Învierea Cuvântătoare: sărbătoarea de toamnă a bucuriei pascale

Actualizarea bisericiii Învierii este o participare directă la biruința lui Hristos asupra morții. Fotografie: dishupravoslaviem

Istoria apariției acestei sărbători este foarte remarcabilă pentru noi, creștinii secolului XXI. La aproximativ 40 de ani după Înălțarea Domnului a avut loc distrugerea Ierusalimului, prevestită de El. Istoricul evreu Iosif Flaviu ne-a lăsat o povestire înfricoșătoare despre cum, în anul 70, generalul roman (și ulterior împărat) Tit, suprimând revolta evreiască, a devastat Orașul Sfânt și a distrus Templul din Ierusalim, zdruncinând fundamentul spiritual al poporului ales de Dumnezeu.

De la pustiire la renaștere

Răstignirea lui Hristos nu a trecut neobservată pentru adversarii credinței. După a doua revoltă a evreilor, deja sub împăratul Adrian în anul 135, pe locul Ierusalimului distrus a fost fondat un nou oraș roman, Aelia Capitolina, unde evreilor le era interzis accesul. Sfintele locuri creștine au fost în mod deliberat profanate și au devenit centrul unui cult păgân. Pe Golgota – locul răstignirii Domnului – a fost ridicat un templu în cinstea zeiței Venera, iar deasupra Mormântului Sfânt – un altar al lui Jupiter. Acolo unde a curs Sângele cel mai curat al Mântuitorului, acum se desfășurau orgii desfrânate și se aduceau jertfe idolilor. Este greu de imaginat cum trăiau creștinii în acea vreme, care, văzând această profanare, continuau să se roage unicului Dumnezeu-Mântuitor. În timpul fărădelegii generale, ei păstrau în inimă credința că această încercare teribilă se va sfârși mai devreme sau mai târziu.

Domnul a potolit setea duhovnicească a copiilor Săi credincioși. Pe tronul bizantin a urcat împăratul întocmai cu apostolii, Constantin. Mama sa evlavioasă – sfânta împărăteasă Elena, fiind deja în vârstă înaintată, a plecat în pelerinaj și și-a propus să reînvie sfintele locuri creștine distruse.

Din inițiativa ei au fost efectuate săpături, în timpul cărora a fost găsită în mod miraculos Crucea de Viață Făcătoare a Domnului, precum și Mormântul Sfânt și locul Golgotei. Atunci sfânta Elena a inițiat construirea unui complex de biserici mărețe pe locul răstignirii, înmormântării și Învierii minunate a lui Iisus Hristos.

Construcția a durat 10 ani sub conducerea celor mai buni arhitecți ai imperiului. Și iată, la 13 septembrie (stil vechi) 335 a fost săvârșită slujba de reînnoire (sfințire) a bisericii, devenind un eveniment cu adevărat universal. La această sărbătoare au venit mulți părinți ai recentului Prim Sinod Ecumenic. Au fost prezenți ierarhi din Bitinia, Tracia, Cilicia, Cappadocia, Siria, Mesopotamia, Fenicia, Arabia, Palestina și Egipt cu o mulțime de credincioși. Nu a fost doar o sărbătoare, ci un triumf vizibil al Bisericii, care după trei secole de persecuții a dobândit în sfârșit libertatea.

Sensul spiritual al sărbătorii astăzi

Această sărbătoare mult așteptată de creștini nu își pierde actualitatea nici astăzi. Oare nu trăim acum într-o epocă a unui nou păgânism interior, într-o epocă a descompunerii morale a societății?

Din păcate, dar, având o abundență de libertate religioasă formală, pierdem adesea libertatea duhovnicească. Dorința de a satisface trupul, cultul confortului și al egoismului au întunecat în ochii noștri dorința de a sluji lui Dumnezeu și Legii Sale.

Ca rezultat, vedem că lângă mănăstirile și bisericile ortodoxe își construiesc altarele cultele neopăgâne, iar în cluburile de noapte și pe ecranele smartphone-urilor se desfășoară programe de spectacol, în comparație cu care dansul necuviincios al Salomeei pare un joc de copii. Lumea ridică din nou altarul lui Venerei pe Golgota inimii noastre.

Dar de îndată ce lumea cufundată în patimi și agitație este străpunsă de sunetul clopotelor, de îndată ce trecem pragul bisericii, devin imediat clare cuvintele preacuviosului Paisie Aghioritul despre faptul că, în cele din urmă, ultimul cuvânt la judecata omenirii va rămâne la Dumnezeu.

Biserica, la fel ca și biserica reînnoită a Învierii, există în această lume, fiind o mărturie de neclintit a unei alte realități, a unei alte Împărății.

Acum toamna îngălbenește afară, natura se ofilește, inspirând melancolie și gânduri despre efemeritatea tuturor lucrurilor pământești. Dar fiecare care a intrat ieri seară sau astăzi dimineață în biserică a atins neașteptat pentru sine bucuria pascală de primăvară, dătătoare de viață.

Conform tradiției stabilite, în această zi se săvârșesc slujbe după rânduiala pascală. Și nu este întâmplător, deoarece Reînnoirea bisericii Învierii este o participare directă la biruința lui Hristos asupra morții.

Sfințirea Casei lui Dumnezeu este o prefigurare a viitoarei reînnoiri a întregii creații, când Dumnezeu va fi „totul în toți”.

De aceea, uitând de toate necazurile vieții, lăsând deoparte melancolia de toamnă și grijile lumești, să ne înălțăm sufletul la Tronul Divin, să ne iertăm unii altora toate ofensele și să ne salutăm din nou cu entuziasm cu salutul veșnic viu și bucuros:

HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!