Hotărârile luate la Ședința Arhierească a BORu cu privire la Ucraina

Pe 19 iulie 2023, la Lavra Sfintei Treimi a Sfântului Serghie de Radonej a avut loc Ședința Arhierească a Bisericii Ortodoxe Ruse. În cadrul reuniunii, patriarhul Chiril și-a prezentat raportul, precum și unele dintre tezele sale legate direct sau indirect de Biserica Ortodoxă Ucraineană (BOUkr). În plus, un punct din rezoluția finală a Ședinței se referă în mod direct la Biserica Ortodoxă Ucraineană.

Ce au spus patriarhul și episcopii Bisericii Ortodoxe Ruse și cum trebuie să fie înțelese toate acestea în Ucraina?

Ce este o Ședință Arhierească?

Ședințele Arhierești au fost convocate de trei ori: în 2010, 2015 și acum în 2023. În Statutul Bisericii Ortodoxe Ruse se menționează Ședințele Arhierești doar la punctul 13 din capitolul II al "Sinodului Local". Acolo se precizează că "Toți arhiereii care sunt membri ai Sinodului Local constituie Ședința Arhierească. Sarcina Ședinței este de a discuta hotărârile Sinodului Local care au o importanță deosebită și ridică îndoieli în ceea ce privește respectarea Sfintei Scripturi, Sfintei Tradiții, dogmelor și canoanelor, precum și păstrarea păcii și unității bisericii".

Nu este vorba despre niciun Sinod Local, aici această Ședința Arhierească este mai degrabă ceva de genul unui Sinod Arhiereasc incomplet. Căci din cei 400 de episcopi pe care patriarhul Bisericii Ortodoxe Ucrainene îi consideră "ai săi", doar 250 s-au adunat la Moscova. Aproape nimeni nu a venit din străinătate: nici de la Biserica Ortodoxă Rusă din afara granițelor, nici din Țările Baltice, nici din Arhiepiscopia Parisului.

Din această perspectivă, este puțin probabil ca deciziile Sedinței să aibă un caracter "obligatoriu" pentru întreaga Biserică; mai degrabă, ele indică unele probleme care trebuie "luate în considerare". Ce au decis arhiereiii Bisericii Ruse cu privire la Biserica Ortodoxă Ucraineană?

Biserica Ortodoxă Rusă și "confruntarea militară"

De remarcat că primele 4 puncte ale rezoluțiilor au fost dedicate "nenorocirilor trăite de popoarele noastre" și "confruntării militare", fără a preciza părțile aflate în conflict, fără aprecieri morale sau îndemnuri de oprire a vărsării de sânge. Cel mai probabil, această tăcere (foarte elocventă) indică o încercare a Bisericii Ortodoxe Ruse de "a se ridica deasupra conflictului". Această presupunere este confirmată de cuvintele patriarhului Chiril, care a spus în raportul său că "de ambele părți ale liniei de luptă sunt copii ai Bisericii Ortodoxe Ruse unite".

S-ar părea că logica elementară sugerează că  dacă copiii Bisericii unice se ucid între ei, sarcina principală a Întâistătătorului ar trebui să fie oprirea imediată a acestor omucideri. Totuși, nu a existat nici un indiciu la un astfel de apel. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse și-a reiterat încă o dată teza că războiul din Ucraina este metafizic, unde "civilizația creștină" luptă împotriva anticreștinilor. În consecință, Biserica Ortodoxă Rusă este obligată să sprijine partea "creștină", adică Forțele Armate Ruse.

Un citat al patriarhului Chiril: "Să ne rugăm pentru ostașii noștri... și pentru triumful biruitor asupra celor care luptă împotriva Sfintei Rusii". Este greu de conceput că conducătorul Bisericii Ortodoxe Ruse se referă aici la militarii Forțelor Armate ale Ucrainei (FAU), la fel ca în cuvintele sale de sprijin pentru clerul care ajută armata: "Parohiile au adunat și continuă să adune asistență materială și resurse pentru a oferi soldaților obiectele necesare, echipament de protecție și medicamente. Susțin aceste fapte. Dumnezeu să-i binecuvânteze!".

Cu siguranță, nu putem presupune că patriarhul vorbește despre parohiile BOUkr îi susțin pe apărătorii din Forțele Armate ale Ucrainei.

În acest sens, suntem încă o dată convinși de corectitudinea tuturor deciziilor luate la Sinodul de la Teofania (mun. Kiev) privind delimitarea de Biserica Ortodoxă Rusă. Cum poate Biserica Ortodoxă Ucraineană să facă parte din Patriarhia Moscovei când aceasta din urmă sprijină fără echivoc acțiunile armatei ruse? Acest lucru contrazice conștiința, moralitatea și bunul simț.

Dacă Biserica Ortodoxă Rusă dorește într-adevăr "să se ridice deasupra conflictului" și să demonstreze că fiii săi sunt "de ambele părți ale confruntării", o poate face cu ușurință – făcând apel la pace către cei care au inițiat acest război. Pentru că, în toate celelalte cazuri, încercările de a se prezenta "mai presus de conflict" nu sunt altceva decât viclenie și înșelăciune.

BORu și BOUkr

La punctul 6 al rezoluției, Sedința Arhierească a abordat situația din Ucraina. După cum am menționat mai devreme, nu s-au luat decizii serioase cu privire la Biserica Ortodoxă Ucraineană: nu au existat acuzații de schismă, cu atât mai puțin vreo mențiune despre autocefalie. Poziția prudentă a "partidului neutru” a prevalat și s-a reflectat în Rezoluția finală.

Ședința și-a exprimat regretul că "clericii și mirenii Bisericii Ortodoxe Ucrainene sunt forțați să renunțe la adevărul lui Dumnezeu și sunt împinși spre schismă". Totuși, ce este clar ce anume se subînțelege aici prin cuvântul "schismă". S-ar putea avea în vedere forțarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene să se unească cu așa numita Biserică Ortodoxă a Ucrainei (BOaU), creată de politicieni în 2018, sau poate arhiereii ruși au făcut referință la deciziile luate la Sinodul Bisericii Ortodoxe Ucrainene de la Teofania, unde BOUkr a rupt legăturile cu Biserica Rusă.

Sunt, de asemenea, ambigue frazele că Biserica Ortodoxă Ucraineană se confruntă cu "amenințări, calomnii și persecuții", în timp ce aceasta se străduiește "să păstreze unitatea bisericii" și se angajează într-o "nevoință mărturisitoare, ridicându-și cu curaj vocea în apărarea acestei unități". Toate acestea sunt adevărate. Dar Biserica Ortodoxă Ucraineană înțelege unitatea nu în sens administrativ, ci în sens euharistic – ca unitate în Hristos, nu sub conducerea patriarhului Chiril.

Care este expresia externă a unității Bisericii?

Ședința Arhierească nu a comentat deciziile Sinodului de la Teofania. Patriarhul Chiril nu a trecut însă cu vederea faptul că a încetat să-i fie pomenit numelui. În raportul său, el a subliniat existența unei "serii de nereguli canonice întreprinse împotriva Ortodoxiei și a unității Bisericii". Dar din această "serie", a citat un singur exemplu: "În mai multe eparhii și parohii de pe acele teritorii unde statele exercită presiuni asupra Bisericii, a încetat pomenirea numelui patriarhului, așa cum este prevăzut de canoane".

În primul rând, vorbind despre Ucraina, patriarhul este pomenit sistematic numai pe teritoriile ocupate (și chiar acolo nu în toate bisericile). În al doilea rând, cuvântul "state" este menționat numărul la plural. Ce "state" are în vedere patriarhul – Lituania, Moldova? Sau se referă la statele în care funcționează Arhiepiscopia parohiilor Europei de Vest din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse? Potrivit informațiilor noastre, numele patriarhului este pomenit doar în biserica din Rue Daru, și exclusiv în timpul slujbelor Mitropolitului Ioan.

Mai mult, patriarhul Chiril afirmă că pomenirea numelui său este "una dintre expresiile exterioare" ale unității bisericești poruncită de Dumnezeu. Iar acei ierarhi sau preoți ucraineni care nu-i pomenesc numele "sunt lipsiți de curaj sau conștiință".

Unitatea euharistică dintre Biserica Ortodoxă Ucraineană și Biserica Ortodoxă Rusă, unitatea în Hristos, continuă să fie păstrată; nimeni nu a rupt-o. Totuși, când vine vorba de unitatea administrativă... Aici în prim-plan vine problema conștiinței.

Dacă Întâistătătorul nu se opune uciderii membrilor Bisericii "unite", despre ce unitate ecleziastică putem vorbi?

Cu ce sentiment ar trebui un părinte care și-a pierdut singurul fiu în război să pomenească ca pe "Marele Domn" pe un om care susține acel război? Poate că există niște asceți capabili să facă asta. Dar are Moscova dreptul moral de a cere o astfel de pomenire de la ucraineni? Și mai mult, oare am putea spune că unor astfel de oameni "le lipsește curajul sau conștiința"?

Patriarhul și-a continuat gândul cu concluzia că "încetarea pomenirii numelui său este o ușă deschisă pentru alunecarea în schismă". Totodată, a afirmat că Sfintele Taine săvârșite în bisericile care "nu-l pomenesc" "rămân totuși valabile". Însă există un "totuși" – "până atunci, până când Biserica va pronunța o judecată sinodală asupra apostaziei anumitor ierarhi și clerici în schismă". Cum ar trebui să înțelegem aceste cuvinte? Căci schisma este o încălcare canonică și un păcat. Și păcatul fie este săvârșit, fie nu. Deci, ce înseamnă expresia "până când Biserica va pronunța o judecată sinodală"? S-ar putea să ne înșelim, dar există un sentiment de amenințare ascunsă – ca și cum ar dori să ne spună: "Dacă vă veți comporta rău, vă vom pedepsi".

Dar Ședința Arhierească a păstrat tăcerea cu privire la necesitatea "respectării canoanelor" în ceea ce privește pomenirea; nu este nimic menționat despre aceasta în documente.

***

Rezultatele Ședinței Arhierești s-au dovedit a fi mult mai puțin semnificative decât se aștepta, inclusiv în contextul relațiilor Bisericii Ortodoxe Ruse cu Biserica Ortodoxă Ucraineană. În același timp, au apărut noi nuanțe care denotă faptul că distanța dintre aceste două Biserici este în creștere și cu siguranță aici nu este vina ucrainenilor. Este clar că mulți episcopi ai Bisericii Ruse nutresc speranța că vor putea rezolva lucrurile după război. Dar războiul poate dura mai mulți ani. Și deja acum avem nevoie de un dialog pe probleme urgente și cruciale. Un dialog autentic, nu un monolog în stilul "Eu sunt șeful și tu ești un prost". Deocamdată nu se prevede o astfel de discuție. Dar acest lucru nu înseamnă că ea nu va avea loc în viitor.