Blasfemie la Jocurile Olimpice: Cum să reacționeze creștinii ortodocși?
Nu este nevoie să demonstrezi evidentul. Totuși, mulți, inclusiv creștini ortodocși, au început să caute justificări. Deci, putem păstra tăcerea și ce am putea să facem?
La ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, organizatorii au pus în scenă o reprezentare anti-creștină, în care cea mai mare blasfemie a fost parodia aupra Cinei Celei de Taină. Mai exact, au descris scena biblică a lui Leonardo da Vinci, în care, în loc de Iisus Hristos, au plasat o femeie care suferea de obezitate cu coroană, înconjurată de personaje de orientare netradițională, prezentate ca apostoli ai lui Hristos. Pe masă, în loc de pâine și vin, era un bărbat în costum de baie albastru, reprezentându-l pe Dionysos, zeul vinului și al exceselor aferente.
Totul pare să fie simplu și clar: ce este, de ce este, împotriva cui este. Dar apoi au început să apară unele declarații neașteptate de la persoane mediatice ortodoxe, care au început să spună că aceasta nu este o parodie a picturii "Cina Cea de Taină" a lui Leonardo da Vinci, ci o imagine a unui alt tablou: "Ospățul zeilor” de Jan van Bijlert. Astfel, Serhii Șumilo a spus că nu este nimic blasfemic în această performanță. L-a susținut și vestitul preot Oleksandr Klimenko. Deoarece se referă la "Ospățul zeilor", nu la "Cina Cea de Taină", se presupune că parodia nu-i afectează pe creștinii ortodocși. Se pare că totul este în regulă și nu este nevoie să reacționezi sau să fii revoltat. Totuși, spectacolul olimpic este o parodie nu doar a tabloului "Cina Cea de Taină", ci și a Cinei Celei de Taină însăși. Așa a fost intenționat și înțeles de toată lumea, atât de susținătorii și adversarii performanței, cât și de cei indeciși. Pentru analogie: o svastică fascistă într-un loc public este întotdeauna o svastică fascistă, indiferent de încercările de a convinge că este doar un braț întins la un unghi de 45 de grade.
Ceea ce s-a arătat la deschiderea olimpică a fost, fără îndoială, o palmă pentru toți creștinii. Nu contează ce pictură a fost folosită ca bază. A pretinde că nu ne preocupă, că nu este vorba despre creștinism și Cina cea de Taină este ca și cum ne-am întoarce cu spatele când huliganii pe stradă bat un copil și ne lipsește puterea și curajul să-l protejăm. Ce ar spune cei care afirmă "ai înțeles greșit" dacă cineva i-ar insulta în mod public propria mamă fără a-i menționa numele? Toată lumea înțelege clar că insulta era îndreptată asupra ei. Cum ar reacționa? Ar spune că nu este mama lui pentru că numele ei de familie nu a fost menționat? S-ar preface că există o altă femeie care se potrivește descrierii?
Astfel, spectacolul olimpic este un act anti-creștin și o blasfemie. Ce va urma? Putem rămâne tăcuți? Cei care susțin acest punct de vedere ar putea avea următoarele argumente. În primul rând, ar putea spune: nu urmăresc Jocurile Olimpice (la fel ca Eurovisionul), nu mă interesează și nu mă preocupă. În al doilea rând, ei ar putea argumenta că nu merită să-i acordăm prea multă importanță, să discutăm despre asta și, prin urmare, să atragem atenția asupra acestui eveniment. Este mai bine să ignori situația care în curând va fi uitată. În al treilea rând, ar putea spune: ce pot face? S-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat și nu poate fi schimbat. În plus, trăim într-o eră post-creștină, așa că de ce să fim surprinși dacă suntem înconjurați de păgânism asociat cu imoralitatea?
În primele secole, creștinii la fel erau înconjurați de păgânism. Altarele păgâne, unde se făceau sacrificii, erau situate lângă casele creștine. Creștinii treceau pe lângă ele, priveau la toate acestea, dar nu participau la ele. Au rămas creștini, iar evenimentele păgâne nu i-au afectat. Totuși, au existat momente când omul a fost pus în fața unui idol și forțat să-i aducă jertfă. În astfel de momente, nu mai putea fi indiferent. Trebuia să-și exprime poziția: fie să participe și astfel să renunțe la creștinism, fie să își declare dezacordul, să mărturisească creștinismul în fața persecuției și chiar a morții.
Trăim în era tehnologiei informației, într-o eră media. În timp ce înainte, multe evenimente semnificative erau necunoscute pentru majoritatea oamenilor, acum informațiile devin disponibile aproape instantaneu. Nu se mai poate pretinde ignoranța sau că ceva a trecut neobservat. Astăzi, creștinii se găsesc mai des în situații în care nu pot ignora și pretinde că ceea ce se întâmplă nu îi privește. Acum ne confruntăm mai des cu situații în care trebuie să ne exprimăm clar și fără echivoc poziția cu privire la anumite evenimente semnificative.
Ce s-a întâmplat la Jocurile Olimpice este exact cazul. Creștinii au fost puși în fața unei batjocuri, blasfemii la adresa celei mai sfinte Taine a Euharistiei. Ignorarea acesteia nu este o opțiune – trebuie să ne exprimăm poziția în acest sens. Prin urmare, tăcerea nu este acceptabilă.
Daca nu trebuie sa tacem, ce trebuie să facem? Se pare că, în această situație, ne putem ghida după cuvintele Sfântului Pavel, care în Epistola către Efeseni spune: "...nu lua parte la lucrările fără rod ale întunericului, ci scoate-le la iveală" (Efeseni 5,11). Cum poate fi aplicată această instrucțiune în situația actuală?
În primul rând, trebuie să ne dăm seama pe deplin că spectacolul de la deschiderea olimpica nu a fost o greșeală, o neînțelegere regretabilă sau o gafă prostească, în care organizatorii nu au crezut că vor supăra pe cineva. A fost o batjocură deliberată, conștientă și țintită asupra creștinismului. Este un "un rămas bun finalv adus lui Iisus Hristos. Sfântul Pavel vorbește tocmai despre "faptele fără rod ale întunericului".
Organizatorii Jocurilor Olimpice au folosit ceremonia de deschidere ca o platformă pentru a-l batjocori în mod public și cu voce tare pe Domnul Iisus Hristos, trimițând un semnal creștinilor și întregii omeniri. Jocurile Olimpice au loc la fiecare patru ani. Este un eveniment pe care îl urmărește întreaga lume. Este o platformă foarte înaltă, chiar mai sus decât podiumul Adunării Generale a ONU. Tot ce se spune de pe această platformă devine cunoscut întregii omeniri. În acest caz, s-a exprimat o blasfemie a celui mai sfânt lucru pentru un creștin, Euharistia. Acest lucru trebuie înțeles în acest fel și trebuie să se tragă concluzii din această înțelegere.
În al doilea rând, trebuie să excludem propria participare aici, directă sau indirectă. Totuși, este mai greu de precizat cum ar trebui să se manifeste acest lucru. Trebuie sportivii să se retragă de la competiții? Trebuie spectatorii să-și închidă televizoarele și să nu se uite? Nu trebuie să-și susțină echipele? Sau ar trebui să se limiteze la ignorarea ceremoniei de închidere a Jocurilor Olimpice? Probabil, fiecare ar trebui să acționeze conform conștiinței sale.
Sfântul Pavel le-a scris corintenilor: "V-am scris în epistolă să nu vă amestecaţi cu desfrânaţii; Dar nu am spus, desigur, despre desfrânaţii acestei lumi, sau despre lacomi, sau despre răpitori, sau despre închinătorii la idoli, căci altfel ar trebui să ieşiţi afară din lume. Dar eu v-am scris acum să nu vă amestecaţi cu vreunul, care, numindu-se frate, va fi desfrânat, sau lacom, sau închinător la idoli, sau ocărâtor, sau beţiv, sau răpitor. Cu unul ca acesta nici să nu şedeţi la masă" (I Cor. 5:9-11). După cum a scris Sfântul Ioan Gură de Aur în comentariul său la aceste cuvinte, dacă creștinii ar rupe toate relațiile cu păcătoșii, ar însemna că ar trebui să "căute un alt univers". Totuși, în interpretările sfinților părinți, există un gând că trebuie să se străduiască să minimizeze interacțiunea cu cei care comit fărădelegile.
În al treilea rând, trebuie să divulgăm. Dar cum să împlinim această poruncă a Sfântului Pavel în situație? Sfântul Teofan Zăvorâtul a trăit cu aproximativ 150 de ani până la noi, dar înțelegerea lui a cuvintelor Sfântului Pavel ne poate servi ca un ghid concret. În special, Sfântul Teofan nu a fost un susținător al tăcerii. "Dar el spune: nu vă asociați, căci cineva, fără a face singur răul, poate să devină vinovat de răul altuia prin participarea la faptele lui. Cum? Când în vreun fel oarecare există un acord cu faptele rele ale altora. Există multe cazuri în acest sens. Ultima limită este dacă vezi, auzi sau știi și taci. Iată ceea ce are în vedere și spune apostolul: nu tăcea, ci mustră", a scris el în comentariul său la cuvintele Sfântului Apostol Pavel.
Mulți sfinți părinți au spus că Sfântul Pavel prescrie mustrarea numai pentru cei care excelează în virtute. De exemplu, Sfântul Ieronim a spus: "A mustra pe alții este o chestiune de mare importanță. Ea poate fi săvârșită numai de cel care nu este supus următorului reproș: "Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău" (Luca 6:42). De aici rezultă că mustrarea nu poate veni decât de la cel care nu se mustră pe sine (prin conștiință). Sfântul Teofan mai spune: "Acest lucru se aplică numai creștinilor desăvârșiți, care este subiectul discursului apostolului". Totuși, cine se poate numi perfect? Conform învățăturilor sfinților părinți, cu cât omul devine mai desăvârșit, cu atât se consideră mai păcătos. Deci, nimeni nu poate mustra? Dar nu este cazul.
Sunt oameni care ar trebui să mustre "prin postul lor". Aceștia sunt indivizi înzestrați cu autoritate, atât seculară, dar mai ales spirituală. Ei nu trebuie să tacă, deoarece reprezintă confesiunile creștine. Tăcerea lor este surprinzătoare. Nu a existat nicio reacție cu privire la blasfemia din timpul deschiderii olimpice din partea Papei, care pretinde la întâitate în Biserică. De asemenea, Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale rămân în mare parte tăcuți. Acest lucru este inexplicabil și supărător. Organizațiile comerciale își retrag reclamele de la Jocurile Olimpice, Elon Musk protestează și chiar unele state islamice îi cheamă pe ambasadorii francezi pentru că, în islam, Iisus Hristos (Isa) este onorat ca profet. Se pare că lor le pasă iar la noi, la creștini, totul este în regulă?
Există și o altă categorie de oameni care nu ar trebui să tacă. Aceștia sunt liderii de opinie – oameni cu o audiență de milioane de urmăritori, ale căror opinii sunt ascultate. Influența lor asupra minții a milioane (sau cel puțin a unor mii) îi obligă să-și exprime poziția.
Totuți, există o formă de mustrare care este accesibilă tuturor. "Dar oricine poate – să nu fie de acord cu cei care greșesc, să nu-i aprobe și nici măcar în glumă să nu vorbească cu condescendență despre rău; chiar și o singură mustrare poate spune multe. Mustrarea publică este mustrarea prin lumina faptelor. <…> Trebuie să stăm ferm în principiile creștine ale vieții și, luminând celor din întunericul înconjurător al faptelor, să le mustrăm", scrie Sfântul Teofan Zăvorâtul. Aceste cuvinte denotă faptul că fiecare poate, în anumite situații de viață – conversații, întâlniri, discursuri etc. Să-și demonstreze atitudinea față de aceste "lucrări fără rod ale întunericului".
Oricum, ceea ce s-a întâmplat la Jocurile Olimpice este un test, un fel de examinare, o măsură de reacție publică și guvernamentală. Evenimentele ulterioare se vor desfășura în lumina modului în care trecem de acest test, cum promovăm acest examen, ceea ce vom spune în fața blasfemiei flagrante.