Ierarhii Bisericilor Estonă și Elenă au coslugit cu reprezentantul BOaU

A doua zi după slujba de la Salonic, unde a fost pomenit Epifanie în prezența Primatului BOG, în Grecia a avut loc o liturghie cu participarea unui "ierarh" al BOaU.
La 20 octombrie 2019 în Catedrala Sfântul Nicolae din or. Volos (Grecia), Mitropolitul de Tallin și al întregii Estonii Stefan (Patriarhia Constantinopolului) a săvârșit o liturghie comună cu Episcopul Bisericii Ortodoxe Grecești, Mitropolitul Ignatie de Dimitriada și Almir, și cu reprezentantul BOaU – "episcopul" Epifanie de Olviisk. Despre aceast eveniment a raportat site-ul grec "Oukraniko".
Conform sursei, este prima liturghie comună oficiată de mitropolitul grec cu "ierarhul" structurii bisericicești nou formate, după decizia oficială a Sinodului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Elene cu privire la BOaU.
Amintim că "episcopul" de Olviisk Epifanie (Dimitriu) a fost clericul Mitropoliei de Dimitriada și Almir al Bisericii Ortodoxe a Greciei și a complectat "episcopatul" BOaU în mai 2019. Experții au menționat că apariția unui episcop grec în Biserica Ortodoxă a Ucrainei, care a colaborat activ cu Fanarul, a avut ca scop inițial recunoașterea structurii bisericicești nou create de către Bisericile Ortodoxe Locale.
În același timp, mitropolitul de Dimitriada Ignatie (Panaiotis) reprezintă acea parte a ierarhilor greci care au susținut recunoașterea și legalizarea BOaU. El a fost artezianul care la Sinodul Arhieresc al Bisericii Elene din 12 octombrie a prezentat tezele care i-au ghidat pe unii ierarhi în luarea deciziei pentru recunoașterea "autocefaliei ucrainene". În opinia sa, acordarea autocefaliei BOaU "nu anulează prezența [mitropolitului] Onufrie și a Bisericii Ruse în Ucraina. Biserica Ortodoxă Ucraineană nu își schimbă statutul, iar legalizarea BOaU nu are nicio legătură cu ea, deci nu duce la o scindare".


