Nu alerga după gânduri, trăiește în tăcere
Războiul ne amintește iar și iar că suntem doar pulberea pământului.
Unii dintre noi, mânați de frică, aleargă pe drumul pământesc împiedicându-se de pietrele depresiei și a deznădejdii. Alții încearcă să urmeze ei înșiși aceeași cale, păcătuind și pocăindu-se până își epuizează vitalitatea. Și doar câțiva, eliberați de legăturile pământești, și-au pus pe umăr crucea lui Hristos, urmând voia înțeleaptă a lui Dumnezeu. Fiecare persoană își creează propriul iad și rai pe această cale dificilă.
Alegem cărțile înțelepte ca ghid pentru viață. Dar necazul nostru este că le citim nu cu inima, ci cu mintea, care este oarbă, pentru că "numai inima vede bine". Cineva citește aceste rânduri, altul le înțelege sensul, dar adevărul se află între rânduri și nu poate fi înțeles cu mintea. Revelația este acel lucru invizibil pătruns de Duhul Sfânt care trăiește în inimile noastre. Cunoașterea ne umple capul, dar ne lasă inima goală.
Esența creștinismului este experiența inimii, simțul adevărului, și nu cunoașterea sa prin rațiune. Mintea se poate gândi la Dumnezeu, iar inima nu poate trăi decât prin Dumnezeu.
La toate nenumăratele întrebări ale minții, există un singur răspuns -sfânta tăcere. Oamenii religioși caută cuvinte și aleargă după gânduri, în timp ce cei care se mântuiesc caută liniște și fug de gânduri. Teologii ne învață cum să distingem răul de bine, iar părinții duhovnicești ne învață să-L vedem pe Dumnezeu și în bine și în rău. Omul stăpânit de un duh necurat este mereu agitat și mereu grăbit să ajungă undeva. Duhul nu se grăbește, dar face întotdeauna totul la timp. Îngrijorarea vine din imaginație și din visare cu ochii deschisi, în timp ce adevărata fericire constă în liniștea sufletească. Oamenii inteligenți zâmbesc rar, dar oamenii nebuni sunt întotdeauna bucuroși.
Lumea este împărțită în călăi și răufăcători, victime și hoți. Călăilor le este teribil de frică să nu devină o victimă și, prin urmare, sunt gata să execute orice ordin criminal. Victimele urăsc răufăcătorii și visează la un moment în care ei înșiși pot deveni călăi pentru a-i pedepsi pe ticăloși. Iar hoții în acest moment profită de ocazie pentru a-și căptuși buzunarele, profitând de tot. Fiind de acord cu răul, încetezi să fii victimă, căci devii complice al răului.
Nu poate exista niciun compromis cu răul.
Nu este nevoie să cauți lumină într-o lume care trăiește în întuneric, este mai bine să încerci să o găsești în interiorul propriei inimi. Când privim lumea, inimile noastre se strâng de frică; când începem să privim la Dumnezeu, sufletele noastre se bucură de bucurie. Suntem liberi la acel grad cât ne putem permite. De ce nu Îl vedem pe Dumnezeu – pentru că El privește lumea prin ochii noștri.
Sufletul nostru nu este nici bătrân, nici tânăr. Copilăria, adolescența, tinerețea și bătrânețea trec în cap. Mintea este cea care ne delimitează viața în perioade de timp. Sufletul este veșnic tânăr și nu se schimbă de-a lungul anilor. Nu simți că corpul tău îmbătrânește, dar tu însuți rămâi același cum ai fost în anii tăi tineri? Sufletul este nemuritor și ne vorbește despre nemurirea lui Dumnezeu și a sa. Mintea este finită și vorbește cu gânduri tranzitorii despre o lume tranzitorie.
Mântuirea vine atunci când capul se eliberează de gânduri, sufletul – de minte, și inima – de orice atașamente. Un duhovnic a spus: "Eliberați-vă de ceea ce aveți în mintea voastră, despărțiți-vă de ceea ce aveți în mână și nu vă împotriviți la ceea ce vine". Pentru curățirea inimii, sfinții părinți au lăsat practici duhovnicești: rugăciunea cu respirație liniștită, observarea minții, nepătimirea minții și tăcerea duhului.
Ura este și ea un atașament. Egoismul nostru parazitează afecțiunea umană.
Nu există nimic pe pământ atât de important încât să ne dea dreptul de a urî sau de a ucide oameni. Dacă cineva învață altfel, această persoană nu este de la Dumnezeu. Numai oamenii cu mintea scufundată în murdăria pământească pot urî și ucide. Pentru a învinge păcatul și a dobândi sfințenia, trebuie să ai nu o armă, ci o inimă generoasă și nobilă. O inimă liniștită și calmă care nu este atașată de nimic și nu reține nimic.
De Dumnezeu nu ai unde să te ascunzi, pentru că nu există nimic în afara Lui. Nu Dumnezeu se află înlăuntrul nostru, ci noi suntem în interiorul lui Dumnezeu. Dacă cazi, mergând la Dumnezeu, înveți să te ridici. Dacă cazi, plecând de la Dumnezeu, te obișnuiești să nu te ridici. Mintea noastră este un comentator activ al evenimentelor actuale, care face ca lumea înșelătoare să devină și mai puternică, iar pe noi – mai lași.
Satana ne vorbește prin mintea noastră, iar Dumnezeu – prin inimă. Un egoist este întotdeauna irascibil și numai într-un duh nepătimitor nu există supărare. Este foarte ușor să verifici gradul de duhovnicie după nivelul propriei isascibilități. A face pace cu aproapele este același lucru cum a face pace cu întreaga lume. Dacă îl ierți pe cel care ți-a greșit, atunci pe lume este cu o persoană rea mai puțin. Nu este nevoie să ne ținem de nimic în această lume, pentru că duhul nostru nu este din această lume. Când ne naștem pe lume, deschidem ochii pentru a vedea lumina soarelui. Și când închidem ochii, când părăsim pământul, începem să vedem lumina cerească.
Un duhovnic a spus: "În ce constă practica duhovnicească? A se separa și a se conecta. Separați-vă de lume și uniți-vă cu Dumnezeu".
Nu Îl vedem pe Dumnezeu pentru că ne vedem permanent doar pe noi înșine. Un duhovnic a spus: "Când încetați să vă uitați la fețe, atunci vă veți putea vedea propria inimă". Dacă Dumnezeu este iubire, atunci sufletul creat de iubire nu poate decât să iubească. Acest tip de iubire nu cunoaște nicio schimbare. Lasă lumii ceea ce este a lumii, și îi dă lui Dumnezeu ceea ce este dumnezeiesc – în acesta stare se află toți sfinții părinți și toți preacuvioșii.
Mântuirea este o naștere duhovnicească și fiecare naștere trece prin suferință. Rareori vedem lumina care vine din interior și totuși vedem lumea doar datorită acestei lumini. Dintre toate, cel mai important lucru este mântuirea. Dintre toate achizițiile, cea mai importantă este harul. Dintre toate practicile, cea mai bună este nepătimirea.
