Postul pe care nu-l cunoșteau sfinții părinți

Viața noastră amintește de o instalație de alunecări extreme, pe care ne avântăm cu o viteză amețitoare. Fotografie: UJO

Numărul de zile de post din an la noi variază de la 174 la 212. Cea mai mare parte a anului – este de post. Mântuitorul, vorbind despre demonizare, a spus că «Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post» (Mt. 17:21). Vulnerabilitatea noastră la iritare, mânie, descurajare și alte vicii – este, de asemenea, un fel de demonizare. Se pare că ne rugăm în fiecare zi a lui Dumnezeu, postim aproape două treimi din an, dar totuși nu putem scăpa de această reflecție demonică a sufletului. Înseamnă că ceva nu merge bine cu postul și rugăciunea noastră.

Vremea în care trăim este foarte diferită de cea în care au trăit sfinții părinți, care ne-au lăsat învățăturile lor.

De aceea, ei nu cunoșteau ispitele pe care le cunoaștem noi. Nu a existat de la începutul creștinismului și până în zilele noastre un asemenea exces de informație. Nu exista internetul și fluxul nesfârșit de știri, divertisment video și audio. Mintea omului este supraîncărcată, evenimentele se desfășoară rapid. Viața noastră seamănă din ce în ce mai mult o instalație de alunecări extreme, pe care ne avântăm cu o viteză amețitoare. Oamenii nu au timp să se oprească, să fie singuri nu doar cu Dumnezeu, ci și cu ei înșiși măcar câteva minute.

Post pentru minte

Două săptămâni – nu este un termen prea lung. Dar ce-ar fi să încercăm în aceste paisprezece zile să ne facem mintea să postească? Să blocăm toate intrările informaționale, să permitem lumii exterioare să fie așa cum este. Când citim știrile, avem iluzia că controlăm situația. Dar este doar o iluzie. Cunoașterea noastră despre ceea ce se întâmplă nu influențează în niciun fel cursul evenimentelor. Dar mintea noastră se teme să nu știe. Este o frică greu de depășit, dar totuși trebuie să încercăm. În două săptămâni nu se va întâmpla nimic care să ne ia prin surprindere. Tot ce este urgent și necesar vom afla cu siguranță, nu trebuie să ne îngrijorăm.

Dar experiența lipsei de gânduri va fi foarte utilă. Mai ales dacă adăugăm și tăcerea.

Dumnezeu trăiește în tăcerea pe care nu o auzim din cauza vuietului informației care pătrunde în sufletele noastre.

Apoi putem compara două experiențe de viață:

1. Cum se simte sufletul obișnuit să trăiască în lumea exterioară, petrecând șase sau mai multe ore pe zi pe internet?
2. Ce simte persoana care și-a permis să se retragă din toată această agitație, pentru a privi în jur și a se regăsi în tăcere și în Dumnezeu?

Lumea virtuală a devenit un vârtej care ne capturează tot mai adânc conștiința și timpul. Oamenii din generațiile anterioare nu aveau această gaură fără fund numită «internet», unde mintea putea să-și bage capul în orice moment. Încercarea de a posti cu mintea astfel încât să fie cât mai puține gânduri – este o experiență foarte utilă.

La Dumnezeu duce tăcerea

Experiența părinților deșertului spune clar: când mintea tace și gândurile încetează să ne deranjeze, inima conduce omul către Dumnezeu. Toată viața ascultăm și citim cuvinte, dar la Dumnezeu duce tăcerea. Domnul răspunde cu har doar în liniștea inimii și a minții. El ne-a dăruit credința pentru a face din sufletul nostru un rai, dar grija excesivă și agitația l-au transformat într-o piață orientală.

Dumnezeu vorbește cu omul fără ajutorul cuvintelor. Pentru a-L auzi, trebuie să ne întrerupem propriile cuvinte, să încetăm monologurile interne nesfârșite.

Dumnezeu vorbește prin tăcere în inima noastră, iar lumea strigă prin agitație direct în urechile minții noastre.

Sute de gânduri în tăcere se dizolvă în cinci cuvinte ale rugăciunii lui Iisus. În adâncul inimii umane este o asemenea liniște, încât chiar și un singur gând poate părea acolo un tunet. În această liniște nu mai există «eu» și alții. Doar Hristos, Care este plinătatea ce umple totul în toate.

A lăsa totul pentru Dumnezeu

Dumnezeu a creat totul pentru noi, iar noi trebuie să învățăm să lăsăm totul pentru Dumnezeu. Să încercăm să facem acest lucru măcar pentru două săptămâni de post. Să nu fim ca o bulă de săpun, care în băltoaca sa, înainte de a se sparge, a reușit să vadă atât de multe lucruri interesante. Lumea va stoarce din cel care o iubește totul până la ultima picătură. În abisul iadului se intră prin porțile disperării, iar în Împărăția lui Dumnezeu – prin porțile speranței și păcii.

Postul Adormirii Maicii Domnului îl dedicăm Maicii Domnului. Ea este pentru noi ca un izvor răcoritor în deșertul vieții.

Ea – este bucuria și nădejdea noastră. Pentru a veni la Hristos, trebuie să ne ținem strâns de mâna Ei. Sărbătoarea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să devină pentru noi acea bucurie pe care nimeni nu ne-o va lua.