Un cleric din Cipru a participat la sfințirea unei biserici din Volyn
Cu doi ani în urmă, arhimandritul Nectarie (Bakopoulos) a vizitat comunitățile din Volyn afectate de acaparările bisericești, iar acum a sosit la hramul din s.Rakov Les.
La 14 septembrie 2021, în satul Rakov Les, raionul Kamen-Kașirsk din regiunea Volyn, a fost sfințită o nouă biserică a comunității Bisericii Ortodoxe Ucrainene, construită în locul celei acaparate de către BOaU în iarna anului 2019. Pe lângă episcopatul și clerul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, la sărbătoarea comunitărții a sosit arhimandritul Nectarie (Bakopoulos), un cleric al Bisericii Ortodoxe a Ciprului, care cu doi ani mai devreme a vizitat comunitățile din Volâyn, afectate de atacatorii schismatici.
Videoînregistrarea predicii preotului cipriot pentru credincioșii din satul Rakov Les a fost publicată pe canalul de Youtube "Jurnalul diaconului".
În această zi importantă pentru comunitatea ortodoxă, alături de arhimandritul Nectarie, în parohie au coliturghisit arhiepiscopul Natanael (Krikota), arhiereul conducător al eparhiei de Volyn din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucraine, episcopul Atanasie (Gherman), vicarul eparhiei de Volyn, protoiereul Nicolai Danilevici, conducătorul adjunct al Departamentului pentru Relații Bisericești Externe din Biserica Ortodoxă Ucraineană, care a tradus în limba ucraineană cuvintele de felicitare și de sprijin din partea oaspetelui din Cipru.
"Exact cu doi ani în urmă, când a fost preluată cu forța biserica, am venit în satul vostru să vă văd și să vă simt durerea. Nu aveați posibilitatea să trăiți o viață liturgică deplină. Astăzi sunt cu voi aici, am venit din Cipru să împărtășesc bucuria de la zidirea acestei frumoase biserici.
Văd cum ați reînnoit viața liturgică în biserica sfinților Vera, Nadejda, Liubov (Credința, Speranța, Iubirea – n.t.) și mama lor Sofia (Înțelepciunea – n.t.). Aceste virtuți s-au materializat astăzi – putem vedea rezultatul credinței, speranței, iubirii. Prin urmare, în viitor veți fi aici pentru a trăi viața mistică a Tainelor Bisericii, care ne unesc cu Dumnezeu și ne duc la veșnicie. Hristos este cu noi și El să vă sprijine pe calea voastră creștină și să vă binecuvânteze întotdeauna cu bucurie și pace", arhimandritul Nectarie le-a spus celor prezenți.
De asemenea, preotul din Cipru a adus comunității în dar o icoană a Sfântului Demetrian, care în vremurile străvechi a condus episcopia de Tamassos în care slujește acum arhimandritul, și un set pentru Sfânta Euharistie.
Arhiepiscopul Natanael a mulțumit sincer preotului cipriot pentru felicitări și daruri.
"A străpuns inima noastră bucuria că părintele Nectarie a venit din îndepărtatul Cipru pentru a împărtăși bucuria noastră", a notat ierarhul Bisericii Ortoodoxe Ucrainene.
Reamintim că prima vizită a arhimandritului Nectarie (Bakopoulos) în regiunile Volyn și Ternopil a avut loc în iunie 2019.
Comunitatea Bisericii Ortodoxe Ucrainene din satul Rakov Les a fost una dintre primele din regiune care a fost reînregistrată ilegal în subordinea BOaU. Credincioșii și-au construit noua biserică timp de 7 luni.