A treia unire a Constantinopolului cu Roma: contururile devin mai clare

21 December 2020 09:07
479
Patriarhul Bartolomeu și Papa intenționează să ajungă la Euharistia comună. Imagine: UJO Patriarhul Bartolomeu și Papa intenționează să ajungă la Euharistia comună. Imagine: UJO

Papa și Patriarhul Bartolomeu au vorbit încă o dată despre Euharistia comună în viitor. Să însemne acest lucru că o nouă unire este doar o problemă de timp?

V.O. Kliucevski a scris: "Istoria este un felinar în viitor, care strălucește pentru noi din trecut". Astăzi, Patriarhul Bartolomeu atât de activ își conduce adepții spre unirea cu Roma, încât acest lucru nu mai poate fi nici ignorat, nici negat.

Recent, la 30 noiembrie, Fanarul și-a sărbătorit hramul – prăznuirea Sfântului Apostol Andrei cel Întîi Chemat. La Liturghia festivă nu au participat reprezentanți ai Bisericilor Autocefale, însă a fost prezentă o delegație a Vaticanului. La predică, Patriarhul Bartolomeu a declarat că pentru el fiecare întâlnire personală cu Papa Francisc este "o experiență deosebită a fraternității", care întărește dorința ambelor părți "de a merge mână în mână, luptând pe cale spre potirul Euharistiei comune".

În mesajul adresat Patriarhului Bartolomeu cu ocazia sărbătorii Sfântului Apostol Andrei cel Întîi Chemat la 30 noiembrie 2020, Papa Francisc a menționat: "Îi putem mulțumi lui Dumnezeu că relațiile dintre Biserica Catolică și Patriarhia Ecumenică au crescut mult pe parcursul secolului trecut, deși continuăm calea spre obiectivul restaurării depline a comuniunii, exprimată prin participarea la aceeași trapeză Euharistică. În pofida obstacolelor existente, cred că mergând împreună în dragoste reciprocă și sprijinind dialogul teologic, vom realiza acest obiectiv".

Este ușor de observat că în cuvintele Papei Francisc și ale Patriarhului Bartolomeu a răsunat aceeași teză – încrederea în iminența "participării la același altar euharistic". Acest lucru este posibil doar într-o singură Biserică. Prin urmare, avem dreptul să prezicem că va avea loc unirea, singura întrebare este – când? Și mai apare o întrebare – cine va participa la ea? Istoria ne poate dezvălui răspunsurile.

În cuvintele Papei Francisc și ale Patriarhului Bartolomeu a răsunat aceeași teză – încrederea în iminența "participării la același altar euharistic". Acest lucru este posibil doar într-o singură Biserică.

Patriarhia Constantinopolului a încercat să organizeze unirea cu Vaticanul de două ori.

Unirile de la Lyon și Florența

Prima dată a fost în 1274 la Lyon. Din 1204 până în 1261 la Constantinopol a existat Imperiul latin, format ca urmare a cotropirii Imperiului Bizantin de către cruciați în timpul celei de-a patra cruciade. Apropo, anume după a patra cruciadă, care a fost îndreptată mai degrabă împotriva creștinilor ortodocși decât împotriva necredincioșilor, a devenit clar că latinii nu mai sunt frați în credință, ci dușmani nemiloși. Și aceasta nu este părerea ierarhiei și a teologilor, această stare a lucrurilor a fost resimțită de oamenii simpli cu care cruciații s-au comportat extrem de crunt. După izgonirea latinilor de către împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul din Constantinopol, fostul conducător al Imperiului latin Balduin al II-lea a plecat în Occident și l-a implorat pe Papa și pe suveranii europeni să-l ajute să-și întoarcă Constantinopolul.

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/ru/thumb/c/c1/ByzantineEmpire1265_sr_ru.svg/1708px-ByzantineEmpire1265_sr_ru.svg.png
Imperiul Bizantin în 1265

Papa Urban al IV-lea, care era în întregime de partea sa, a început să răspândească apeluri la o nouă cruciadă împotriva Constantinopolului. Iar socrul lui Balduin, Carol I de Anjou, care era atunci un conducător foarte puternic, a început pregătirile militare pentru un viitor război cu grecii. În același timp, bulgarii și locuitorii din Peloponez se dușmăneau cu Imperiul Bizantin restaurat. În plus, în cadrul imperiului însuși exista o amenințare de răscoală din cauza urcării ilegale pe tronul bizantin a lui Mihail Paleologul.

În aceste condiții, împăratul a pus Ortodoxia la picioarele Romei în schimbul sprijinului politic. Negocierile în acest sens cu papa Urban al IV-lea, Clement al IV-lea și Grigorie al X-lea, care s-au succedat rapid, au dus la semnarea Unirii de la Lyon, după care Biserica Ortodoxă din Bizanț a acceptat toate învățăturile catolice și s-a supus Papei.

A doua încercare de unire a avut loc în 1439 la Florența. Împăratul de atunci Ioan al VIII-lea Paleologul avea nevoie și de ajutor  militar și de sprijinul politic al Papei. Și a plănuit, de asemenea, să se răsplătească cu Ortodoxia.

A treia unire a Constantinopolului cu Roma: contururile devin mai clare фото 2
Imperiul Bizantin în 1453

Turcii otomani au înconjurat Constantinopolul din toate părțile, iar grecii au făcut încercări disperate să păstreze Imperiul. În 1437, Ioan Paleologul a adus o delegație de arhierei în Italia pentru a face vinde Ortodoxia și le-a interzis să părăsească Sinodul de ferraro-florentin fără să semneze documentul care a subordonat Biserica Ortodoxă Papei. Doar câțiva episcopi, în frunte cu Sfântul Marcu al Efesului, au refuzat să-l semneze. Un detaliu interesant: unul dintre acești arhierei, pentru a evita semnarea, s-a prefăcut nebun, în timp ce altul a fugit pur și simplu. Uniunea nu a ajutat – în 1453 Constantinopolul a fost capturat de turcii otomani, în frunte cu sultanul Mehmed al II-lea.

Ambele Uniri nu au fost implementate în practică, deoarece clerul și poporul ortodox nu le-au acceptat. Susținătorii unirii au fost tratați ca trădători. Disprețul față de ei a fost atât de puternic, încât potrivit relatărilor istorice, până și atingerea lor era considerată o profanare.

Punctul comun între aceste două uniri nu este doar faptul că au rămas numai pe hârtie, dar și motivul pentru care au fost încheiate. Motivul a fost politic.

Punctul comun între aceste două uniri nu este doar faptul că au rămas numai pe hârtie, dar și motivul pentru care au fost încheiate. Motivul a fost politic. Constantinopolul, în fața unei amenințări reale de a-și sfârși existența ca stat, și împărații fiind sub amenințarea reală de a pierde puterea, pentru a dobândi sprijinul Occidentului, au încercat să schimbe cel mai valoros activ – Ortodoxia. Ierarhii, în frunte cu patriarhii din Constantinopol, îi sprijineau în acest sens, iar cei care și-au exprimat dezacordul au fost trimiși la închisoare și în exil. Hristos nu a întemeiat Biserica în calitate de activ și nu a predat-o în mâinele împăraților bizantini pentru a dispune de Ea la propria discreție, dar circumstanțele în care au fost semnate ambele Uniri vorbesc despre faptul că atitudinea lor față de Biserică a fost anume așa.

Visul despre renașterea măreției din trecut

Acum, prin prisma evenimentelor istorice menționate mai sus, să trecem în revistă acțiunile actuale ale Patriarhiei Constantinopolului.

În cuvintele Papei și ale Patriarhului Bartolomeu prezentate la începutul articolului observăm încrederea lor în unirea Vaticanului și a Fanarului, deși cuvintele "vom realiza" pot fi înțelese în mod ambiguu. Dacă "noi" – sunt Papa și Patriarhul Constantinopolului, atunci unificarea se prevede în viitorul apropiat din cauza vârstei avansate a ambilor. Dacă "noi" – sunt Fanarul și Vaticanul, atunci perspectiva poate fi amânată la o dată ulterioară. Dar trebuie să fim atenți la faptul că Papa Francisc vorbește despre intensificarea dialogului în comparație cu secolul trecut. Istoria ne dovedește că aceasta este un adevăr. Este, de asemenea, adevărat că în ultimul secol Patriarhia Constantinopolului a suferit lovituri grele, care în cele din urmă au adus-o în pragul dispariției complete.

Dacă în 1914, potrivit diferitelor evaluări, pe teritoriul Imperiului Otoman locuiau de la 1,7 până la 2,3 milioane de greci, iar Patriarhul Constantinopolului a fost nu numai liderul religios al creștinilor ortodocși ai imperiului, dar și conducătorul secular al acestui "Rūm Millet", atunci peste zece ani, după primul Război mondial, catastrofa din Asia Mică, genocidul grecilor pontici și schimbul de populație greco-turcă, care a pus capăt tuturor acestor evenimente, în Turcia au rămas puțin mai mult de 200 de mii de greci etnici, și în următoarea sută de ani numărul lor a scăzut continuu. În prezent în Turcia trăiesc aproximativ 2-3 mii de greci. Aceștia sunt în principal angajații Patriarhiei Constantinopolului și membrii familiilor lor. Trebuie să menționăm faptul că în Turcia locuiesc mult mai mulți greci etnici, conform diferitelor estimări de la 400 de mii până la 4 milioane, dar aceștia sunt greci musulmani care nu au nimic comun cu Patriarhia Constantinopolului.

După tragedia înspăimântătoare a populației grecești din Imperiul Otoman la începutul secolului al XX-lea, primul lucru care ne vine în minte este întrebarea: de ce Patriarhul Constantinopolului nu și-a urmat turma în timpul schimbului de populație? La urma urmei, Evanghelia vorbește destul de clar despre cum trebuie să fie un bun păstor: "Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale. Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi"  (Ioan 10: 11-13). Faptul că Patriarhul Constantinopolului a rămas în Turcia în timp ce turma sa a fost practic exilată în principal în Grecia, nu se explică din punctul de vedere al Evangheliei, ci din punctul de vedere al naționalismului grec.

Patriarhul a rămas la Istanbul pentru a "păstra locul", pentru a fi un simbol al fostei măreții grecești și pentru a menține speranța grecilor că într-o zi ei se vor întoarce și Constantinopolul va deveni din nou capitala magnifică a imperiului renăscut. De aceea, patriarhii Constantinopolului suportă umilința și asuprirea atât din partea autorităților turcești, cât și din partea populației locale neprietenoase. Poate că acest lucru este lăudabil din punctul de vedere al identității naționale grecești, dar trebuie recunoscut faptul că o astfel de atitudine nu are o bază evanghelică. Evanghelia oferă mai degrabă o evaluare negativă unei asemenea identități naționale. Pentru că se aseamănă foarte mult cu așteptările evreilor din timpul lui Hristos că Mesia trebuie să reînvie pe pământ Împărăția lui David și că evreii vor stăpâni peste toate neamurile. Iar refuzul lui Hristos de a realiza aceste aspirații a fost un impuls pentru oamenii care strigau la Intrarea Domnului în Ierusalim: "Osana Fiului lui David!", iar câteva zile mai târziu au strigat: "Răstignește-L, răstignește-L!"

Poate că într-o zi va avea loc revenirea triumfală a grecilor la Constantinopol, dar deocamdată vedem cum autoritățile turcești expulzează în mod constant Patriarhia Constantinopolului de pe teritoriul lor. În 1954, cu acordul autorităților, a avut loc o devastare a patriarhiei. În 1955 a a fost întreprins un pogrom similar al comunității grecești din Constantinopol. În 1971, Turcia a închis școala Teologică de pe insula Halki. În 1994 a fost instalat un dispozitiv exploziv în biserica Sf. Gheorghe. Atunci aceast dispozitiv a fost neutralizat cu succes, dar în 1996 în biserică s-a produs o explozie. În 2020, catedrala Sfânta Sofia, care avea statut de muzeu, a fost transformată într-o moschee. Și lista prezentată nu este deloc completă.

Întoarcerea triumfătoare a grecilor la Constantinopol deocamdată nu se prezintă ca posibilă, dar perspectiva evacuării Patriarhiei Constantinopolului din Turcia devine din ce în ce mai reală. În aceste condiții, istoria se repetă – Patriarhia Constantinopolului încearcă să găsească ajutor la Vatican și este gata să se unească cu Roma pentru aceasta. Este dificil de spus la ce exact ei contează, dar un lucru este sigur – dacă Fanarul nu se ciocnea cu astfel de probleme acum, dacă avea o turmă multimilionară ca înainte, dacă nu era amenințat cu expulzarea din Constantinopol, etc., atunci nu cred că s-ar fi aruncat în brațele Vaticanului. Căci pregătirea pentru unire este un risc imens. Cele două încercări din trecut indică faptul că împărații și patriarhii care au inițiat unirile, au sfârșit foarte prost. Clerul și poporul simplu au refuzat să îi asculte. Prin urmare, înainte de a face o altă tentativă, patriarhii Constantinopolului încearcă să-și consolideze puterea în Ortodoxie. Și acest lucru s-a observat și pe parcursul ultimului veac.

Cele două încercări din trecut indică faptul că împărații și patriarhii care au inițiat unirile, au sfârșit foarte prost. Clerul și poporul simplu au refuzat să îi asculte. Prin urmare, înainte de a face o altă tentativă, patriarhii Constantinopolului încearcă să-și consolideze puterea în Ortodoxie.

Să devii primul pentru ca să aduci Biserica la unire?

Recent, doctrina presupusului primat al Patriarhului Constantinopolului a fost definitiv formată și sistematizată. Ea este exprimată pe deplin în tratatul actualului lider al Arhiepiscopiei Americii, Arhiepiscopului Elpidifor (Lambriniadis): "Primul fără egali". Acest tratat se încheie cu următoarele cuvinte: "Primatul arhiepiscopului de Constantinopol, cum am spus deja, nu are nimic de-a face cu dipticele care exprimă doar o ordine ierarhică (care, în definiții contradictorii, recunoaște într-o oarecare măsură documentul Patriarhiei Moscovei, dar de fapt îl neagă). Dacă vorbim despre sursa primatului, atunci o astfel de sursă este însăși personalitatea arhiepiscopului Constantinopolului care, ca episcop, este Primul "între egali", dar ca Arhiepiscop al Constantinopolului și, respectiv, Patriarhl Ecumenic, este Primul fără egali (primus sine paribus)".

Același lucru este afirmat și de unul dintre cei mai renumiți teologi greci, Mitropolitul Hierotheos (Vlachos) de Nafpaktos al Bisericii Ortodoxe a Greciei: "Patriarhul ecumenic are o serie de sarcini care au fost recunoscute în practică de toate Bisericile Ortodoxe. Printre acestea – că prezidează  sinoadele și acordă autocefalie. Cine mai are aceste privilegii și responsabilități exclusive? Iar oricine le neagă, va trebui să respingă toate Bisericile Autocefale și autocefaliile pe care patriarhia le-a acordat celor mai mici (tinere) (Biserici – Ed.). <...> Patriarhul ecumenic este primul care formează unitatea Bisericii după chipul (sau prin chipul – Ed.) lui Hristos, fără a fi "vicar al lui Hristos <...> Cel care nu rămâne în comuniune cu Primul (Patriarhul Constantinopolului – Ed.), va fi împreună cu Sinodul său depărtat de comunitatea bisericească ".

Iar apogeul înțelegerii pervertite a naturii însăși a Bisericii se reflectă în declarația Mitropolitului Amphilohiede Adrianopol al Bisericii din Grecia: "Există o părere că Biserica Ortodoxă este condusă de Iisus Hristos. Da, în realitate, Biserica este condusă de Patriarhul Ecumenic".

Arhimandritul Sofronie (Saharov) (1896-1993) care, de altfel, s-a aflat în sânul Bisericii de la Constantinopol și a fost canonizat de ea cu un an în urmă, a avertizat că o astfel de viziune a Fanarului asupra lumii va duce inevitabil la negarea dogmei despre Biserică în forma în care a fost formulată la al doilea Sinod Ecumenic în 381:

"În prezent, în adâncurile Sfintei noastre Biserici există un mare pericol de a perverti învățătura dogmatică despre Ea și, prin urmare, pericolul de a perverti  ființa Ei, deoarece conștiința dogmatică este legată organic de întregul curs al vieții spirituale interioare. <...> Pierderea adevărului dogmatic, ca o consecință a sa ireparabilă, va avea pierderea posibilității unei adevărate cunoașteri a lui Dumnezeu, a cărei plinătate este dată Bisericii. <...> Dacă denaturăm acum învățătura despre Biserică și, în consecință, imaginea ființei Sale, atunci cum va putea Ea sluji fiilor Săi în calitate de cale spre Adevăr? S-ar putea să întrebați, dar unde se vede acum această distorsiune? Răspundem: în neo-papismul de la Constantinopol, unde se încearcă o trecere rapidă de la faza teoretică la cea practică".

Am putea presupune că nu toți episcopii Patriarhiei Constantinopolului  împărtășesc aspirația Patriarhului Bartolomeu privind conducerea în Biserică. Dacă am arunca o privire asupra situației care s-a dezvoltat în Bisericile Ortodoxe din Grecia, Cipru și puțin mai atenuată în Biserica Alexandriei după recunoașterea Bisericii Ortodoxe a Ucrainei schismatice, acest simbol al primatului Fanarului, vom vedea că sunt mulți arhierei care s-au opus cu dârzenie acestei recunoaşteri. Mai mult, acest dezacord a fost susținut de o argumentare atât de puternică încât, de exemplu, Primatul Bisericii Ciprului, Arhiepiscopul Hrisostom nu a găsit alte argumente în afară de amenințările de a-i destituit pe episcopii săi din rang. În Biserica Constantinopolului, până în prezent episcopatul a fost de acord tacit cu politica Patriarhului Bartolomeu și a altor susținători ai neo-papismului din Constantinopol, dar în curând poate veni momentul adevărului, când va fi necesar să se facă o alegere: "sau-sau".

Probabil, acest moment va veni în 2025, în timpul sărbătoririi a 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic. Nu există un motiv mai potrivit pentru Patriarhul Bartolomeu și Papa Francisc să unească la un anumit nivel structurile bisericești pe care le conduc. În anul 325, la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în primul rând, a existat o singură Biserică atât în ​​Occident, cât și în Orient, și în al doilea rând, nu s-au ridicat întrebări privind Filioque și primatul Papal.

Este adevărat că Biserica de la Constantinopol nu exista atunci, deoarece nu exista Constantinopolul. Sfântul Împărat Constantin cel Mare a strămutat capitala imperiului în orașul Bizanț abia în 330, și până la al doilea Sinod Ecumenic (381) orașul a fost sub jurisdicția Mitropolitului de Heracleea. Dar nimeni nu-și va aminti de această neconcordanță enervantă. Și foarte curând clerul și poporul grec vor trebui să demonstreze dacă sunt demni de memoria strămoșilor lor, care nu au acceptat Unirea de la Lyon și de la Florența. Am dori să credem că noua unire va avea același final rușinos.

Dar timpul va arăta…

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Dacă găsiți o eroare în text, selectați-o cu mouse-ul și apăsați Ctrl+Enter sau acest buton Dacă găsiți o eroare în text, evidențiați-o cu mouse-ul și faceți clic pe acest buton Textul evidențiat este prea lung!
Cititi si