Despre dragostea de Dumnezeu și dragostea de aproapele

Foto: sokrsokr.net

Lectura de duminică din această săptămână răspunde simplu și clar de ce are nevoie omul pentru a se mântui: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi cu toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi".

Dar această poruncă "simplă" s-a dovedit a fi cea mai dificilă din întreaga Evanghelie. Pentru că noi ne-am dovedit a fi atât de "corecți" încât am început să ne mușcăm unul pe celălalt, și insuficient de smeriți pentru a avea compasiune pentru aproapele nostru. Dar Dumnezeu nu trăiește în cuvinte, ci într-o inimă iubitoare. Dacă găsim dragoste în inimile noastre, câștigăm totul. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să ne curățăm inimile.

Deseori credem că curăția inimii este lipsa gândurilor păcătoase, dar inima și mintea pot fi copleșite de o grămadă de fapte și gânduri bune, creând un haos total din ele.

De fapt, curăția inimii este simplitatea ei, smerenia și refuzul a tot ceea ce o poate încărca.

O inimă curată este curată nu numai de rău, dar și de complexitatea acumulării de gânduri și experiențe goale. În această simplitate, ca și în absența a toate, omul îl poate vedea pe Dumnezeu. Prin urmare, numai cei "curați cu inima" vor putea să-L vadă pe Dumnezeu. Nu vor avea nicio interferență care să tulbure această contemplare. O minte curată nu este distrasă de nimic străin sau paralel. Se uită numai la Dumnezeu.

Între timp, nu avem această puritate a vederii, trăim în iluzia ideilor noastre despre ceea ce, după cum ni se pare, este Dumnezeu. Dar acesta nu este Dumnezeu, acestea sunt fanteziile noastre despre Dumnezeu. Și încercăm să iubim aceste fantezii. De regulă, nu reușim să facem acest lucru, deoarece fanteziile despre Dumnezeu, oricare ar fi ele, sunt imposibil de iubit. Nu poți decât să-l iubești pe adevăratul Dumnezeul cel Viu. Dar El nu este un obiect de studiu.

Cunoașterea lui Dumnezeu este un concept condiționat. Noi înșine, cu propria noastră voință și minte, nu-L putem înțelege pe Dumnezeu. Numai Dumnezeu ni se poate revela în măsura în care inima noastră devine curată. Și nu mai este posibil să nu-l iubești pe acest Dumnezeu al Revelației.

Simplitatea, puritatea și smerenia sunt acele virtuți pe care trebuie să le avem pentru a-L iubi pe Dumnezeu și pe oameni.

Noi, de fapt, nu-i cunoaștem pe oamenii care ne înconjoară. Toate ideile noastre despre ei sunt alcătuite din judecățile, aprecierile și opiniile noastre false. Adevăratul chip a oamenilor nu poate ajunge la personalitatea noastră, deoarece ea este învelită în filtrele multistratificate ale patimilor, trecând prin care, chipurile oamenilor sunt profund distorsionate și deteriorate în conștiința noastră. Un suflet nerafinat vede lumea în oglinzi distorsionate. Prin urmare, pe cel căruia îi spunem astăzi "te iubesc", mâine îl vom urî.

Prin urmare, nu trebuie să cautăm bunătatea, ci pe Dumnezeu și prin El însuși să devenim mai buni și mai curați. Nu împlinirea poruncilor ne aduce mai aproape de Dumnezeu, ci aflarea sufletului în Dumnezeu face posibil să trăim conform poruncilor. Și acest lucru este posibil doar pentru un om profund smerit.

Smerenia nu se ceartă cu nimeni, ci umple inimile oamenilor cu pace. Smerenia nu cunoaște înfrângere, căci nu există nimic care să o umilească sau să o distrugă. Smerenia trăiește în pace pentru că nu se teme de nimic. Prin orice obstacole care îl amenință pe om, smerenia trece cu calm. Cel care se smerește câștigă Iubire, iar cel mândru atrage ura. Smerenia trăiește și îi ajută pe alții să trăiască, iar mândria se distruge atât pe sine, cât și pe ceilalți.

Viața există doar din smerenie, iar moartea a apărut doar din mândrie. Tot ceea ce este fals se bazează pe mândrie, iar tot ceea ce este adevărat se bazează pe smerenie. Smerenia iubește pe toată lumea, iartă pe toată lumea, dar se sălășuiește exclusiv într-o inimă blândă.

Fericirea și nefericirea noastră depind în întregime de cât de multă smerenie avem în noi. Cu cât avem mai multă smerenie în inimă, cu atât mai mult Dumnezeu sălășluiește în ea.

Există un secret important al vieții – tot ceea ce se realizează fără smerenie nu poate fi durabil. Tot ceea ce se face fără smerenie este contrar voii lui Dumnezeu. Tot ce dorim să dobândim fără smerenie este minciună, vanitate și înșelăciune. Dacă abandonăm smerenia, vom întâlni suferința. Dacă suferi, acceptă-ți suferința cu smerenie și această smerenie îți va aduce pace în Hristos.

Prin urmare, trebuie să încercăm să ne menținem mintea curată și ușoară. Inima noastră să resimtă numai ceea ce este înfășurat în lumină și este bun. Să nu lăsăm nimic rău să intre în noi. Să nu-i oferim răului atenția și sentimentele noastre. Atunci dragostea pentru Dumnezeu și pentru oameni va trăi în inimile noastre.

Adesea încercăm să schimbăm lumea prin grijă pentru ea, dar, de regulă, nu facem lumea mai bună și ne pierdem pe noi înșine. Ar fi bine dacă în loc de experiențe bune și goale am oferi lumii ceva adevărat și real. De exemplu, sfințenia sau, dacă asta nu nu ne este cu putință, cel puțin dorința de sfințenie. Dar nu sfințenia noastră, pentru că nu o avem și nu o putem avea.

Sfințenia este reflectarea Luminii lui Dumnezeu prin sufletele noastre. Nu putem străluci singuri. Există o singură lumină în lume – Sfânta Treime. Și deci putem deveni oglinzi care reflectă această Lumină, sau găuri negre prin care trece această Lumină fără a atinge spațiul nostru negru.

Mișcarea către sfințenie este crearea unei suprafețe în oglinda sufletului, capabilă să reflecte Lumina Harului.

Dintr-o parte poate să pară că Luna strălucește pe cer, dar nu strălucește, ci doar reflectă lumina soarelui. Același lucru se întâmplă și cu sufletele noastre. Sufletul fie reflectă asemănarea cu Dumnezeu, fie devine asemănător demonilor.

Iubirea perfectă este puritatea perfectă și castitatea relațiilor. Dragostea nu tolerează necurăția, care este străină Iubirii. Majoritatea oamenilor aleg plăcerea, și doar câțiva aleg Dragostea. Dragostea trupească se bazează pe mulțumirea de sine, pe când Dragostea Divină este o dăruire totală de sine, ea doar dăruiește.

Pasiunea este ca stropirea unui val într-o băltoacă, iar această stropire nu poate dura mult. Dragostea este pacea perfectă a unei mări fără de margini, iar această pace durează pentru totdeauna. Dragostea poate fi cunoscută doar de un suflet puternic, care este plin de virtute și curaj. Dragostea Desăvârșită este curată pentru că în Ea nu a mai rămas nimic în afară de Iubire.

Nu schimba niciodată Dragostea cu ceva care nu este și nu poate fi Dragoste. Un suflet liniștit este un suflet sănătos pentru că iubește. Doar o inimă sensibilă și suferindă poate găzdui Dragostea.

Dragostea este cea mai mare smerenie, în care nu există mândrie.