O istorisire personală: cum să-l găsești pe Dumnezeu într-o lume a degradării?

Viața duhovnicească - eliberarea din vârtejul degradării. Fotografie: UJO

În această zi de duminică, îl pomenim pe preacuviosul Nestor Cronicarul, care pe bună dreptate este considerat părintele istoriei noastre și inițiatorul cronografiei. Și în legătură cu pomenirea acestui sfânt, astăzi aș dori să reflectez asupra relației dintre istoria personală a vieții fiecărui om și istoria universală.

Orizontala lui Chronos: vârtejul degradării

Istoria personală a fiecărui om este împletită cu soarta sa în istoria umanității.

Fiecare soartă este un fir subțire, abia vizibil, într-un covor imens și pestriț, unde sunt împletite sorțile țărilor și popoarelor.

Viața fiecăruia dintre noi este ca o mică lampă printre milioane de altele asemănătoare, care se aprinde pentru o perioadă foarte scurtă de timp și se stinge pentru totdeauna.

Dar această participare la mișcarea liniară comună a timpului ne este dată pentru un singur scop - pentru a reuși în această orizontală a lui Chronos care curge lin să scriem o istorie personală sacră, care ne va oferi posibilitatea de a intra într-o lume unde nu există nici timp, nici umbra schimbării.

În timpul mondial domnește entropia, moartea și greutatea putreziciunii. Păcatul are în el o forță gravitațională enormă. Este asemănător unui vârtej înfricoșător al iadului, care încearcă să atragă în sine fiecare suflet, convingându-ne de inutilitatea rezistenței, atotputernicia răului și lipsa de speranță în fața morții.

Verticala lui Kairos: nașterea supraistoriei

Dar tocmai aici, în această întunecime a întunericului care înghite totul, se naște calea supraistoriei fiecărui suflet care a găsit în sine hotărârea de a rezista magnetismului răului și inevitabilității morții veșnice.

Începe cu un act de separare radicală de această lume. În hotărârea de a nu participa la misterul diavolesc. În adâncurile cosmosului inimii personale, omul mută centrul ființei sale din lumea exterioară în lumea interioară. Devine participant la Noul Legământ cu Cel Ce Este Cel Ce Este. Singurul Existent, Cel care există cu adevărat.

În adâncurile vieții interioare a creștinului începe să se scrie Sfânta Scriptură a istoriei sale personale de relații cu Dumnezeu.

Atunci fiecare respirație, fiecare moment, spălate de pocăință, atenție și rugăciune, devin un punct de inițiativă îndreptat către Veșnicie.

Încetăm să privim cu dezgust la lumea nebună și la oamenii nebuni din această lume. Nu așteptăm când „vor veni vremuri mai bune”, cel mai probabil nu le vom mai aștepta. Ne creăm propria lume, în interiorul nostru. Construim o scară a destinului personal, care din orizontala lui Chronos, care ne atrage în abisul neființei, ne oferă posibilitatea de a ne ridica la aerul vârfurilor cerești.

Pasul 1. Curățirea

Această linie ascendentă este calea mistică a sufletului, care începe tradițional cu curățirea interioară. Acesta este primul și cel mai greu pas pe care învățăm să-l facem în viața noastră spirituală. Este însoțit de o luptă interioară împotriva patimilor, unde ne vine în ajutor arma ascezei și atitudinea strictă față de dorințele trupului, minții și voinței.

Degradarea lumii se proiectează în noi cu viciile sale și încearcă să provoace în noi un acord interior.

Când începem să reacționăm la ceea ce se întâmplă în jurul nostru nu prin rugăciune, ci emoțional sau chiar mental, intrăm imediat în zona de atracție a răului.

Refuzul de a accepta spiritul timpului, care justifică căderea, este începutul ascensiunii. Aici principala armă este rugăciunea lui Iisus, prin care ne concentrăm mintea în inimă, rupând rațiunea noastră de haosul lumii exterioare și îndreptându-ne conștiința către biserica interioară.

Pasul 2. Iluminarea

Următoarea treaptă este iluminarea. În mijlocul întunericului moral general al lumii, conștiința iluminată și curățată prin pocăință devine o busolă care indică fără greș voia lui Dumnezeu. Această lege interioară personală devine pentru noi mai presus de orice altă lege, indiferent dacă sunt așa-numitele norme sociale general acceptate sau hotărârile autorităților.

Adevărul evanghelic, reflectat în inima curată și rugătoare, devine singura lege pe care omul o urmează fără compromisuri.

Degradarea spirituală a lumii a devenit sursa suferințelor și chinurilor pentru milioane de oameni. Dar pe calea iluminării, aceste suferințe se transformă în participare la Patimile lui Hristos. Începem să înțelegem semnificația și sensul lor răscumpărător în primul rând pentru noi înșine. Suferințele încep să fie percepute de noi fără teamă, ci cu recunoștință. Ele sunt acele medicamente care vindecă și transformă sufletul.

Pasul 3. Îndumnezeirea

Al treilea și ultimul pas pe această cale devine unirea cu Dumnezeu sau îndumnezeirea. În această etapă, omul devine părtaș al veșniciei și părtaș al  Dumnezeieştii Firi (2 Pet. 1:4). Aceasta este crearea supraistoriei.

Roadele acestei etape vor fi conștientizarea reală a filiației lui Dumnezeu în Duhul Sfânt.

Un astfel de creștin devine un martor viu împotriva degradării lumii, nu prin cuvinte, ci în însăși ființa sa. Dar și lumea unui astfel de om îl remarcă imediat și își revarsă asupra lui toată puterea calomniei, răutății și distrugerii.

Cei trei stâlpi ai supraistoriei

Metafizic, supraistoria personală se construiește pe trei stâlpi, care sunt dincolo de atingerea degradării istorice generale:

1. Căutarea personală a lui Dumnezeu: Prioritatea întâlnirii personale cu Dumnezeu Cel Viu asupra tuturor celorlalte treburi pământești.
2. Viața în perspectivă eshatologică: În așteptarea și, cel mai important, în pregătirea pentru viața veșnică. O astfel de perspectivă face ca toate problemele temporare ale lumii să devină secundare, oricât de serioase ni s-ar părea.
3. Participarea la slujbele și Tainele Bisericii: În ele ne atingem de veșnicie, care intră în istoria noastră personală.

Astfel, în Chronos găsim Kairos-ul nostru, care ne scoate din întuneric la lumină, din putreziciune la nepierire, din lumea morții veșnice în lumea vieții veșnice.