Arhim. Pavlos și dragostea pentru aproapele: "Supărați-vă pe … Dumnezeu"
Cât de mare ar fi durerea noastră și cât de mult am suferi, rănirea aproapelui și pricinuirea suferinței nu este o cale de ieșire.
Nu lăsați durerea să se transforme în iritare, resentiment și răutate față de alți oameni, mai ales dacă ei nu sunt vinovați de nimic.
În clipe de mânie este mai bine să o adresăm lui Dumnezeu, pentru că El va suporta supărările și iritarea noastră, căci dragostea Lui pentru noi este profundă și cu adevărat fără margini. În plus, Dumnezeu vede toate rănile noastre sufletești. Altcineva nu va avea răbdarea și smerenia necesară, s-ar putea să nu aibă un sentiment de iubire atât de profund pentru a înțelege și accepta. În acest caz, putem provoca un rău ireparabil în relația cu aproapele nostru.
Unii spun: "Dacă nu-mi pot vărsa furia nici asupra celor mai apropiați, atunci cum să mă descarc?". Este o greșeală tragică pe care mulți o comit. Persoanele cele mai apropiate și dragi nu sunt un sac de box, ei nu au nici o vină. Există o diferență imensă între a împărtăși durerea cu o persoană apropiată, a-i vorbi despre necazul tău și a-ți descărca furia și supărarea pentru evenimente în care nu a luat parte și nu este capabilă să modifice consecințele.
Cum să procedăm? Trebuie să cădem în genunchi și să ne adresăm la Dumnezeu. Plânge, strigă, exprimă-ți toate nemulțumirile, toate supărările. Zic asta pentru că tot ce vei spune se va pierde în îmbrățișarea Sa caldă.
După ce o să-ți "exprimi" totul lui Dumnezeu – să taci. Să taci să auzi răspunsul Lui. Să taci ca să simți cum El te susține în suferința ta, cum îți vindecă rana cu atingerea Sa.
Puterea rugăciunii este atât de mare și are un impact pozitiv atât de important asupra vieții noastre încât, dacă am fi conștientizați pe deplin de acest lucru, am face ca aceasta să fie singura noastră ocupație. Din păcate, ignorăm puterea harică a rugăciunii în viața cotidiană.
Oare nu este uimitor cât de clar ne aude tot timpul Dumnezeu? El nu îndeplinește toate rugămințile noastre, dar El le aude. De fapt, din fericire, Dumnezeu nu îndeplinește toate rugămințile noastre, deoarece acestea nu întotdeauna sunt orientate spre dobândirea vieții veșnice.
Să ne gândim la următoarele: Dumnezeu ne aude în rugăciunea noastră, iar noi îl auzim pe Dumnezeu? Oare păstrăm tăcerea ca să auzim răspunsul Său sau ducem un dialog interior care ne împiedică să auzim vocea lui Dumnezeu?
Să nu uităm că întotdeauna este cineva care este gata să ne asculte și să ne împărtășească durerea. Cineva care poate primi revărsarea mâniei și a indignării tale și de la care vei primi în schimb o îmbrățișare caldă, iertare și dragoste. Depinde de tine dacă vrei să auzi vocea Sa sau nu.
Arhimandritul Pavlos Papadopoulos
