Apostazie, apostazie-light și Evanghelia după Ioan

Războiul din Ucraina a provocat o presiune imensă asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene cu un scop clar declarat de a o distruge definitiv. Pentru cler și laici există două căi de ieșire: să treacă direct la așa numita Biserică Ortodoxă a Ucrainei (BOaU), iar pentru cei care nu sunt încă pregătiți pentru aceasta, să recunoască supremația Patriarhiei Constantinopolului asupra lor. În ambele cazuri, aceasta înseamnă o apostazie de la Biserica Ortodoxă Ucraineană și Întâistătătorul acesteia, Preafericitul Mitropolit Onufrie. A doua variantă reprezintă o "versiune ușoară" a apostaziei, deoarece este acoperită de un argument convenabil că Patriarhia Constantinopolului, spre deosebire de BOaU, este o Biserică Autocefală recunoscută, cu o succesiune canonică a hirotonirilor. Totuși, câteva puncte importante nu trebuie trecute cu vederea:

1. Fanarul a coliturghisit cu oameni fără rang preoțesc (BOaU) și, prin urmare, merită o evaluare canonică corespunzătoare pentru astfel de acțiuni, care va avea loc mai devreme sau mai târziu.
2. Patriarhia Constantinopolului contemporană mărturisește doctrina propriului primat în Ortodoxia mondială, care este incompatibilă cu doctrina "Unei, Sfânte, Sobornicești și Apostolicești Biserici".
3. Fanarul își declară intenția de a intra în "uniune" cu catolicismul, ceea ce deja este o apostazie față de Ortodoxie. Deși până când unirea declarată nu a devenit un fapt, se poate vorbi despre apostazie doar prin prisma unei perspective probabile.

În ambele versiuni, apostazia față de Biserica Ortodoxă Ucraineană este destul de justificată din punctul de vedere al logicii lumești. Vom constata că Patriarhul Chiril efectiv aprobă războiul împotriva Ucrainei, ceea ce înseamnă că a fi sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei înseamnă o asociere cu dușmani Ucrainei. Apare o disonanță cognitivă: Biserica Ortodoxă Ucraineană este Biserică Ucraineană, ea sprijină suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, își binecuvântează fiii duhovnicești să apere țara, îi ajută atât pe soldați, cât și pe refugiați cu tot ce poate, etc. Dar pe de altă parte, Biserica Ortodoxă Ucraineană, deși este o Biserică autonomă, face parte în continuare din Biserica Ortodoxă Rusă (clauza 5 din Statutul Bisericii Ortodoxe Ucrainene), iar Biserica Ortodoxă Rusă în persoana Întâistătătorului său, precum și a multor altor ierarhi și clerici, s-a plasat de partea dușmanilor Ucrainei.

Apostazia față de Biserica Ortodoxă Ucraineană este destul de justificată din punctul de vedere al logicii lumești.

Dar cum poți să faci parte din propriii tăi dușmani? Bineînțeles, nimeni din Biserica Ortodoxă Ucraineană nu vrea să se asocieze cu dușmanii și de aici la unii clerici ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene apare tentația să recurgă la una dintre cele două variante menționate mai sus. Această logică este foarte previzibilă, dar este totodată omenească. Dar logica Evangheliei este absolut diferită. Să deschidem Evanghelia după Ioan și să vedem cum cei mai apropiați ucenici ai lui Hristos au procedat aflându-se într-o situație de disonanță cognitivă și ce le-a spus Domnul nostru Iisus Hristos în această situație.

Informație: disonanța cognitivă este o stare de disconfort psihic a unui individ cauzată de o ciocnire în conștiința lui unor categorii în stare de conflict: idei, credințe, valori sau reacții emoționale.

Predica lui Hristos, cuvintele și declarațiile Sale erau uneori atât de neobișnuite și atât de profund au modificat ideile evreilor de atunci cu privire la lucruri și concepte cotidiene, încât uneori ei credeau că acestea sunt cuvintele unui nebun sau ale unui om aflat într-o stare inadecvată. Această părere a fost împărtășită chiar și de rudele apropiate ale lui Hristos. Evanghelia după Marcu descrie următoarea situaţie: "Şi a venit în casă, şi iarăşi mulţimea s-a adunat, încât ei nu puteau nici să mănânce. Şi auzind ai Săi, au ieşit ca să-L prindă, că ziceau: Şi-a ieşit din fire" (Marcu 3, 20-21). Fericitul Ieronim de Stridon explică acest pasaj din Evanghelie astfel: "În Evanghelie, până și cei apropiați au vrut să-L lege, de parcă și-ar fi pierdut mințile. Dușmanii, batjocoritor, au spus: "... demonul este în El" și "Este samaritean" (cf. Ioan 8, 48), și de asemenea: "... prin puterea lui Beelzebul, cu domnul demonilor scoate pe demoni" (cf. Mat. 9:34, 12:24, Luca 11:15).

Unii cercetători ai textelor evanghelice presupun că această situație s-ar fi creat după Predica de pe Munte sau în legătură cu aceasta. Într-adevăr, ceea ce a spus Hristos a fost în multe privințe atât de neobișnuit pentru locuitorii Palestinei din acea vreme, încât concluzia despre întunecarea minții a apărut de la sine. Dar, desigur, mulți oameni, și în primul rând ucenicii lui Hristos, au crezut în cuvintele Lui și le-au acceptat ca pe o revelație de sus, fără să le pună la îndoială. Însă a venit ziua în care a devenit imposibil chiar și pentru cei mai apropiați ucenici ai Săi să accepte cuvintele Domnului. Singura soluție logică a fost să recunoască că Hristos cu adevărat "și-a pierdut cumpătul" și au renunțat la El. Mulți au procedat astfel, dar nu toți. Să revenim la Evanghelia după Ioan.

A venit ziua în care a devenit imposibil chiar și pentru cei mai apropiați ucenici ai Săi să accepte cuvintele Domnului. Singura soluție logică a fost să recunoască că Hristos cu adevărat "și-a pierdut cumpătul" și au renunțat la El.

Această poveste începe de la momentul când Dumnezeu hrănește în mod miraculos o mulțime de oameni cu cinci pâini de orz și doi pești mici. "Şi Iisus a luat pâinile şi, mulţumind, a dat ucenicilor, iar ucenicii celor ce şedeau; asemenea şi din peşti, cât au voit. Iar după ce s-au săturat, a zis ucenicilor Săi: adunaţi fărâmiturile ce au rămas, ca să nu se piardă ceva"  (Ioan 6, 11-12).

După această minune, poporul L-a recunoscut ca pe un trimis a lui Dumnezeu, iar evreii L-au asociat cu trimisul care urma să-i elibereze de sub jugul urât al Imperiului Roman și le-a venit gândul să-L implice pe Hristos în lupta politică, să-L facă rege și sub conducerea Sa, să ridice o răscoală anti-romană.

"Iar oamenii văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: Acesta este într-adevăr Proorocul, Care va să vină în lume. Cunoscând deci Iisus că au să vină şi să-L ia cu sila, ca să-L facă rege, S-a dus iarăşi în munte, El singur" (Ioan 6, 14-15).

Iisus Hristos S-a retras singur pe munte și i-a trimis pe ucenici cu barca pe malul celălalt al lacului spre Capernaum. Acesta a fost un pas care i-a permis lui Hristos să evite proclamarea Sa ca rege, deoarece nimeni nu se aștepta că El o să-i urmeze pe ucenicii săi pe apă. Și când s-a dovedit că Domnul, împreună cu ucenicii, era deja în Capernaum, momentul a fost pierdut. El era din nou înconjurat de oameni și nu au avut posibilitatea "să-L ia din întâmplare". Evreii nu puteau decât să se întrebe nedumeriți: "Rabi! când ai venit aici?" (Ioan 6:25). La care Domnul le-a răspuns: "Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat" (Ioan 6, 26). Cu aceasta începe predica lui Hristos despre adevărata Pâine a Vieții, care este Trupul Său.

Evreii îi cer lui Hristos un semn și sugerează că acest semn nu trebuie să fie mai puțin tangibil decât mana cu care s-a hrănit poporul lui Israel după ce a fost eliberat din sclavia egipteană. "Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, precum este scris: "Pâine din cer le-a dat lor să mănânce". Iisus le-a spus: "Adevărat, adevărat zic vouă: Nu Moise v-a dat pâinea cea din cer; ci Tatăl Meu vă dă din cer pâinea cea adevărată. Căci pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer şi care dă viaţă lumii" (Ioan 6:31-33). Aici vedem primul indiciu, încă nu foarte clar, că Pâinea Vieții este Însuși Iisus Hristos. Evreii nu înțeleg acest lucru, sunt încă sub impresia minunii înmulțirii pâinilor și a hrănirii multor oameni cu ele și cer: "Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta" (Ioan 6:34). La aceasta Domnul răspunde deja mai clar: "Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată" (Ioan 6, 35).

Din acel moment, evreii încep să fie nedumeriți și să se simtă jigniți: "Deci iudeii murmurau împotriva Lui, fiindcă zisese: Eu sunt pâinea ce s-a coborât din cer. Şi ziceau: Au nu este Acesta Iisus, fiul lui Iosif, şi nu ştim noi pe tatăl Său şi pe mama Sa? Cum spune El acum: M-am coborât din cer?" (Ioan 6:41,42). Mai departe, situația începe să escaladeze și mai mult, pentru că Domnul nu numai că se mărturisește pe Sine ca fiind Pâinea Vieții, dar mai spune că aceasta nu este doar o formulare frumoasă și că Trupul și Sângele Lui fizic este această Pâine.

" Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu" (Ioan 6:50-51).

Aici, cei care îl ascultau pe Hristos au înțeles că El vorbea despre Trupul și Sângele Său, dar încă mai aveau speranța de a obține niște explicații rezonabile despre cum ar putea arăta totul aceasta în realitate. Ei încep o discuție despre cum poate fi aceasta: "Atunci iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?" (Ioan 6:52).

Astăzi, când ne împărtășim din Trupul și Sângele Domnului sub chipul pâinii și vinului euharistic de două mii de ani, nu suntem deloc nedumeriți de cuvintele lui Hristos. Dar pentru evreii de atunci, acesta a fost un șoc mental, pentru că Iisus Hristos a vorbit, de fapt, despre canibalism.

Dacă în locul lui Hristos ar fi fost un om care ar fi avut grijă să-i convingă pe cei care ascultă, să-i cucerească și nu să-i înstrăineze, probabil că le-ar fi explicat ceea ce știm astăzi despre Sfânta Împărtășanie. Dar Hristos nu procedează astfel. Dimpotrivă, El agravează și mai mult șocul evreilor și repetă că este vorba într-adevăr de a mânca literalmente Carnea Lui și de a bea Sângele Lui. Mai mult, El avertizează că cei care va refuza să facă acest lucru nu vor vedea Împărăția Cerurilor.

"Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine. Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinţii voştri mana şi au murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac" (Ioan 6, 53-58).

După aceste cuvinte, iudeii nu au avut de ales decât să tragă concluzia logică că ceva cu adevărat nu este în regulă cu Hristos și că El spunea ceva totalmente absurd și inacceptabil. "Deci mulţi din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?" (Ioan 6:60). Și după o astfel de concluzie, s-au depărtat de Hristos și au mers pe o altă cale, mai rezonabilă și mai convenabilă. "Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El" (Ioan, 6:66). Vom nota că Evanghelistul Ioan vorbește despre "ucenicii Săi" și nu doar despre ascultătorii săi. Acești oameni erau cu Hristos, ascultau predicile Sale, probabil credeau în ele, dar nu puteau cuprinde cu mintea cuvintele despre a mânca Trupul și Sângele Său. Evanghelia ne dă motive să presupunem că Iuda Iscarioteanul s-a dovedit a fi același apostat, care, deși nu s-a îndepărtat fizic de Hristos, inima sa se îndepărtase deja de Domnul. "Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus ştia de la început cine sunt cei ce nu cred şi cine este cel care Îl va vinde" (Ioan, 6:64).

După această apostazie a "multor dintre ucenicii Săi", Domnul rămâne singur cu cei doisprezece apostoli. Acest lucru nu este afirmat direct în Evanghelie, ci rezultă din context. Și aici, conform logicii noastre omenești, Hristos a trebuit cu siguranță să-i liniștească și să spună ceva de genul "Nu vă faceți griji și nu vă temeți, aceasta este o formulare alegorică, nu una literală, totul va fi sub chipul pâinii și a vinului", etc. Dar Domnul nu spune nimic de acest gen, El nici măcar nu face vreo aluzie că împărtășania va avea loc într-o formă acceptabilă pentru înțelegerea noastră. Nu, Domnul nu-i liniștește deloc pe apostoli și nu-i scoate din starea acelei disonanțe cognitive în care se aflau atunci. Dimpotrivă, El a aprofundat această stare și mai mult întrebându-i: "Deci a zis Iisus celor doisprezece: Nu vreţi şi voi să vă duceţi?" (Ioan 6:67). Acesta a fost o încercare foarte severă pentru apostoli, asemenea încercării credinței femeii cananeence, când Domnul nostru Iisus Hristos a refuzat clar și limpede să-i vindece fiica (vezi Mat., 15:21-28).

Apostolii, neavând nicio speranță să-și explice nedumeririle, continuând să se afle într-o stare de disonanță cognitivă teribilă, fac alegerea lor. Ei rămân credincioși lui Hristos.

Și aici apostolii, neavând nicio speranță să-și explice nedumeririle, continuând să se afle într-o stare de disonanță cognitivă teribilă, fac alegerea lor. Ei rămân credincioși lui Hristos, mărturisesc că cred că tot ceea ce spune El este adevăr și acceptă acest adevăr, oricât de șocant și dincolo de bunul simț ar părea.

"Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice. Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu" (Ioan, 6:67-69).

***

Dacă vom analiza situația în care se află în prezent Biserica Ortodoxă Ucraineană prin prisma acestei narațiuni evanghelice, vom vedea că cei care au părăsit Biserica Ortodoxă Ucraineană și pe Preafericitul Mitropolit Onufrie, sau se gândesc să urmeze această cale, procedează corect din punctul de vedere al logicii vieții noastre pământești. Dimpotrivă, loialitatea față de propria Biserică a început să pară a fi ceva ciudat, irațional și ceva care creează o mulțime de probleme. Totuși, exemplul apostolilor ne spune că trebuie să rămânem credincioși indiferent de situație. Să rămânem fideli chiar dacă nu știm cum va evolua situația, nu știm dacă Biserica Ortodoxă Ucraineană va deveni autocefală sau nu, nu știm dacă Biserica Ortodoxă Ucraineană va fi interzisă de autorități. Trebuie pur și simplu să avem încredere în Hristos și în Biserica Sa.

"Nu vreți să apostaziați și voi?". Alegerea este a fiecăruia dintre noi.