«Misterul Intrării»

Intrarea în templu a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – este una dintre cele mai tainice și profunde sărbători ale anului bisericesc. Despre ea nu se spune nimic în Noul Testament și nu există niciun document istoric care să confirme autenticitatea acestui eveniment. La baza sărbătorii stă un text apocrif «Protoevanghelia lui Iacov», scris în jurul anului 150 după Nașterea lui Hristos.

Din punctul de vedere al logicii externe și al legii iudaice, acest eveniment este imposibil. Dar, cu toate acestea, el a intrat ferm în Tradiția Bisericii. De aceea, vom vorbi despre el nu în plan istoric, ci în sens ontologic și mistic. Acesta este nivelul care ne va oferi o înțelegere adecvată a semnificației sărbătorii.

Metafizica

Intrarea în templul din Ierusalim a viitoarei Maici a lui Dumnezeu – este un punct de bifurcație în Istoria Sacră, când Vechiul Testament s-a încheiat deja, iar Noul încă nu a început. Până atunci, Dumnezeu al iudeilor era prezent într-un loc concret. Acesta era templul din Ierusalim, Sfânta Sfintelor, Chivotul Legământului. Cu intrarea în templu a Fecioarei Maria, are loc o înlocuire metafizică. Spațiul în care va intra Dumnezeu nu va fi Chivotul Legământului, ci trupul acestei tinere Fecioare.

Templul din Ierusalim era un model al Universului, la fel cum acest model este și biserica noastră ortodoxă.

Dumnezeu cuprinde în Sine toată creația, dar nimeni nu poate cuprinde în sine pe Dumnezeu. Intrarea în templu a Fecioarei Maria – începutul unui eveniment grandios de amploare universală. În templul din Ierusalim intră Aceea care însăși va deveni lăcașul Însuși Creatorului.

De aceea, în teologie, personalitatea Născătoarei de Dumnezeu este exprimată într-un mod paradoxal: Ea Χώρα τοῦ Ἀχωρήτου – «Chóra tu Achorétu», adică «Lăcașul Celui Necuprins». Dumnezeu își pregătește un trup pentru a înceta să fie un Absolut inaccesibil și să devină o Persoană în trup. Cu intrarea Fecioarei Maria în Templu, Vechiul Testament trece în domeniul regatului umbrelor.

Din perspectiva geometriei sacre, se poate spune că Sfânta Sfintelor – este forma perfectă a unui cub, în interiorul căruia era locul «locuirii» lui Dumnezeu. Acesta este locul prezenței «întunericului supra-luminos al tăcerii», conform cuvântului lui Dionisie Areopagitul. Acel întuneric Divin, în care la vremea sa a intrat Moise pe muntele Sinai (Ex. 20:21). În acest întuneric, mintea tace, iar spiritul vorbește.

Maria intră acolo unde categoriile spațiului și timpului se opresc, pentru a se pregăti să primească Logosul Divin.

Dumnezeu este cunoscut nu în «lumina» rațiunii cărții pământești, ci în cunoașterea care este deasupra cunoașterii, unde rațiunea renunță la toate reprezentările pământești, cufundându-se experimental în întunericul Divin al tăcerii.

Intrarea în Templu – este o retragere din «lumea vanității» către contemplație. În filosofia antică, Aristotel considera viața contemplativă ca fiind cel mai mare bine. În creștinism, acest gând sună într-un mod nou. Fecioara Maria se retrage din lume nu pentru o liniște goală, ci pentru «tăcerea sacră», pentru a deveni Maica Cuvântului. Pentru ca Cuvântul să răsune, este nevoie de Liniște.

Filosofia

Sărbătoarea Intrării – este răspunsul umanității către Dumnezeu. Dacă căderea lui Adam a fost refuzul omului de a deveni preot, atunci urcarea Fecioarei de trei ani în Sfânta Sfintelor a templului din Ierusalim – este restaurarea demnității preoțești a omului.

Născătoarea de Dumnezeu – scopul final al istoriei cosmosului. Universul a fost creat timp de miliarde de ani, omenirea trăiește de milioane de ani, multe generații de drepți au muncit, s-au purificat, au suferit, au căzut și s-au ridicat, și toate acestea doar pentru un singur lucru – pentru ca în lume să poată intra Aceea care va putea deveni Maica Fiului lui Dumnezeu.

Ascetica

Sfântul Grigorie Palama a dedicat una dintre omiliile sale sărbătorii Intrării. Și pe baza ei a construit un întreg sistem de gnoseologie ortodoxă (teoria cunoașterii). Pentru el, sărbătoarea Intrării – manifestul rugăciunii. În ea, templul din Ierusalim – omul. Curtea templului – trupul, Sanctuarul – sufletul, Sfânta Sfintelor – inima noastră spirituală, adică nucleul profund al personalității.

Sfântul Grigorie Palama învață că Născătoarea de Dumnezeu, aflându-se în Sfânta Sfintelor, s-a ridicat nu doar deasupra percepției senzoriale a lumii, ci și deasupra gândirii discursive (adică raționale, logice, secvențiale). Fecioara Maria se afla în contemplarea neîncetată a lui Dumnezeu fără niciun gând.

De aceea, sfântul Grigorie, ca un practicant experimentat, învață că pentru a te uni cu Dumnezeu nu este suficient să cureți simțurile – trebuie să depășești și rațiunea ta. Problema este că rațiunea noastră fragmentează realitatea, analizează, lucrează cu imagini. Fecioara Maria lasă rațiunea jos. În Sfânta Sfintelor nu erau imagini, statui sau icoane. Acolo era doar goliciune. Este mediul ideal pentru rugăciunea inteligentă fără formă. «Hrana» pe care i-o aducea Arhanghelul Gavriil – simbolul comuniunii directe cu Energia Divină.

Născătoarea de Dumnezeu a respins tot ce este creat: vederea, auzul, amintirile despre lume. Ea a intrat în «nimic», pentru a găsi acolo «Totul».

Acesta este drumul clasic al isihasmului – prin negarea a tot, în cele din urmă, să ajungi la Infinit.

Fecioara Maria a atins îndumnezeirea (theosis) încă înainte de Buna Vestire datorită acestui efort de rugăciune în Sfânta Sfintelor. Astfel, Ea și-a pregătit trupul și sufletul pentru a deveni instrumentul Întrupării lui Dumnezeu prin puritatea absolută a minții.

Și de aici rezultă o concluzie foarte importantă: pentru ca Dumnezeu să se nască în tine, trebuie să intri în «Sfânta Sfintelor» a inimii tale, închizând ușile simțurilor și oprind fluxul gândurilor.

Recomandări practice

• Tăcerea. Pentru a te salva în Dumnezeu, trebuie să ieși din lume. Și aceasta nu înseamnă neap