"Mene, mene, tekel, uparsin": Vrăjmașul e la ușă, dar noi prigonim Biserica

Trebuie să cunoaștem lecțiile de istorie, și cu atât mai mult lecțiile din Sfânta Istorie. Ele nu doar ne spun, ci strigă că Biserica nu poate fi distrusă, și cu atât mai mult când vrăjmașul stă la poartă.

Pentru început, vom prezenta două teze absolut incontestabile, pentru a construi în continuare argumentația noastră.

Teza nr. 1

Biserica Ortodoxă Ucraineană este o Biserică canonică al cărei har nu este pus la îndoială de NIMENI. Așa este, cu litere BOLD și cu majuscule. Unii privesc la Biserica Ortodoxă Ucraineană ca la a cincea coloană, cineva va spune că sunt agenți a Slujbei Securității Federale Ruse, cineva o va numi "tolerată temporar" (Patriarhul Bartolomeu, de exemplu), cuiva pur și simplu nu-i place.

Și TOȚI recunosc că Biserica Ortodoxă Ucraineană face parte din Una, Sfântă, Sobornicească și Apostoliceasă Biserica (Crezul). Chiar și Patriarhia Constantinopolului, chiar și acele Biserici Autocefale care au recunoscut așa-zisa Biserică Ortodoxă a Ucrainei (Greacă, Cipriotă, Alexandrină și a Constantinopolului). Chiar și BOaU însuși recunoaște Biserica Ortodoxă Ucraineană ca Biserică canonică, pe arhierei și pe clerul ei ca preoți cu harul lui Dumnezeu, iar Tainele săvârșite de ea le recunoaște ca fiind valabile. Aceasta înseamnă că toate făgăduințele Noului Testament despre Biserică sunt aplicabile Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Iată câteva dintre ele:

·         Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.... (Matei 16, 18);

·         Hristos este capul Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este. (Efeseni 5:23);

·         Biserica Dumnezeului celui viu, ca stâlp şi temelie a adevărului. (1 Tim 3:15);

·         Adevărat vă spun vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer. (Matei 18:18).

Prin urmare, teza nr. 1 poate fi reformulată astfel: Biserica Ortodoxă Ucraineană este Biserica lui Dumnezeu.

Teza nr. 2

Ucraina a fost atacată de un inamic crud și perfid, care distruge ucrainenii și este gata să-și sacrifice sute de mii de soldați de dragul subjugării țării noastre. Acest dușman, în pofida eșecurilor campaniei sale militare, nu se gândește să se oprească. Dimpotrivă, își adună noi puteri pentru a încerca să răstoarne cursul campaniei militare și să ne cotropească țara.

Oferim un citat din interviul comandantului major al Forțele Armate ale Ucrainei Valerii Zalujnyi pentru revista The Economist din data de 15.12.2022: "Mobilizarea din Rusia a funcționat. Nu este adevărat că problemele lor sunt atât de îngrozitoare încât acești oameni nu vor lupta. Vor lupta. Țarul le spune să meargă la război, și ei merg pe front. Am studiat istoria celor două războaie cecene – totul a fost la fel. S-ar putea să nu fie la fel de bine echipați, dar totuși reprezintă o problemă pentru noi. După estimările noastre, au o rezervă de 1,2-1,5 milioane de oameni... Rușii pregătesc vreo 200 de mii de soldați noi. Nu am nicio îndoială că vor ataca din nou Kievul".

Majoritatea experților militari și de analiști politici sunt de acord cu astfel de afirmații. Desigur, credem în victoria Ucrainei și facem tot posibilul pentru aceasta, credem că Forțele Armate ale Ucrainei vor învinge inamicul. Dar cu ce preț vom obține victoria?! Câte vieți vom avea de dat pentru această victorie?! Câte orașe și sate vor fi distruse?!

Pe scurt, Teza nr.2: Ucraina va câștiga, dar prețul victoriei ar putea fi uriaș, mult mai mare decât am plătit deja.

Acum să reflectăm.

Iată un alt citat de la Valerii Zalujnyi: "Nu am ales războiul. Dar am primit lupta. Și Dumnezeu însuși este de partea noastră. Pe umerii noștri și pe umerii rudelor noastre s-au prăbușit încercări grele, durere și suferință. Acest Crăciun are gustul lacrimilor și culoarea sângelui" (din mesajul de Anul Nou).

Dar pentru ca Dumnezeu să fie de partea Ucrainei, Ucraina trebuie să fie de partea lui Dumnezeu.

Cel puțin, Ucraina nu trebuie să se împotrivească lui Dumnezeu, să nu facă ceea ce Dumnezeu a interzis în Sfintele Scripturi. În legătură cu poporul evreu, care constituia atunci Biserica Vechiului Testament, Domnul a spus: "Nu vă atingeţi de unşii Mei şi nu vicleniţi împotriva profeţilor Mei" (Ps. 104:15). Același lucru este valabil și pentru Biserica Noului Testament, despre care Apostolul Petru spune așa: "Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată" (1 Petru 2:9).

Există multe episoade în istoria Israelului, a Bisericii Vechiului Testament, care arată consecințele atunci când cei de la putere încep să se abată de la calea cea dreaptă și încalcă poruncile lui Dumnezeu. Să ne plecăm atenția la cele mai semnificative dintre ele.

Episodul 1

Toată lumea știe că au existat 12 seminții în Israel, una dintre ele este seminția lui Levi, care a slujit la Templul din Ierusalim și adesea nu a fost menționată printre seminții. Dar până la vremea lui Hristos a rămas o singură seminție a lui Iuda. Unde au dispărut celelalte zece seminții și, cel mai important, de ce au dispărut?

Răspunsul la această întrebare se găsește în cartea biblică "Cartea a treia a regilor". În ea se povestește cum fiul regelui David, Solomon, care a fost cel mai înțelept om al vremii și sub care Israel a ajuns la cea mai mare prosperitate economică, la sfârșitul vieții sale a început să se închine nu numai Dumnezeului lui Israel, ci și zeităților popoarele din jurul lui Israel.

"Pe timpul bătrâneţii lui Solomon, femeile lui i-au întors inima spre alţi dumnezei şi inima lui nu i-a mai fost întreagă către Domnul Dumnezeul său, ca inima lui David, tatăl său. Şi a început Solomon să slujească Astartei, zeiţa Sidonienilor, şi lui Moloh, idolul Amoniţilor. Astfel a făptuit Solomon lucruri neplăcute înaintea ochilor Domnului şi nu a urmat cu stăruinţă calea Domnului, cum făcuse David, tatăl lui" (3 Regi 11:4-6). Aici, desigur, nu există o analogie directă cu timpurile de astăzi, dar concluzia este evidentă:

toate nenorocirile ulterioare ale lui Israel se datorează faptului că domnitorul "a făcut lucruri<...> neplăcute în ochii Domnului și nu L-a urmat pe deplin pe Dumnezeu".

Dumnezeu l-a îndemnat la ascultare pe Solomon de mai multe ori, dar el nu l-a auzit. Și în cele din urmă, Dumnezeu ș-a spus voia Sa: "Şi a zis Domnul lui Solomon: Pentru că s-au făcut aceste lucruri cu tine şi pentru că tu nu ai ţinut legământul şi rânduielile Mele pe care ţi le-am poruncit, voi smulge împărăția din mâna ta şi o voi da slujitorului tău; Însă nu voi face aceasta în zilele tale, pentru David, tatăl tău, ci din mâna fiului tău o voi smulge. Şi nu tot regatul îl voi smulge: o seminţie o voi da fiului tău, pentru David, robul Meu, şi pentru Ierusalimul pe care l-am ales" (3 Regi 11:11-13).

După moartea lui Solomon, a domnit fiul său Roboam. Poporul Israel i-a cerut noului rege să reducă taxele și impozitele, dar el nu numai că a refuzat, ci le-a ridicat și mai mult. Oamenii s-au răzvrătit, iar cele 10 semenții ale Israelului s-au angajat în ceea ce astăzi se numește separatism. Ei au părăsit puterea lui Roboam, au format așa numitul Regat de Nord al Israelului și și-au proclamat un alt rege, un fost slujitor al lui Solomon cu numele Ieroboam. Acest Ieroboam s-a îndepărtat și el de adevărata închinare lui Dumnezeu: "Şi sfătuindu-se, regele a făcut doi viţei de aur şi a zis poporului: Nu trebuie să vă mai duceţi la Ierusalim; iată, Israele, dumnezeii tăi, care te-au scos din pământul Egiptului! Şi a pus unul în Betel, iar pe celălalt în Dan. Însă fapta aceasta a dus la păcat, căci poporul a început să meargă pentru a se închina unuia din ei, până la Dan, şi a părăsit templul Domnului" (3 Regi 12:28-30).

Totul s-a terminat cu înfrângerea Regatului de Nord al Israelului de către regii asirieni Tiglat-Pileser al III-lea și Șalmaneser al V-lea, care au dus tot poporul în robie, iar în loc au stabilit cu traiul prizonieri din diferite provincii ale Asiriei. Majoritatea istoricilor sunt de acord că în captivitate, cele 10 semenții ale Israelului au fost complet asimilate și au dispărut ca atare.

Episodul 2

Seminția lui Iuda la acea vreme nu se deosebea prin evlavia sa: "Şi a făcut şi Iuda lucruri foarte rele înaintea ochilor Domnului şi L-au mâniat cu păcatele lor, pe care le-au făcut mai mult decât părinţii lor" (3 Regi 14:22).

Nelegiuirea a atins apogeul în vremea profetului Ilie, care a descris situația astfel: "Auzind aceasta, Ilie şi-a acoperit faţa cu mantia lui şi a ieşit şi a stat la gura peşterii. Şi a fost către el un glas care i-a zis: "Ce faci aici, Ilie?" Iar el a zis: "Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, că au părăsit fiii lui Israel legământul Tău, au dărâmat jertfelnicele Tale şi pe proorocii Tăi i-au ucis cu sabia; numai eu singur am rămas, dar caută să ia şi sufletul meu!" (3 Regi 19:13,14). Totuși, nu toți evreii au căzut în idolatrie: "Și Domnul i-a zis <...> Eu însă mi-am oprit dintre Israeliţi şapte mii de bărbaţi; genunchii tuturor acestora nu s-au plecat înaintea lui Baal şi buzele tuturor acestora nu l-au sărutat!" (3 Regi 19:15-18).

S-a încheiat totul cu captivitatea Babiloneană care a durat 70 de ani. Regele babilonean Nabucodonosor a înrobit și jefuit Iudea, a distrus Templul din Ierusalim și i-a luat pe evrei în robie. Evreii, spre deosebire de israeliți, s-au întors totuși din captivitatea babiloneană, dar suferința lor a fost cumplită. Cei care doresc pot citi despre aceasta în cartea biblică "Plângerile lui Ieremia", și aici îi redăm începutul: "O, cum a rămas pustie cetatea cea cu mult popor! Cum a ajuns ca o văduvă cea mai de frunte dintre neamuri; doamna cetăţilor a ajuns birnică. Noaptea plânge întruna cu lacrimi pe obraz şi dintre toţi câţi o iubeau, nici unul n-o mai mângâie; toţi prietenii au devenit duşmani. Iuda s-a dus în robie, la suferinţă şi la muncă grea; sălăşluieşte printre neamuri şi nu-şi află odihnă. Toţi asupritorii lui l-au prins la strâmtorare" (Plângeri 1:1-3).

Episodul 3

Acest episod descrie foarte viu nu pedeapsa a poporului evreu, ci a regelui babilonian Belşaţar, care a îndrăznit să comită blasfemie şi profanarea lucrurilor sfinte din Vechiul Testament. "Regele Belşaţar a făcut un mare ospăţ pentru o mie de dregători ai săi şi în faţa celor o mie a băut vin. Belşaţar când era în toiul ospăţului, la băutul vinului, a poruncit să fie aduse vasele de aur şi de argint pe care Nabucodonosor, tatăl său, le luase din templul din Ierusalim, pentru ca regele să bea vin din ele, împreună cu dregătorii săi, femeile sale şi slujnicele sale. Atunci au fost aduse vasele de aur şi de argint care fuseseră luate din templul lui Dumnezeu din Ierusalim şi au băut din ele regele şi dregătorii săi, femeile şi slujnicele sale" (Daniel 5:1-3).

Tatăl lui Belşaţar, Nabucodonosor, a distrus Templul din Ierusalim şi a luat de acolo multe obiecte de valoare şi vase liturgice. "Nabucodonosor a dus la Babilon o parte din vasele templului Domnului şi le-a pus în capiştea sa în Babilon" (2 Cronici 36:7).

Adică Nabucodonosor, deși a furat aceste vase, a înțeles totuși că sunt sacre și, conform ideilor sale păgâne, le-a atribuit un loc în templul babilonian. Belşaţar a săvârșit blasfemie, a început să bea vin din aceste vase, aruncând astfel o provocare către Dumnezeul lui Israel. Mai mult decât atât, sărbătoarea în sine a avut loc într-un moment în care trupele mezilor și perșilor stăteau deja lângă Babilon. Iar pedeapsa nu a întârziat.

"În aceeaşi clipă au ieşit degetele unei mâini de om, care au scris în faţa sfeşnicului celui mare pe tencuiala peretelui palatului regal, şi regele a văzut vârful degetelor mâinii care scria. Atunci faţa regelui s-a îngălbenit şi gândurile lui s-au tulburat; încheieturile coapselor sale au slăbit, iar genunchii i se izbeau unul de altul neîncetat. Regele a început să strige din toate puterile să i se aducă prezicătorii, caldeii şi tâlcuitorii de semne. Atunci el a prins a grăi şi a zis tuturor înţelepţilor din Babilon: "Oricine va citi scrisul acesta şi îmi va arăta tâlcuirea lui va fi îmbrăcat în veşmânt de purpură, lanţ de aur i se va pune împrejurul gâtului lui şi va cârmui ca al treilea în regatul meu!" (Daniel 5, 5-7).

Totuși, nimeni nu a putut să-i explice lui Belşaţar sensul acestor cuvinte până când sfântul profet Daniel a fost adus la el. "Atunci Daniel a început să vorbească şi a grăit regelui: "Darurile tale poţi să le păstrezi pentru tine, iar lucrurile de preţ dă-le altora; căci eu voi citi regelui scrisul şi îi voi face cunoscută tâlcuirea lui.. <…> Și iată ce este scris: MENE, MENE, TEKEL, UPARSIN. Iată sensul cuvintelor: MENE - Dumnezeu a numărat zilele regatului tău şi i-a pus capăt; TEKEL – te-a cântărit pe cântar şi te-a găsit foarte uşor; PERES – a împărţit regatul tău şi l-a dat Mezilor şi Perşilor" (Dan. 5:17-28).

Finalul pentru Belșațar a fost tragic: "În aceeași noapte a fost ucis Belșațar, regele Haldeilor, și Darius Mediul i-a luat împărăția, având șaizeci și doi de ani" (Dan. 5:30,31).

Concluzie

Din nou, pildele biblice nu sunt analogii directe. Nu poți spune: uite, se întâmplă la fel ca atunci. Vremuri diferite, grade diferite de evlavie la oameni, evenimente diferite și așa mai departe. Dar cărțile istorice din Sfintele Scripturi ne oferă lecții fără de preț despre consecințele anumitor acțiuni umane.

Repetăm ​​și citatul lui V. Zalujnyi: "Și Dumnezeu este de partea noastră". Dar pentru poporul nostru, Dumnezeu nu este un concept abstract. Dumnezeul nostru este Preasfânta Treime: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Dumnezeul Vechiului și Noului Testament, Dumnezeul Sfintei Scripturi, care ne-a descoperit în această Carte toate tainele și toată înțelepciunea după care trebuie să ne călăuzim.

Nimeni nu cere în prezent ca în Ucraina, ca în vremurile Vechiului Testament, oamenii să mărturisească o singură religie. Nimeni nu cere ca toți să meargă la aceeași Biserică și să fie doar ortodocși. În Noul Testament, Hristos vorbește despre bunăvoința în închinarea Singurului Dumnezeu adevărat: "Iată, stau la ușă și bat; dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el; și el cu Mine" (Apoc. 3:20).

Dar ceea ce se poate cere astăzi este ca statul să nu distrugă Biserica lui Hristos (v. teza nr. 1), deoarece consecințele pot fi grave și imprevizibile (v. teza nr. 2).

Dumnezeu este de partea noastră, dar și noi trebuie să fim de partea lui Dumnezeu. Nu trebuie atacate sfintele lăcașuri, nu te poți juca cu lucrurile sfinte. Nu vă amăgiţi: "Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera...." (Galateni 6:7).

Iar tuturor celor care iau cu asalt biserici, care îi privează pe credincioși de posibilitatea de a se ruga, care susțin interzicerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care vărsă tone de murdărie informațională asupra ei, care participă la toate aceste persecuții, aș dori să le dau un sfat: întrebați-vă pe voi înșivă – o să vă fie oare groază să vedeți într-o formă sau alta "degetele unei mâini omenești" care va scrie "mene, mene, tekel, uparsin"? Poate că ar fi mai bine să lăsăm Biserica lui Hristos în pace?