Biserica Ciprului poate fi amenințată de schismă din cauza BOaU?
Ierarhii Bisericii din Cipru afirmă încă o dată că BOaU este necanonică. Arhiepiscopul Gheorghe crede că o astfel de poziție duce la schismă. Așa să fie?
Pe 12 iunie 2023, ierarhul Bisericii Ortodoxe a Ciprului, mitropolitul Tihikos de Pafos a refuzat să coliturghiseasă cu Întâistătătorul său, arhiepiscopul Gheorghe. Motivul refuzului a fost că mitropolitul Tihikos nu dorește să participe la slujbele la care este pomenit conducătorul nou createi Biserici Ortodoxe a Ucrainei (BOaU), Epifanie Dumenko. Arhiepiscopul Gheorghe a numit decizia episcopului "copilărească". El a recunoscut însă că poziția mitropolitului de Pafos este o problemă pentru Biserica Ciprului și a spus că "nu va permite o schismă interioară".
Potrivit arhiepiscopului Gheorghe, majoritatea Sfântului Sinod al Bisericii din Cipru va fi alături de el și "mitropolitul Tihikos de Pafos trebuie să primească mesaje de la mireni, precum și de la noi toți". El a adăugat că este "hotărât să se asigure că nu o să apară vreo schismă în Biserica Ciprului".
Cipru și BOaU: O privire istorică de ansamblu
După ce BOaU a primit Tomosul de la Patriarhia Ecumenică, Biserica Ciprului și-a declarat neutralitatea în această privință. Mai mult, conducătorul de atunci al Bisericii Ciprului, regretatul arhiepiscop Hrisostom, a încercat chiar să medieze între Patriarhia Constantinopolului și Biserica Ortodoxă Rusă. Totuși, după mustrările furioase ale Patriarhului Bartolomeu, arhiepiscopul Hrisostom și-a schimbat punctul de vedere. Fără să ia în considerare opinia membrilor Sfântului Sinod, el l-a pomenit pe Epifanie Dumenko la o liturghie.
Imediat după aceasta, câțiva ierarhi influenți ai Bisericii Ciprului au scris o scrisoare deschisă către Întâistătătorul lor, afirmând că refuză să coliturghisească cu el din cauza pomenirii lui Dumenko. Potrivit acestora, decizia Fanarului cu privire la BOaU contravine canoanelor Bisericii, iar "ierarhia" lui Epifanie nu are hirotonire canonică. Arhiereii au cerut ca arhiepiscopul Hrisostom să mențină deciziile adoptate anterior privind neutralitatea Bisericii Ciprului. Este vorba despre mitropolitul Nichifor de Kikkos, mitropolitul Atanasie de Limassol, mitropolitul Isaia de Tamassos și mitropolitul Nicolae de Amafus. Totodată, mitropolitul Neofit de Morfou în mod repetat și-a exprimat dezaprobarea față de schismaticii ucraineni.
Ca răspuns, Întâistătătorul Bisericii Ciprului, arhiepiscopul Hrisostom, a convocat o ședință a Sfântului Sinod, la care a împins "hotărârea sinodală" prin care i-a fost acordat dreptul de a-l pomeni pe Epifanie (pentru a-și asigura majoritatea cu un vot, Hrisostom hirotonise un nou episcop cu o zi înainte).
Timp de mai multe luni, situația din cadrul Bisericii Ciprului a rămas tensionată.
După moartea arhiepiscopului Hrisostom, mitropolitul Isaia de Tamassos și-a schimbat opinia, afirmând că recunoașterea BOaU ar fi justificată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Mitropoliții Neofit, Atanasie și Nichifor nu și-au schimbat părerile. Acum, mitropolitul Tihikos din Pafos s-a alăturat lor.
Cine este mitropolitul Tihikos?
Mitropolitul Tihikos (Vrionis) de Pafos s-a născut în 1981. În 2008, a fost hirotonit ca diacon de către mitropolitul Gheorghe de Pafos (actualul Întâistătător al Bisericii Ciprului). Doi ani mai târziu, a fost hirotonit preot de același mitropolit Gheorghe și ridicat la rangul de arhimandrit al Mitropoliei de Pafos. A slujit ca protosinghel (o funcție de genul secretarului diecezezan) al Mitropoliei de Pafos. În plus, ÎPS Tihikos a devenit predicator titular pentru întregul district mitropolitan de Pafos.
În 2016, și-a susținut disertația pe tema "Apostolii și urmașii lor în Mitropolia de Pafos" și a dobândit titlul de master în teologie.
Pe 23 februarie 2023, prin decizia Sinodului Bisericii Ciprului, a fost ales Episcop de Pafos, primind 15 din 16 voturi. Pe 12 martie 2023, a fost sfințit ca episcop de Pafos la biserica Sfântul Barnaba din Nicosia.
După cum putem vedea, mitropolitul Tihikos se află de mult timp sub influența directă a arhiepiscopului Gheorghe. Cu atât mai semnificativ este refuzul său de a coliturghisi cu Primatul său din cauza poziției sale față de BOaU.
Vlădica Tihikos este cunoscut ca un predicator pasionat al Adevărului și un apărător al credinței Ortodoxe. În pofida vârstei sale relativ tinere, el se bucură de o autoritate imensă și respect atât din partea clerului, cât și a credincioșilor eparhiei. Prin urmare, arhiepiscopul Gheorghe nu poate să-i ignore părerea, să "închidă ochii" și să pretindă că nu se întâmplă nimic. Mai ales, având în vedere faptul că mitropolitul Tihikos nu este singurul care a hotărât să nu recunoască BOaU.
Biserica Ciprului și BOaU: situația actuală
Într-un interviu acordat UJ[M1] O, un alt episcop al Bisericii Ciprului, mitropolitul Neofit de Morfou, a declarat că nu crede că BOaU este o Biserică canonică și nu-l consideră pe Dumenko un arhiereu. În plus, potrivit ierarhului, majoritatea ierarhilor ciprioți nu doresc să coliturghisească cu membrii BOaU. Din acest motiv, fostul mitropolit al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Simeon (Șostațkii), care are hirotonie canonică, a fost invitat să participe la intronizarea arhiepiscopului Gheorghe din partea BOaU. Mitropolitul Neofit a mai menționat că a refuzat să participe la intronizarea noului primat al Bisericii din Cipru tocmai din cauza respingerii ferme a BOaU. Și până în prezent, ierarhul a rămas fidel poziției sale.
Desigur, arhiepiscopul Gheorghe înțelege foarte bine ceea ce se întâmplă acum. Mulți preoți și episcopi, chiar dacă tac cu privire la Tomosul acordat BOaU, nu sunt de acord cu această stare de lucruri. Tăcerea lor este dictată doar de respectul față de tronul patriarhal al Constantinopolului.
Dar sunt și cei care nu tac. Acești ierarhi se bucură o autoritate considerabilă între credincioșii din Cipru. Printre aceștia se numără episcopii amintiți mai sus: Nichifor, Neofit, Tihikos și Atanasie. Este imposibil să ignori părerile lor. De aceea, arhiepiscopul Gheorghe, comentând fapta mitropolitului Tihikos, vorbește despre o problemă serioasă în interiorul Bisericii Ciprului și chiar despre pericolul unei schisme. La ce ne putem aștepta?
Va avea loc o schismă în Biserica Ciprului din cauza BOaU?
Arhiepiscopul Hrisostom nu a reușit să-i "pună în genunchi" pe arhiereii care nu au recunoscut BOaU și probabil nici ÎPS Gheorghe nu va reuși. Arhiepiscopul Gheorghe are nevoie de "argumentul sinodului" pentru a pune presiune asupra ierarhilor neascultători. Dar oare îl va dobîndi?
Însuși faptul de a-l pedepsi pe mitropolitul Tihikos pentru că nu a recunoscut BOaU poate provoca nu numai un val de indignare în rândul credincioșilor Mitropoliei de Pafos (și altele), ci și să-i creeze arhiepiscopului Gheorghe probleme mari, a căror amploare este dificil de prevăzut. Prin urmare, este puțin probabil ca Sinodul să aplice vreo sancțiune canonică atât Mitropolitului de Pafos, cât și oricui dintre ierarhii "anti-BOaU". Cel mai probabil, Biserica Ciprului își va menține statutul de unitate "cosmetică" externă, cu o dezbinare internă de facto.
Oricum, cert este faptul că Tomosul acordat BOaU nu numai că nu a reușit să rezolve problema schismei din Ucraina, dar a creat probleme foarte serioase pentru alte Biserici și pentru Ortodoxie în ansamblu.
Mitropolitul Neofit din Morfu a spus foarte exact:
"În loc să rezolve problema Bisericii Ucrainene pentru poporul ucrainean și pentru noi toți, BOaU a agravat această problemă extrem de complicată. Acest lucru înseamnă că avem o schismă de semnificație panortodoxă. Ea se ascunde sub pământ, dar își răspândește rădăcinile din Ucraina în Africa, din Ucraina în America şi din Ucraina în Japonia. Înţelegeţi, aceasta este o problemă spirituală de însemnătate globală care poate fi soluționată doar de Sinodul Ecumenic".
Da, Patriarhul Bartolomeu încearcă să dea vina pentru această problemă pe cei care nu recunosc BOaU. Dar atât el, cât și anturajul său știu foarte bine că Tomosul a cauzat un rău imens și posibil ireparabil pentru Ortodoxie. Și să le ajute bunul Dumnezeu nu numai să înțeleagă, dar și să recunoască acest lucru. Poate atunci se va schimba ceva.
[M1]