Ar spăla oare Hristos picioarele afro-americanilor de pe Maidanul Negru?

În ultimele săptămâni, atenția întregii lumi a fost capturată de evenimentele din Statele Unite, unde continuă protestele de amploare. Pentru mulți locuitori ai planetei noastre, abrevierea "SUA" este asociată cu libertatea de exprimare, democrația și valorile liberale. Totuși, începând cu 25 mai 2020, când afro-americanul George Floyd a murit în timpul arestării, tot ceea ce vedem în SUA nu are nicio legătură cu valorile democratice și chiar cu civilizația. În ultimele săptămâni în țară au fost uciși 89 de polițiști, centrele multor orașe au fost distruse aproape complet, mii de magazine au fost jefuite și arse, iar mulți oameni nevinovați au avut de suferit de mâna unor gangsteri de stradă. Este uimitoare răspândirea banditismului și transformarea bruscă a unui număr imens de cetățeni civilizați care respectau legea în oameni sălbătici. Protestele de amploare pe care mass media mondială le numesc "pașnice" au cuprinns nu numai aproape toate statele americane, dar și multe țări europene.

George Floyd, condamnat anterior pentru păstrarea și distribuția de droguri, un bărbat care a avut mai multe sentințe penale și a fost deținut în închisorile americane, este înmormântat așa cum nu sunt îngropați nici cei mai de seamă oameni de știință, filantropi și oameni de stat.

Sicriu aurit peste care vărsă lacrimi primarul din Minneapolis, soția criminalului ucis, are nu și-a văzut soția în ultimii șase ani și care a abandonat-o cu un copil de trei luni, 13 milioane de dolari adunați pentru familia decedatului, sute de mii de oameni care își exprimă sincer durerea și mii de reprezentanți ai rasei albe, îngenuncheați în fața afro-americanilor cu rugămintea de "iertare" – toate aceste imagini au inundat paginile presei mondiale cât ai clipi din ochi. Mai mult, recent a devenit cunoscut faptul că Universitatea din Massachusetts a stabilit o bursă George Floyd. Floyd însuși este înfățișat cu nimb și aripi de înger, indicând net că este considerat un sfânt.

Totuși, nimeni nu își amintește că acest bărbat în timpul ultimului jaf armat a ținut o femeie însărcinată cu mâna de gât, iar cu cealaltă i-a pus țeava armei la burtă, cerând bani. De aceea, gândul la absurditatea evenimentelor petrecute nu scapă din atenția unui observator critic – de ce se întâmplă toate aceste lucruri și care este sensul lor?

Negrii sunt asupriți?

Una dintre caracteristicile izbitoare ale actualului "Maidan Negru" din Statele Unite este îngenuncherea masivă a albilor în fața negrilor. Un exemplu de plecare a genunchilor a fost demonstrat de principalul rival al lui Donald Trump la viitoarele alegeri prezidențiale – Joe Biden. Pe 09 iunie 2020 majoritatea reprezentanților partidului său și el însuși au îngenuncheat în fața afro-americanilor.

Este dificil de contrazis faptul că populația americană de culoare a fost folosită ca sclavi sute de ani. Dar are loc acest lucru până în prezent?

Conform statisticilor publicate de "Washington Post", în 2019 poliția a ucis 1003 criminali în Statele Unite. Dintre ei 249 aparțineau rasei negroide, în timp ce 405 au fost albi, adică aproape de două ori mai mulți! Deci, până și faptele care se află la suprafață sugerează că nu există motive pentru astfel de revolte pe scară largă.

Acest lucru poate însemna că mitingurile de amploare din Statele Unite au obiective diferite decât cele formulate de organizatorii lor. Din punct de vedere politic, totul este clar – se apropie alegerile. Dar, pe lângă aceasta, protestatarii caută anumite preferințe pentru ei înșiși. Nu, nu este vorba despre drepturi și egalitate de rasă, ci despre jafuri obișnuite și dorința de a evita răspunderea pentru propriile acțiuni. Și sub acești factori este trasată o anumită tehnologie.

Conform statisticilor publicate de "Washington Post", în 2019 poliția a ucis 1003 criminali în Statele Unite. Dintre ei 249 aparțineau rasei negroide, în timp ce 405 au fost albi, adică aproape de două ori mai mulți!

"Jefuiește ce e prădat" sau ideologia "vinovăției colective"

Acum în SUA jafurile, violența și fărădelege sunt ridicate la rangul unor lucruri absolut "normale" și își primesc justificarea de la persoanele care manipulează opinia publică. Astfel, jurnalista americană Vicki Ostervale a scris în 2014 despre jafurile din Ferguson: "Când persoanele de culoare prădează magazinul, ei iau o parte minusculă din aceea ce a fost prădat de-a lungul istoriei de la ei ... Jefuitorii pur și simplu ... expropriează ceea ce de altfel ar fi cumpărat – de exemplu, alcool, dar acest lucru reprezintă un mijloc prin care revoltele ajută societatea, oferind oamenilor posibilitatea să-și rezolve unele probleme presante și să-și creeze un spațiu pentru o liberă orânduire a vieţii lor, dar fără să o facă prin muncă plătită" (The New Inquiry. In Defense of Looting. Август. 21. 2014).

Adică cetățenilor albi li se insuflă că sunt vinovați de nedreptățile comise de strămoșii lor în raport cu populația de rasă negroidă și, prin urmare, sunt obligați să compenseze oarecum acest lucru. Gânditorul rus Boris Iakemenko scrie despre acest fenomen: "Lăsarea în mâinile învingătorilor, capitularea sub orice condiții, dorința de a se pocăi chiar și pentru ceea ce nu ai comis. După acestea este imposibil să egalizi șansele – această plecare a genunchilor va fi pentru totdeauna un semn al pierderii totale a demnității celor înfrânți din cauza înfrângerii globale și va deschide o epocă a rasismului răsturnat din interior".

Ideologia "vinovăției colective" în istorie

Această ideologie nu este deloc nouă. Mesajul său principal este de a-i obliga pe cei care nu au comis infracțiuni să creadă în vinovăția lor și, prin urmare, de a obține dreptul moral de a comite orice violență împotriva lor. Ideologii Maidanului Negru, învinovățind populația albă pentru păcatele părinților lor sau impunându-le un complex de vinovăție colectivă, doresc să își justifice propriile jafuri și crime, prezentându-le ca o "restabilire a justiției istorice".

Și aici este necesar să ne amintim că această ideologie nu este nouă, prin intermediul ei naziștii și-au justificat represiunile împotriva evreilor din Lviv, Viena și Cracovia, a servit pentru a justifica existența lagărelor de concentrare. Folosind aceeași ideologie, bolșevicii au justificat distrugerea elitei rusești și a proprietarilor din perioada de după revoluția din 1917. În același timp, putem observa că ideea de "vinovăție colectivă" funcționează fără greș indiferent de timp și loc. De exemplu, am putut observa acte similare de flagelare și umilire morală în perioada Euro-Maidanului de la Kiev, când ostașii bătuți ai forțelor de ordine au fost conduși de-a lungul bulevardului central Hreșciatik, au fost puși în genunchi și siliți să se pocăiască.

Mesajul principal al ideologiei "vinovăției colective"  este de a-i obliga pe cei care nu au comis infracțiuni să creadă în vinovăția lor și, prin urmare, de a obține dreptul moral de a comite orice violență împotriva lor.

Pocăința creștină și "pocăința" de pe Maidan

Desigur, astfel de acte de "pocăință", în pofida tuturor similarităților exterioare, nu au nicio legătură cu creștinismul. În primul rând, pocăința adevărată nu presupune deloc violență. Înțelesul însuși al cuvântului "pocăință" (în greacă – "metanoia") vorbește despre o schimbare a cugetului. Este imposibil să forțezi o persoană să schimbe paradigma viziunii asupra lumii făcând-o să îngenuncheze cu forța – acest lucru nu poate decât să-l umilească pe om. Pocăința este o expresie a libertății, este o dorință interioară de a deveni mai bun, de a abandona păcatele din trecut și de a-ți schimba viața. Dar principalul lucru este că pocăința este aspirația către Dumnezeu. Prin urmare, este necesar să ne pocăim, în primul rând, înaintea lui Dumnezeu.

Aceasta înseamnă că putem cere iertare de la o altă persoană doar dacă am cerut-o deja în fața lui Dumnezeu. În caz contrar, actul de pocăință se va transforma într-un schimb de emoții, incapabil să influențeze viața interioară, duhovnicească. De exemplu, un soț bețiv poate cere în orice moment iertare de la soția și copiii săi și să continue să bea și să scandalizeze. Și numai după ce i-a cerut iertare lui Dumnezeu, întorcându-se către El, acest soț poate sperala o schimbare în sine și o schimbare în viața sa (apropo, în ebraică, termenul "pocăință" înseamnă literalmente "schimbarea minții").

Dacă ar fi vorba despre pocăință reală, societatea civilizată contemporană și-ar aminti nu atât despre "opresiunea" criminalilor de culoare din Statele Unite, cât despre copiii înfometați din Africa care mor cu zecile de mii. Căci și ei sunt de rasă negroidă, și viețile lor ar trebui să "însemne" ceva, nu-i așa?

Astfel, acest flash mob american modern de îngenuncheri nu are nicio legătură cu pocăința adevărată. Pentru că, de altfel, dacă ar fi vorba despre o pocăința reală (dorința de a schimba ceva în viața populației negroide aflate în suferință), societatea civilizată contemporană și-ar aminti nu atât despre "opresiunea" criminalilor de culoare din Statele Unite, cât despre copiii înfometați din Africa care mor cu zecile de mii. Căci și ei sunt de rasă negroidă, și viețile lor ar trebui să "însemne" ceva, nu-i așa?

În plus, pocăința în creștinism nu prevede "vinovăția colectivă" sau responsabilitatea copiilor pentru păcatele părinților lor.

Citim la profetului Ezechiel: "Şi a mai fost cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: "Pentru ce spuneţi voi în ţara lui Israel pilda aceasta şi ziceţi: Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii? Precum este adevărat că Eu sunt viu, zice Domnul Dumnezeu, tot aşa este de adevărat că pe viitor nu se va mai grăi pilda aceasta lui Israel… Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa" ( Ezechiel 18: 1-3 , 20).

Profetul Ieremia repetăl și el: "Iată vin zile, zice Domnul, când voi semăna în casa lui Israel şi în casa lui Iuda o sămânţă de om şi sămânţă de vite; Precum am privegheat asupra lor ca să-i smulg şi să-i zdrobesc, ca să-i risipesc, să-i vatăm şi să-i pierd, aşa voi priveghea asupra lor, ca să-i zidesc şi să-i sădesc, zice Domnul. În zilele acelea nu vor mai zice: "Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii". Ci fiecare va muri pentru fărădelegea sa; cine va mânca aguridă, aceluia i se vor strepezi dinţii" (Ier. 31: 27-30).

Iar cartea Deuteronomului spune: "Părinţii să nu fie pedepsiţi cu moartea pentru vina copiilor şi nici copiii să nu fie pedepsiţi cu moartea pentru vina părinţilor; ci fiecare să fie pedepsit cu moartea pentru păcatul său". (Deut. 24: 16). În plus, în Cartea a patra a Regilor, găsim o istorisire despre regele Iudeii Amasiah care și-a ucis dușmanii, dar nu le-a făcut rău copiilor lor: "Când a pus bine mâna pe domnie, Amasia a ucis slugile sale care uciseseră pe tatăl său. Dar pe copiii ucigaşilor nu i-a ucis, de vreme ce în cartea legii lui Moise, prin care porunceşte Domnul, este scris: "Părinţii nu trebuie să fie pedepsiţi cu moarte pentru copii, nici copiii nu trebuie să fie pedepsiţi cu moarte pentru părinţi, ci fiecare pentru vina sa trebuie să fie pedepsit cu moarte!" (IV Regi 14: 5–6).

Astfel, după cum vedem, Sfânta Scriptură vorbește clar despre responsabilitatea personală a fiecăruia pentru păcatele sale. Conceptul de "vinovăție colectivă" și "responsabilitate colectivă" este străin de creștinism și vorbește doar despre dorința de a manipula cu oamenii, dar nu și despre dorința de a-i schimba în bine.

Prin urmare, pocăința nu poate fi adusă "cu bâta" sau pur și simplu pentru că "toată lumea o săvârșește". Este întotdeauna asociată cu aspirația către Dumnezeu, cu liberul arbitru și cu dorința de a-și schimba viața și de a se îndepărta de faptele cele rele.

Spălarea picioarelor și smerenia creștină

Îngenunchearea și "pocăința colectivă" nu sunt singurele atribute quasi-religioase ale evenimentelor care se petrec în America modernă. Pe lângă acestea, recent s-a adăugat și spălarea picioarelor cetățenilor negri din țară.

Astfel, un grup de polițiști din statul american Carolina de Nord a spălat picioarele pastorilor negri, stând în genunchi în fața lor. În înregistrarea video publicată pe canalul televizat ABC11, vedem cum doi afro-americani – un bărbat și o femeie – stau pe o bancă. Bărbatul citește o rugăciune, iar apoi polițiștii le spală picioarele afro-americani. S-ar părea că această acțiune ar trebui să ne provoace emoții de smerenie sau un sentiment asemănător. Dar, de fapt, nu provoacă decât o senzație de derută. Ce au vrut să spună polițiștii cu fapta lor? Că sunt reprezentanți umili ai autorității și îi servesc pe cei cu pielea neagră? Dar "latinilor", reprezentanților continentului asiatic sau ai popoarelor indiene băștinașe din aceeași Americă – nu? De ce nu le spală și lor picioarele?

Este clar că actul de spălare a picioarelor, folosit în acest caz concret, are rădăcini biblice. Din Evanghelie cunoaștem că Hristos, înainte de a săvârși Cina cea de Taină, a spălat picioarele ucenicilor Săi. În tâlcuirea Sfinților Părinți, acest act al lui Hristos are mai multe semnificații.

Sfântul Ioan Gură de Aur vede în el o prefață a întregii istorii a Patimilor Sale, în care dragostea lui Iisus Hristos față de "făptura Sa în lume" s-a manifestat în cel mai înalt mod. De asemenea, spălând picioarele ucenicilor Săi, Domnul a arătat un adevărat exemplu de smerenie, care constă în dorința de a sluji aproapelui, indiferent de poziția ocupată în societate. Prin această acțiune, Hristos S-a descoperit ca Acela care "S-a smerit pe Sine, luând chip de rob", și care "S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce" (Fil. 2: 7-8). Astfel, spălarea picioarelor a indicat sensul ispășitor și purificator al răstignirii și, în același timp, nevoia de a purifica viața duhovnicească a apostolilor înșiși, fără de care aceștia nu puteu să devină părtași ai jertfei ispășitoare.

Prin urmare, putem afirma cu încredere că există o diferență uriașă între actul sâvârșit de Domnul Iisus Hristos și actul celor care demonstrativ spală picioarelor anumitor grupuri anumite ale populației.

Cugetând la acest subiect, nu putem să nu ne  amintim de practica de spălare a picioarelor migranților musulmani, care este săvârșită de câțiva ani la rând de către "Locțiitorul lui Dumnezeu pe pământ" Papa Francisc. Pentru majoritatea creștinilor, această acțiune a papei a rămas un mister. Dacă face acest lucru din smerenie, atunci de ce îl săvârșește sub sclipirea camerelor? Dacă o face din dragoste, de ce nu știm nimic despre ajutorul acordat acestor oameni? Dacă Papa indică în mod simbolic necesitatea migranților de a se alătura jertfei ispășitoare a lui Hristos, atunci de ce o face anume cu musulmanii?

Se pare că natura spălării picioarelor de către papa și polițiștii albi pe Maidanul Negru este de aceiași. Și este greu de presupus că această asemănare are ceva comun cu smerenia creștină, care pur și simplu nu poate fi demonstrativă, mai curând este o manifestare a unei tehnologii politice.

Și este regretabil faptul că în aceste tehnologii se folosesc tematici religioase. Este regretabil că de fiecare dată se găsesc oameni care percep toate aceste manipulări pseudo-religioase ca niște lucruri de valoare. Căci în final nimic bun nu vine de la astfel de manipulări.

O persoană care folosește religia pentru atingerea propriilor sale obiective mercantile nu se va opri la nimic. Trecând peste tot ce este sfânt, văzând în lucrurile sacre doar arme și mijloace pentru manipulare, o astfel de persoană cu conștiința lucidă va încălca nu numai legile divine, dar și cele pământești. Atunci criminalii vor fi ridicați la rangul de sfinți, iar păcatele vor fi considerate o normă.

În acest caz ne rămâne doar să urmărim cu atenție toate procesele care au loc, astfel încât, așa cum spune Sfântul Apostol Ioan Teologul, să putem distinge duhul acestei lumi de Duhul lui Dumnezeu: "Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume" (1 Ioan 4: 1). Căci fiind prea creduli și lăsându-ne prinși de momeala minciunilor și a falsității ipocriților moderni, nu pierdem doar capacitatea de a gândi treaz, dar și cădem în mrejele celui viclean, de care să ne izbăvescă bunul Dumnezeu!