortodocși (1848), secțiunea 14.
20. Războiul duhovnicesc în Ucraina – opiniile ierarhilor greci autoritari asupra schismei ucrainene. Ed. Sliven Metropolis, 2020, p. 128.
21. Π. Π. Παναγιωτακου Συστημα του Εκλησιαστικου Δικαιου, Το ποινικον Δικαιον τησ Εκκλησιας, Ἀθῆ2νι,, с196νιον 836. Bazat pe: Spiritual Warfare in Ukraine - Opiniile ierarhilor greci autoritari asupra schismei ucrainene. Ultima ediție 2020, p. 130.
22. Episcopul Nicodim Milaš. Legea Bisericii Ortodoxe. Sofia, 1904, p. 57.
23. Arhimandritul Serafim (Alexiev). Nădejdea noastră. Editura Sinodală a BOB-PB, 2011, p. 155.
24. Vezi protoiereul (conferențiar al Seminarului Teologic Întâmpinării Dommnului) Vadim Leonov. Tomos ucrainean – o capcană pentru ortodoxia mondială: https://spzh.live/ru/zashhita-very/60619-ukrainskij-tomos--kapkan-dlya-mirovogo-pravoslavija.
25. Epistolae et decreta pontificia, XXXII // PL. 143, 765.
26. https://budiveren.com/index.php?option=com_content&view=article&id=358&Itemid=111
27. https://orthodoxwiki.org/Balamand_Statement. Declarația a fost adoptată de Comisia Internațională Mixtă pentru Dialog Teologic între Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-Catolică în sesiunea desfășurată la Balamand (Nordul Libanului) în perioada 17-24 iunie 1993, pe tema "Uniatismul ca metodă de unitate în Dorința trecută și prezentă de împărtășire deplină”". La sesiune au participat 24 de reprezentanți ai Bisericii Romano-Catolice și 13 ortodocși (inclusiv 7 ierarhi) reprezentând Bisericile din Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Rusia, România, Cipru, Polonia, Albania și Finlanda.
28. Documentul este intitulat "Consecințe ecleziastice și canonice ale naturii sacramentale a Bisericii. Comuniune bisericească, conciliaritate și autoritate" (a se vedea https://www.ecupatria.org/documents/joint-international-commission-for-the -dialog-teologic-intre-biserica-ortodoxa-si-biserica-romano-catolica/).
29. Ibid.
30. Textul integral disponibil la https://www.patriarchate.org/common-declarations-between-popes-and-ecumenic-patriarchs/. Declarația comună a papei Francisc și a patriarhului ecumenic Bartolomeu (25 mai 2014).
31. Este posibil să vorbim despre "ziua în care vom participa împreună la Euharistia festivă" când nu există progrese în depășirea numeroaselor dezacorduri doctrinare?
32. Sfântul Paisie Velicicovschi (+1794) vorbește despre anularea anatemelor astfel: "Ierarhii nu au primit de la Duhul Sfânt autoritatea de a schimba tradițiile apostolice și regulile bisericești și, prin urmare, nici ierarhii, nici patriarhii răsăriteni nu pot anula anatema împotriva oponenților Bisericii Ortodoxe, așa cum (anatema) a impus în mod corespunzător de Sfântul Sinod și dacă cineva ar încerca să facă acest lucru, ar fi contrar lui Dumnezeu și sfintei Biserici". Mai întrebați: dacă această anatemă nu poate fi anulată de niciun ierarh altul decât Patriarhii Răsăriteni, o pot anula Patriarhii Răsăriteni? Răspund: nu numai orice ierarh fără Patriarhi Răsăriteni, ci chiar Patriarhii Răsăriteni înșiși nu pot anula acest jurământ, așa cum am spus deja, pentru că o asemenea anatemă este veșnic irevocabilă...” (citat din: Arhimandritul Lazăr Abashidze, "Ce trebuie să ştie creştinul ortodox contemporan" S., Editura Tabor, p. 36).
33. Întrebarea "întregului adevăr" pe care papa Francisc și patriarhul Bartolomeu continuă să-o caute împreună este interesantă. Sfinții Părinți ai Sinodului VII Ecumenic spuneau foarte clar: "Oricine, găsind adevărul, continuă să caute ceva mai mult, caută minciuna" (din Faptele Sinodului VII Ecumenic).
34. Îl putem numi "preafericit" pe un ereziarh decedat (adică un conducător al ereziei)?
