Scrisoarea lui Serghei Dumenko către Patriarhul Alexandriei
Serghei Dumenko a publicat o "scrisoare de sprijin" pentru patriarhul Teodor. În ea se conțin noi interpretări ale canoanelor, istoriei și relațiilor inter-bisericești.
La 15 ianuarie 2022, Serghei (Epifanie) Dumenko a publicat pe site-ul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei nou create (BOaU) scrisoarea sa adresată patriarhului Teodor al Alexandriei cu privire la crearea Exarhatului Patriarhal al Bisericii Ortodoxe Ruse în Africa.
Primul lucru surprinzător este însuși faptul apariției acestei scrisori. În cei trei ani de existență, BOaU nu s-a evidențiat prin nimic în afară de scindări în rândurile sale, scandaluri și acaparări cu forța a bisericilor altora. Și iată că dintr-o dată conducătorul BOaU se declară la nivel internațional apărător al Patriarhiei "ofensate" a Alexandriei. Scrisoarea lui S. Dumenko a fost publicată în greacă, engleză, rusă și ucraineană, cu textul grecesc primul în pagină pe site, ceea ce pare foarte ciudat pentru cei neinițiați.
Și bineînțeles, ne ridicăm pălăria în fața analfabetismului istoric uimitor și a încercărilor disperate de a-i acuza pe alții de propriile păcate. Vom analiza deci scrisoarea într-o anumită ordine
Canonul 6 al Primului Sinod Ecumenic
În primul paragraf al scrisorii, Dumenko acuză BORu că ar fi încălcat Canonul 6 al Sinodului I Ecumenic, care prevede: "Să se păstreze vechile obiceiuri din Egipt, Libia și Pentapolis, pentru ca episcopul Alexandriei să aibă jurisdicție în toate acestea, de vreme ce asemenea se cuvine și pentru Episcopul Romei. La fel și în Antiohia și în celelalte regiuni, Bisericile să-și păstreze privilegiile. Și acest lucru trebuie primit la nivel universal: dacă cineva va fi numit episcop fără consimțământul mitropolitului, pentru un astfel de om marele sinod a stabilit că nu poate să fie episcop".
Acest Canon a fost emis ca răspuns la Schisma Melițiană din 306, când episcopul Melitie de Licopolis s-a contrazis cu Episcopul Petru al Alexandriei în ceea ce privește primirea celor căzuți din Biserică și a început să hirotonească clerici pentru Biserica Alexandriei. Făcând acest lucru, acțiunile lui Melitie au fost evident schismatice, deoarece episcopul Petru al Alexandriei a fost un episcop legitim care nu a fost excomunicat din Biserică și nu a fost în comuniune cu schismaticii.
Astăzi, Întâistătătorul Bisericii Alexandriei Patriarhul Teodor în mod evident a devenit schismatic prin intrarea în comuniune cu "ierarhii" excomunicați ai BOaU.
Dacă S. Dumenko ar fi citit acest Canon cu mai multă atenție (dar probabil nu l-a citit deloc), și-ar fi dat seama că acest canon prevede că anume el, S. Dumenko, nu poate fi episcop: "Dacă cineva va fi numit episcop fără consimțământul mitropolitului, pentru un astfel de om marele sinod a stabilit că nu poate să fie episcop". La momentul "hirotonirii" lui Dumenko, Mitropolitul Kievului era Preafericitul Vladimir (Sabodan), care a fost recunoscut de toți, inclusiv de Patriarhia Alexandriei și Patriarhia Constantinopolului. Și iată că fără acordul Mitropolitului Vladimir, Dumenko a fost făcut "episcop", ca să nu mai vorbim de faptul că a fost "hirotonit" de mitropolitul excomunicat Filaret Denisenko.
Iar Canonul 6 prevede ca "...și în celelalte regiuni, Bisericile să-și păstreze privilegiile", ceea ce înseamnă că Patriarhul Constantinopolului nu a avut dreptul în 2018 să invadeze teritoriul Ucrainei, deoarece acolo funcționează Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică.
O răzbunare împotriva "Preafericirii Voastre"
"Suntem foarte conștienți de faptul că acțiunile Patriarhului Chiril al Întregii Rusii privind înființarea așa-zisului exarhat în Africa nu au niciun temei canonic, pastoral sau chiar creștin, ci se bazează doar pe răzbunarea asupra Preafericirii Voastre și Patriarhiei condusă de Dvs. pentru comuniunea canonică cu Biserica Ortodoxă a Ucrainei. Prin urmare, susținem pe deplin toate evaluările și hotărârile Sfântului Sinod al Patriarhiei Alexandriei cu privire la aceat subiect".
În primul rând, Dumenko a stabilit relația cauză-efect între recunoașterea BOaU de către Patriarhul Teodor și crearea Exarhatului Patriarhal Rus în Africa, despre care la Moscova se vorbește mereu.
În al doilea rând, inevitabil apare întrebarea – pentru ce și pe cine "s-au răzbunat" cei 102 clerici ai Patriarhiei Alexandriei care au scris cereri către Patriarhul Moscovei să fie acceptați lor în jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ruse? Mai mult, mulți dintre ei au scris aceste cereri cu doi ani în urmă, imediat după recunoașterea BOaU de către patriarhul Teodor. Deci, ei nu s-au răzbunat ci pur și simplu nu au dorit să intre în comuniune cu schismaticii.
În al treilea rând, putem numi răzbunare faptul că Biserica Ortodoxă Rusă urmează să construiască biserici și mănăstiri în Africa, să organizeze instituții de învățământ, etc.? Din răzbunare se poate lua ceva, dar când, dimpotrivă, dăruiești, este altceva. De fapt, Biserica Ortodoxă Rusă va face în Africa ceea ce trebuia să facă Patriarhia Alexandriei. Dar este prea devreme să vorbim despre asta, să așteptăm până când aceste planuri vor începe să fie realizate.
O "intervenție" în Mitropolia Kievului
În continuare, S. Dumenko vorbește despre "invazia" Patriarhiei Moscovei în Mitropolia Kievului. În special, el scrie: "…după cum se știe, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, profitând de circumstanțele dificile și bazându-se pe puterea politică a țarilor, Patriarhia Moscovei a invadat Mitropolia Kievului".
Este vorba despre evenimentele din 1686, când Mitropolia Kievului a trecut sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei. Care au fost acele circumstanțe grele care au provocat "invazia"? De fapt, avea loc... o amenințare cu distrugerea completă a Ortodoxiei în ținuturile ucrainene și impunerea catolicismului sub forma unei uniuni.
Iată ce Patriarhul Ioachim al Moscovei îi scrie Patriarhului Iacob al Constantinopolului: "Să știe Sfinția Voastră motivul acestei scrisori: Mitropolia Kievului a rămas de mulți ani fără arhipăstor, scaunul conducător este vacant și geografic îndepărtat de Sfinția Voastră. Datorită distanței și pericolului din partea popoarelor sălbatice în timpul călătoriei, turma de la Kiev a fost lipsită de păstorire și, ca urmare, a fost supusă multor dureri și corupției, și mai ales în acea parte care se află în statul Polonez, așa că unele fețe duhovnicești, văzând ispita romană, au fost redenumiți din creștini în uniați și au început să se numească altfel: cineva – mitropolit al Kievului și al întregii Rusii, altul – episcop vicar al tronului Kievului, pentru a încerca astfel să-i convertească pe toți creștinii eparhiei Kievului din credința ortodoxă în învățătura lor falsă și să-i supună Bisericii Romane, trecându-i în unie".
Bineînțeles, în acest caz putem spune că Patriarhul Moscovei este o persoană interesată. Dar iată că aceeași afirmație, însă nu din punct de vedere ecleziastic, ci din punct de vedere politic, se găsește în textul "Constituției" lui Filip Orlik: "Nu este un secret că vrednicul de pomenire hatmanul Bogdan Hmelnițki s-a răsculat împreună cu Oastea Zaporojană și a început un război drept împotriva Uniunii statale polono-lituaniene, pentru drepturile și libertățile militare, dar mai ales pentru sfânta credință ortodoxă care, sub jugul greutăților impuse de autoritățile poloneze, a fost forțată să se unească cu Biserica Romană. Și după dezrădăcinare heterodoxiei din Patria noastră cu Oastea Zaporojană, poporul Rusiei Mici a hotărât de bunăvoie și a intrat sub protecția statului Moscovei cu unicul scop – numai de dragul credinței ortodoxe comune".
Adică dacă ne bazăm pe punctul de vedere al lui Orlik, S.Dumenko exprimă regretul că Mitropolia Kievului a ajuns să facă parte din Patriarhia Moscovei și nu din Biserica Romano-Catolică. Astfel, în lumina apropierii actuale dintre BOaU și greco-catolici, un asemenea regret este pe deplin de înțeles.
"Anatematizatul" Metodie
S.Dumenko scrie că "invazia" Patriarhiei Moscovei a început cu un anume episcop Metodie, care a fost numit în mod ilegal episcop vicar al Mitropoliei Kievului, la fel cum astăzi Biserica Ortodoxă Rusă l-a numit pe Mitropolitul Leonid Exarh Patriarhal în Africa.
"Așa cum Mitropolitul Leonid al Bisericii Ruse a fost numit exarh în Africa, la acea vreme Patriarhia Moscovei l-a hirotonit episcop pe Metodie, un preot din Ucraina, și l-a numit "Episcop vicar al Mitropoliei Kievului" pe teritoriul canonic al Mitropolitului în viață Iosif al Kievului și al întregii Rusii. Pentru o asemenea nelegiuire, Metodie a fost anatematizat de Patriarhul Ecumenic", a scris S.Dumenko.
Nu se știe cine l-a sfătuit pe Serghei Dumenko să "sclipească cu notoriile" sale cunoștințe istorice, dar acest sfat a fost foarte nesăbuit.
În primul rând, protopopul Maxim Filimonov (numele monahal – Metodie) a fost numit nu pe timpul mitropolitului Iosif (apropo, au fost doi cu numele de Iosif: Neliubovici-Tukalski și Șumlianski), ci mult mai devreme, în 1661, când era în viață mitropolitul Dionisie Balaban al Kievului.
În al doilea rând, mitropolitul Dionisie Balaban, în pofida jurământului său de credință față de țarul Moscovei, a trecut de partea regelui polonez, și în consecință nu putea conduce treburile bisericești de pe malul stâng al Ucrainei, inclusiv de la Kiev. Episcop vicar aici a fost ales arhiepiscopul Lazăr Baranovici de Cernigov, loial Moscovei.
În al treilea rând, Metodie Filimonov a fost numit nu în scaunul de la Kiev, ci în cel de Mstislav, pus fiind să conducă în locul lui Lazăr Baranovici. Iar mitropolitul Pitirim, vicar al tronului Patriarhal al Moscovei, a fost cel care a făcut această numire.
În al patrulea rând, bietul Metodie a primit prima sa anatemă nu de la Patriarhul Constantinopolului, ci de la Patriarhul Moscovei Nicon, care la acel moment abdicase deja de la tron, dar apoi a declarat că continuă să îndeplinească atribuțiile patriarhale.
În al cincilea rând, anatema lui Metodie de la Patriarhul Constantinopolului a fost cerută de mitropolitul Dionisie Balaban și de hatmanul Iuri Hmelnițki, care îl acuzau pe Metodie de uzurparea puterii. Mai mult, Patriarhul a impus anatema pe baza cuvintelor acestora, fără nici vreun proces și chiar fără a cere explicații în scris de la Metodie.
În al șaselea rând, această anatemă a fost ridicată foarte repede după o scrisoare țarului Alexei Mihailovici către Patriarhul Constantinopolului, în care se spunea: "Trimitem un cuvânt Preafericirii Voastre cu o cerere pentru Metodie, episcopul turmei voastre sfinte <. ..> Mitropolitul turmei voastre care ne-a respins și ne-a trădat <...> Dionisie Balaban, care s-a dus la dușmanul nostru, regele polonez, la porunca lui a venit la ei și i-a convins pe mulți dintre ei să fie sub mâna lui și să se unească cu papiştii. Și cum erau deja gata să cadă, ne temeam ca sufletele lor să nu piară, ne-am îngrijit cu durere de mântuirea lor, și văzând pe acest om, Metodie, originar din acel loc, care putea să-i conducă la adevăr, l-am hirotonit pe El ca să nu fie prinși în plasa diavolului și să fie în viață". După aceea, anatema a fost ridicată, iar Metodie a condus în mod legalitim treburile bisericii. Adevărat, apoi a trecut de partea polonezilor și revenit din nou de partea Moscovei, dar asta e o altă poveste.
Această perioadă a fost foarte tragică pentru Ucraina, dar ceea ce S. Dumenko numește "invazie" a fost de fapt apărarea ortodoxiei ucrainene de absorbția de catolicism sub forma unei uniuni, iar a poporului ucrainean – de exterminare din cauza raidurilor constante ale polonezilor și ale tătarilor din Crimeea, precum și din cauza războaiele interne dintre hatmani.
"Invadare" sau salvare?
S.Dumenko nu s-a oprit la exemplul Mitropoliei Kievului și a scris despre "invazia" Bisericii Ortodoxe Ruse și în alte țări. Iată ce a scris el: "Nu trebuie să uităm multe alte cazuri când Biserica Rusiei a invadat alte teritorii și a încălcat canoanele. Fără niciun temei, această Biserică și statul rus în secolul al XVIII-lea au invadat Mitropolia Crimeei care se afla sub păstorirea Patriarhiei Ecumenice, în secolul al XIX-lea – Biserica Georgiei care era autocefală, și Basarabia care se afla sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice".
Anexarea Crimeei și a unei mici părți a Basarabiei la Imperiul Rus nu a fost o înrobire, ci dimpotrivă, o salvare a creștinilor aflați sub jugul otoman, despre aceasta putem citi mai detaliat în articolul: "Cum funcționarii-propagandişti din BOaU îi înşeală pe ucrainenii creduli". Cei care cunosc cât de puțin istoria creștină a Crimeei vor fi de acord că această teză a lui Serghei Dumenko sună deosebit de cinic.
Singurul moment care nu-i face cinste Bisericii Ortodoxe Ruse este Georgia. Vechea Biserică Georgiană autocefală a fost într-adevăr desființată acolo, iar în locul ei a apărut Exarhatul Bisericii Ortodoxe Ruse. Totuși, nici aici întrebarea nu a fost să existe sau nu Patriarhia Georgiei, în pericol era existența Ortodoxiei în Georgia în general. În 1800, Avar Khan Omar, supranumit Turbatul, a invadat Georgia. În acel moment, avarii erau doar avangarda șahului persan Fatah Ali, care dorea să cucerească Georgia. Și doar alipirea Georgiei, sau mai bine zis a principatelor răzlețe georgiene în Imperiul Rus a salvat la acea vreme țara și respectiv Biserica de un masacru sângeros și posibila distrugere totală.
Patriarhul "ecumenic" al Moscovei
S. Dumenko scrie: "Iar după cel de-al Doilea Război Mondial, Patriarhia Moscovei și guvernul lui Stalin stabilesc planuri clare pentru convocarea așa numitului Sinod Ecumenic la Mosciva în scopul declarării Patriarhiei Moscovei cu statut de Patriarhie "Ecumenică".
Într-adevăr, a existat o astfel de idee. Ea a aparținut .... Președintelui Consiliului pentru afacerile Bisericii Ortodoxe Ruse din cadrul Consiliului de Miniștri al URSS colonelului G.G.Karpov. El a dezvoltat-o și chiar i-a raportat lui I. Stalin despre aceasta. Dar lucrurile s-au limitat cu ideea. Merită să dai vina pe BORu pentru ideile promovate de autoritățile antibisericești?
Credem că S.Dumenko ar fi trebuit să menționeze în scrisoarea sa că înainte ca G.G.Karpov să propună această idee, ea mult mai devreme a fost promovată de Atanasie al III-lea (Patelarie) al Constantinopolului, cunoscut în țara noastră ca Sfântul Atanasie Așezatul, Făcătorul de Minuni de la Lubny. În 1653, cu doar câțiva ani înainte de evenimentele pe care S. Dumenko le descrie ca "invazie" a Patriarhiei Moscovei în Mitropolia Kievului, Sfântul Atanasie a făcut o călătorie la Moscova pentru a-l convinge pe țarul Alexei Mihailovici să intre în război cu Imperiul Otoman și după victorie să ocupe tronul împăraților bizantini. Iar Patriarhul Moscovei, după planul sfântului ierarh, urma să primească titlul de "Ecumenic". Acest plan a fost prezentat foarte detaliat în scris. La întoarcere, Sfântul Atanasie a murit în mănăstirea Mhar din Lubny, iar astăzi sfintele sale moaște se odihnesc în Catedrala de la Harkiv.
"Se simte cu musca pe căciulă"
Serghei Dumenko își termină scrisoarea într-un mod "spectaculos". El îl acuză pe Patriarhul Moscovei că vrea să devină conducătorul Ortodoxiei și că vrea să facă ca Ortodoxia să fie exclusiv rusească: "Suntem convinși că Sfânta Patriarhie a Alexandriei, împreună cu Patriarhia Ecumenică și alți Patriarhi și Întâistătători înțelepți ai Sfintelor Biserici Autocefale, vor găsi o soluție canonică adecvată la situația actuală, una care va opri eforturile Patriarhiei Moscovei de a crea la Moscova echivalentul unui Papă catolic și de a transforma Ortodoxia într-o sectă etnocentrică rusească".
Asemenea acuzații împotriva Patriarhului Moscovei sunt absolut nefondate. S.Dumenko nu poate cita un singur exemplu, document sau declarație care să confirme aceste acuzații. Dar dacă le vom îndrepta către Patriarhul Constantinopolului, dovezile vor fi din abundență.
Putem începe cu teoria "primului fără egali" formulată de actualul conducător al Arhiepiscopiei Americane Elpidofor (Lambriniadis): "Dacă vorbim despre izvorul primatului, acesta este chiar persoana, Arhiepiscopul Constantinopolului, care tocmai ca episcop este primul "între egali", dar ca Arhiepiscop al Constantinopolului este primul ierarh fără egali (primus sine paribus)". Nu este acesta un papism pur?
Și iată cuvintele patriarhului Bartolomeu dintr-un interviu acordat "The National Herald" cu ocazia împlinirii a 29 de ani de la întronizarea sa: "Noi, ortodocșii, trebuie să facem o autocritică și să ne reconsiderăm eclesiologia dacă nu vrem să devenim o federație a Bisericilor protestante. Deoarece în hirotonirea noastră ca Episcop jurăm să ne supunem hotărârilor Sinoadelor Ecumenice, trebuie să recunoaștem că într-o Ortodoxie Ecumenica indivizibilă există unul "Primul" nu numai în cinste, dar și unul "Primul" cu atribuții speciale și împuterniciri canonice atribuite de Sinoadele Ecumenice".
Oferim niște citate din discursul patriarhului Bartolomeu la Sinaxa din 2018: "Ortodoxia nu poate exista fără Patriarhia Ecumenica... Patriarhul Ecumenic este capul Trupului Ortodox... Dacă Patriarhia Ecumenică... părăsește scena panortodoxă, Bisericile Autocefale vor deveni ca "niște oi fără păstor" (Matei 9:36)".
În ceea ce privește acuzația Bisericii Ortodoxe Ruse de etnocentrism, formulată de Dumenko, deseori observăm manifestări ale etnicentrismului de la ierarhii greci. Încă la 6 iunie 2021, în cadrul unei ceremonii de absolvire a studenților de la seminarul african, patriarhul Teodor al Alexandriei le-a urat să răspândească în Africa lumina... elenismului.
Prin urmare, cine pretinde cu adevărat că este un "Papa ortodox" și unde se promovează supremația națională?
Concluzii
În general, toate aceste scrisori, anunțuri și declarații sunt fără valoare. Ceea ce contează sunt faptele, sau mai exact, roadele acestor fapte. Dumnezeu a spus: "După roadele lor îi veți cunoaște" (Matei 7:16).
Care sunt roadele după crearea BOaU? Acapărări forțate ale bisericilor, violență, vrăjmășie și fărădelege. Care sunt roadele recunoașterii BOaU de către Bisericile Ciprului, Greciei și Alexandriei? Neînțelegerile între episcopi, confuzia în rândul clerului și păstoriților. În Africa această recunoaștere a dus la refuzul unor clerici de a comunica cu schismaticii și la crearea Exarhatului Patriarhal Rus.
Timpul va arăta care vor fi roadele acestui Exarhat. Să sperăm că Ortodoxia în Africa va înflori, se va dezvolta și se va întări vizibil. Acesta va fi cel mai convingător răspuns pentru patriarhul Teodor, patriarhul Bartolomeu, Serghei Dumenko, cât și pentru toți ceilalți oponenți. Pentru ei toți, alternativa pare să fie următoarea: fie să se pocăiască de toate fărădelegile lor și să restabilească unitatea pierdută cu Biserica, fie să continue să se zbată cu furie în neputința lor, încercând să-i învinovățească pe alții de ceea în ce ei înșiși sunt vinovați.
