Coronavirusul ca încercare a credinței și a fidelității față de Biserică

În ultimul timp ortodocșii din țara noastră au fost supuși hărțuirii sociale. Un flux de calomnie și răutate satanică, deși nu atât de intens ca înainte, este îndreptat în continuare asupra Bisericii noastre. Dar acest lucru acum nu mai este atât semnificativ. Cei care au dorit să se îndepărteze de Biserică, au făcut-o deja, iar credința celor care au rămas de nimic nu va mai putea fi zdruncinată.

A venit timpul să ne fie încercată credința și din altă parte. Punctul de tangență al acestei încercări este slujirea în Biserică  și coronavirusul. Cineva spune că este mai bine "să te rogi acasă în fața televizorului", pentru că "autoprotejarea este mai importantă decât prezența la biserică", iar cineva propune "să ne împărtășim mai rar".

Îmi voi exprima punctul meu de vedere fără să insist că este adevărul în ultimă instanță.

Cei care au dorit să se îndepărteze de Biserică, au făcut-o deja, iar credința celor care au rămas de nimic nu va mai putea fi zdruncinată.

Se știe că Sfinții Părinți asociau cu manifestarea Providenței lui Dumnezeu asemenea dezastre ca inundațiile, cutremurele, epidemiile, etc., în care vedeau ascuns un sens duhovnicesc. Civilizația post-creștină, îmbibată de egocentrismm a uitat de Dumnezeu, și va fi din ce în ce mai supusă la diverse zguduiri. Când cineva este la un pas de moarte, mijloacele de reanimare pot fi foarte dure, dar, din păcate, nu există o altă cale de a-l readuce la viață. Judecând după ultima carte a Noului Testament, Dumnezeu va proceda la fel cu omenirea.

Cu ce ​​pericol se poate confrunta o persoană în biserică în timpul unei epidemii? Să analizăm cauzele.

Împărtășirea din Potirul comun

Nu voi lua în considerare această cauză ca posibilitate de transmitere a infecției. Pentru că cred cu tărie că Trupul și Sângele lui Hristos nu pot fi o sursă de transmitere a oricărei infecții mortale. Iar motivul este nu numai credința mea, ci și experiența de viață de mulți ani de slujire.

Dacă infecțiile s-ar transmite prin Împărtășanie, atunci diaconii noștri care consumă Sfintele Daruri după fiecare slujbă, dacă nu mor, atunci cel puțin s-ar fi îmbolnăvit de multe ori de gripă, SARS și alte boli. Dar nu se întâmplă așa. Uneori mi se pare că acest grup de clerici este mai sănătos decât toți ceilalți.

Posibilitatea de a transmite în biserică infecția de la persoană la persoană prin sărutarea icoanelor

Cu aceeași probabilitate (sau poate și mai mare), putem prinde virusul prin atingerea mânerelor căruciorului dun supermarket, bancnotelor, butoanelor din lift sau de la bancomat, mânerelor din transportul piblic, strângând mâinile. Și această listă poate continua. Desigur, acesta nu este un argument în favoarea mersului la biserică pentru a vă expune la riscul infectării. Sunt de acord. Deci, posibilitatea de a se contamina cu noul coronavirus în biserică este destul de reală, ca și în alte locuri. Prin urmare, să vorbim despre acest moment mai detaliat.

1. Mai întâi vom analiza motivele pentru care mergem totuși la biserică. Sunt sigur că toată lumea, în pofida riscului, va merge oricum la magazin și își va cumpăra alimente, pentru că "foamea te ajunge la os". Necesitatea hranei duhovnicești – Împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos – în timpul unei epidemii mortale, pentru un credincios trebuie să fie cu mult mai mare decât pe ​​timp de liniște. Din simplul motiv că veți simți în fiecare zi cum moartea o să vă respire în spate, iar dacă mâine veți avea o temperatură de peste patruzeci de grade, atunci cel mai mult probabil că nu veți avea timp să vă impărtășiți. Prin urmare, trebuie să avem grijă să facem acest lucru din timp.

Biserica nu este o piață, un târg, o crâșmă. Ea ceea ce leagă pământul cu cerul și în ea cerem în mod sobornicesc de la Dumnezeu milă, inclusiv încetarea epidemiei.

2. Să facem un parcurs istoric. Știm că primii creștini în mod obligatoriu se împărtășeau în fiecare duminică. Ca ecou al acelui timp, s-au păstrat (din păcate, de mulți deja uitate) regulile canonice, care prevăd că dacă cineva nu se împărtășește trei duminică, el nu mai este creștin (regula 80-a a celui de-al VI-lea Sinod Ecumenic). Sunt totodată și reguli care determină excomunicarea celor care vin la Liturghie și nu se împărtășesc (a 9-a regulă apostolică).

Foarte des, de-a lungul secolelor, venind  la slujbă în orice duminică, creștinul a riscat nu doar să se infecteze cu vreun coronavirus, dar și să fie sfâșiat cu dinții și ghearele leului, să fie tăiat cu sabia, răstignit, torturat, sau să suporte alte consecințe ale credinței sale în Dumnezeu.

Participarea la slujbele creștine a fost o ocupație extrem de periculoasă în sensul direct al cuvântului. Dar totuși TOȚI creștinii mergeau la Împărtășanie, deși  înțelegeau foarte bine care este riscul.

Putem aduce aceleași exemple dintr-o perioadă istorică mai apropiată de noi, când noii martiri care săvârșeau slujbele religioase în închisori, lagăre de concentrare și în exiluri riscau să fie inevitabil împușcați în caz de depistare, ceea ce s-a și întâmplat cu unii.

Coronavirusul și moartea

Toți vom muri – această teză nu necesită discuție. Iar data morții, la fel ca data nașterii noastre, nu depinde de noi, ci de Cel care ne orânduiește viața. Și dacă cineva crede că moartea cauzată de virus este mai grea decât, de exemplu, moartea de la cancer, atunci el cu mare probabilitate greșește.

Printre anatemele citite în Săptămâna Ortodoxiei, este o anatemă pentru cei care consideră că viața noastră este guvernată nu de voința lui Dumnezeu, ci de întâmplare. De fiecare dată în timpul slujbei, Biserica ne cheamă să ne rugăm  "pentru noi înșine și unii pentru alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm".

Desigur, credința în Dumnezeu nu presupune nepăsare și neglijarea regulilor de trafic sau a măsurilor de siguranță. Trebuie să fim întotdeauna atenți și să avem grijă să nu ne afectăm sănătatea. Dar în viață există situații când trebuie să ne asumăm riscul, dacă aceasta este voia lui Dumnezeu. Mai mult, pot apărea situații când păstrarea vieții pământești și îndeplinirea poruncii lui Dumnezeu pot intra în contradicție. Atunci va trebui să alegem un singur lucru.

Credința în Dumnezeu nu presupune nepăsare și neglijarea regulilor de trafic sau a măsurilor de siguranță.

Și se poate întâmpla și contrariul. Celo care va dori să-şi scape viața, o va pierde (Matei 16:25). Iar cel care îşi va pierde viața pentru Hristos și Evangelie, o va afla. Și nu numai în plan duhovnicesc, ci și în sens fizic. Pentru că primim Trupul și Sângele lui Hristos nu numai "pentru iertarea păcatelor și pentru viața cea veșnică", dar și "pentru vindecarea sufletului și a trupului". Și acesta este obiectul credinței noastre.

Starețul Chiril Pavlov și-a amintit cum în anii celui de-al Doilea Război Mondial, soldații care se temeau de foamete uscau pesmeți și-i purtau în desagă pe umeri, soldații care se cruțau pe sine și nu se expuneau la gloanțe, din anumite motive mureau mai repede decât soldații care erau gata primii ca iasă în atac, fără să se gândească la ziua de mâine.

Concluzii

Odată, în timpul unei invazii a turcilor pe Muntele Athos, un călugăr cugeta cum să procedeze: să fugă sau să rămână și să primească martiriul? Nu cumva primul variant să fie lașitate, iar al doilea – mândrie? Maica Domnului i s-a arătat și i-a spus că fiecare are libertatea să facă așa cum îi spune inima. Cine se va hotărî să accepte moartea pentru Hristos, va primi cununa de martir. Cine simte că nu are suficientă credință, să se ascundă și nu va fi osândit.

Cred că în cazul unei epidemii, clericii ca slujitori ai lui Dumnezeu nu prea au vreo alegere. Într-adevăr, ce nu s-ar întâmpla - nu poți să încetezi slujirea lui Dumnezeu. Preotul săvârșește în biserică Jertfa fără de Sânge pentru întreaga lume, pentru toți oamenii, vii și morți, și aceasta este datoria lui.

Din viața Cuviosului Varsanufiue din Tver (a cărui pomenire am săvârșit-o duminica trecută) aflăm că în timpul unei epidemiei au decedat toți preoții din mănăstirea sa. Cuviosul Varsanufie personal i-a mărturisit, împărtășit și înmormântat. Și toți au moștenit slava cerească. La această slavă cerească năzuiau și creștinii din Alexandria, când în timpul epidemiei de ciumă din secolul al III-lea îi ajutau nu numai pe semenii lor, dar și pe păgâni, și se infectau și mureau de aceeași boală. Așa ei au împlinit porunca lui Dumnezeu despre iubirea de aproapele, dobândind cununa vieții veșnice.

În ceea ce privește cercetarea bisericii de către mireni în timpul epidemiei de cononavirus, fiecare trebuie să decidă pentru sine, bazându-se pe credința sa și pe ceea ce îi va pune Dumnezeu în inima sa. Dar, în orice caz, chiar și atunci când venim la biserică, nu trebuie să neglijăm normele de igienă și să ne punem pe noi și pe ceilalți în pericol.

Să ne aibă Dumnezeu pe toți în paza Sa!