Strategii vieții duhovnicești în Postul Crăciunului

Am intrat pe calea binecuvântată a Postului Crăciunului. Un timp special, mântuitor, de pocăință. Fiecare creștin, pe parcursul următoarelor patruzeci de zile, va încerca să îndeplinească obiectivele și sarcinile spirituale pe care și le-a propus.

Dar merită să ne gândim: ce ar trebui să se întâmple în sufletul nostru în acest timp, pentru ca postul să nu fie inutil pentru noi?

«Spune-mi cum postești…»

O vorbă cunoscută spune: «Spune-mi cine îți este prieten – și îți voi spune cine ești». Dacă dăm acestei afirmații o formă creștină, ea va suna astfel: «Spune-mi cum postești – și îți voi spune cine ești».

Modul în care petrecem timpul postului este un indicator al calității întregii noastre vieți spirituale.

Din păcate, mulți credincioși au concepții distorsionate în această privință. Pentru unii, postul nu depășește limitele unei diete obișnuite, necesare pentru a lupta cu excesul de greutate. Alții postesc pentru a se arăta, considerând că astfel își subliniază «ortodoxia» stilului lor de viață. Unii, deosebit de zeloși, își impun de bunăvoie o povară de rugăciune insuportabilă, fără a-și calcula forțele.

Problema generală a majorității – neînțelegerea sensului postului din cauza multitudinii de prescripții exterioare statutare. De aceea, ar trebui să ne punem cât mai des întrebări «incomode»:

• De ce postesc?
• În ce stare a sufletului voi trece linia de sosire a postului?
• Ce voi face pentru a-mi păstra forțele până la sfârșitul postului, fără a le risipi pe lucruri deșarte?

Doar răspunzând sincer la ele, nu vom pierde timpul prețios, dat nouă pentru desăvârșirea sufletului.

Sala de sport spirituală

Viața spirituală poate fi comparată cu sportul. Când o persoană dorește să fie puternică, își dezvoltă mușchii și apoi îi întărește prin antrenamente regulate. Având ca scop lupta cu patimile, aplicăm metode similare. Creștinul își dezvoltă sufletul prin rugăciune, îl întărește prin post și devine virtuos.

Virtutea – este întotdeauna rodul unei treceri demne prin calea luptei cu lumea rea, cu ispitele trupului și cu invidia diavolului.

Postul ne pune în fața unei astfel de sarcini – să întărim forțele sufletului, care slăbește sub povara necazurilor și a neorânduielilor vieții.

Tactica luptei: generali și soldați

Dar postul – nu este doar o «sală de sport» spirituală, este și un câmp de luptă spirituală reală. Aici se aplică legile războiului. Pe parcursul unei anumite perioade, războinicii duc o luptă aprigă. Apoi urmează o perioadă de liniște, când soldații se odihnesc, iar generalii în statul major gândesc strategia acțiunilor viitoare.

În viața spirituală se aplică legi similare. Dacă ducem o luptă activă neîntreruptă, forțele noastre se vor epuiza mai devreme sau mai târziu. Nu întotdeauna trebuie să fluturăm sabia fără minte. Dacă dușmanul s-a retras și s-a ascuns, a continua să trimitem fără gândire «rafale de mitralieră» de rugăciuni și închinăciuni – înseamnă să tragem în aer.

Aceasta nu este o chemare la lene.

Dacă ne relaxăm și ne predăm lenei, dușmanul ne va prinde pe neașteptate. Dar, rămânând vigilenți, ar trebui să ne oprim uneori și să ne evaluăm forțele cu luciditate, să acționăm ca procurori severi, nu ca avocați ai propriei noastre suflete.

«Da, astăzi am judecat pe cei puternici, dar am citit toată regula», «Am țipat la copil, dar am postit cu mâncare uscată – Dumnezeu va ierta». Astfel de gânduri – sunt de la cel rău. Postul adevărat este imposibil fără o judecată sinceră asupra noastră. Progresul va veni doar atunci când vom începe să ne mustrăm pe noi înșine, nu să ne justificăm.

Lecția cuviosului Paisie

La începutul postului, Biserica ne-a pus înainte un exemplu de astfel de strategie – cuviosul Paisie Velicikovski, a cărui pomenire a fost sărbătorită pe 28 noiembrie.

Dacă citim cu atenție viața sa, putem vedea în ea o imagine tristă, foarte asemănătoare cu contemporaneitatea: decăderea moralității, lipsa de îndrumare, persecuțiile asupra Ortodoxiei.

Dar acest ascet athonit, originar din Poltava, nu numai că nu și-a pierdut credința, ci a și înmulțit-o. S-a adâncit în lectura Sfinților Părinți și a restabilit pe Athos tradiția pierdută a rugăciunii minții. Rezultatele nu au întârziat să apară: în jurul său, ca niște pui, au început să se adune călugări. Dacă pe Athos a adunat 50 de ucenici, în mănăstirea Neamț din Moldova erau deja 700.

Cuviosul Paisie a arătat: lumea nu se va schimba în bine de la sine. Dar dacă ne vom schimba noi, dacă ne vom întări prin rugăciune și fapte bune, vom deveni acei atlanți care țin această lume pe umerii lor.

Rezultatul drumului

La prima vedere, pare că postul va dura mult. Dar nu vom apuca să clipim, căci Crăciunul este deja la ușă. Și atunci va veni timpul să evaluăm drumul parcurs. Desigur, ne vom întrista, înțelegând că multe planuri nu s-au realizat.

Dacă vom reuși, cu ajutorul lui Dumnezeu, să realizăm măcar o parte din obiectivele propuse - aceasta ne va aduce cu siguranță un folos spiritual.

Pe parcursul Postului Crăciunului, să încercăm să ne asemănăm măcar puțin cu cuviosul Paisie și ucenicii săi. Să nu ne descurajăm, privind la lumea care se destramă, ci să ne punem nădejdea în Domnul. Un astfel de post, după cuvântul cuviosului Efrem Sirul, «îl bucură și pe Domnul nostru, dacă postim cu dragoste, speranță și credință».