Creștinismul online: a fi sau a nu fi?

Omul fără Împărtășanie 

Lumea în care trăim se schimbă rapid. Multe instituții, obiceiuri și tradiții sociale, împreună cu zeci de mii de oameni, pot să dispară în neant. Lumea pleacă în carantină, Europa s-a închis deja. Străzi pustii, miros de înălbitor și de substanțe dezinfectante, oameni în costume de protecție – acesta nu este un viitor apocaliptic, ci o realitate modernă aproape familiară. Fabricile, uzinele, orașele, regiunile, statele și ... instituțiile religioase s-au alăturat școlilor și instituțiilor de învățământ închise la carantină.

În multe țări europene organizațiile religioase au trecut la regimul de carantină. Undeva bisericile au rămas deschise, undeva s-au închis până la vremuri mai bune. Primul care a decis că trebuie de impus carantina a fost Vaticanul.

La 08 martie 2020 Biserica Romano-Catolică din Italia a emis un decret potrivit căruia în țară au fost interzise toate slujbele publice din cauza epidemiei de coronavirus. La 10 martie Vaticanul a fost închis pentru turiști, la 13 martie toate bisericile au fost închise la Roma, iar la 15 martie a devenit cunoscut faptul că toate slujbele din Săptămâna patimilor vor avea loc fără credincioși.

Ulterior, reprezentanții Bisericilor Ortodoxe s-au alăturat ideii suspendării slujbelor aglomerate (altele nu există). Autoritățile Greciei au interzis toate serviciile de cult din țară, permițându-le credincioșilor numai să-i îngroape pe cei dragi și doar într-un cerc restrâns, familial. Biserica Ortodoxă a Cipriului s-a adresat către mireni să se abțină de la participarea la liturghii timp de trei săptămâni, iar Patriarhul Bartolomeu a anulat toate slujbele în Patriarhia Constantinopolului. Unii reprezentanți ai altor Biserici Ortodoxe au refizat oficierea liturghiilor sau au restricționat sever participarea credincioșilor. Biserica Ortodoxă Română le-a propus autorităților un compromis și a decis să săvîrșească slujbele pe stradă. Totuși subliniem că aproape toate măsurile restrictive au fost luate la cererea autorităților.

Slujba online

Bineînțeles, aceste acțiuni ale autorităților laice și ecleziastice au stârnit nemulțumiri din partea multor creștini ortodocși, atât clerici cât și laici. Unii au decis să nu se supună. Mitropolitul Serafim de Kythira a oficiat liturghia în biserică, cu ușile deschise (adică fără a restricționa accesul credincioșilor). După aceasta Mitropolitul a fost arestat și împotriva lui a fost intentat un dosar pentru nesupunere față de autorități.

Aceeași soartă l-a așteptat și pe preotul catolic în vârstă de 88 de ani, care a săvârșit Liturghia. Mai mult, poliția italiană a întrerupt slujbele chiar dacă credincioșii stăteau în stradă și nu în biserică. Credincioșii au fost împrăștiați cu forța și din alte locuri.

Și dacă nemulțumirea ortodocșilor este destul de așteptată și de înțeles, protestele exprimate de clerul catolic arată ca o provocare pentru politica de conciliere, care a devenit deja tradițională pentru Biserica Romei. Astfel, episcopul Atanazius Schneider de Astana a declarat că situația de carantină cauzată de coronavirus reprezintă o amenințare serioasă pentru Biserică, întrucât amintește primele secole de persecuție a creștinismului. Episcopul a subliniat că nici cel de-al treilea Reich nu a închis bisericile.

Cu toate acestea, Papa de la Roma și Patriarhul Bartolomeu, și totodată Sinodurile unor Biserici Ortodoxe îi îndeamnă în unanimitate pe credincioși să urmărească slujbele online – pe Internet, la televizor sau la radio. Mai mult, catolicii ucraineni și greco-catolicii le propun mirenilor să participe la "împărtășirea duhovnicească". Reprezentanții BOaU s-au alăturat și ei transmisiilor online (ceea ce nu este surprinzător), iar " sinodul" BOaU a propus ca notițele pentru pomenire să fie transmise prin Internet. Unii episcopi catolici cu toată seriozitatea admit posibilitatea spovedaniei prin telefon sau se gândesc la un mod mai ușor de dezlegare de păcate în general fără mărturisire. Există cazuri când preoții Bisericii Romano-Catolice îi spovedesc pe șoferi fără să fie nevoiți să iasă din mașină sau oficiază mesa în fața fotografiilor enoriașilor lor.

Realitatea virtualului

Încă în zorii puterii sale, Adolf Hitler a subliniat rolul incredibil al cinematografiei în manipularea cu conștiința. În al treilea Reich a fost creat un departament special de propagandă, care a fost condus de unul dintre cei mai apropiați asistenți ai lui Fuhrer Goebbels. Sunt cunoscute cuvintele spuse odată de această persoană: "Superioritatea imaginii vizuale față de cea auditivă constă în faptul că imaginea auditivă este tradusă în cea vizuală cu ajutorul imaginației individuale, care nu poate fi controlată: fiecare va vedea ceva al său. Prin urmare, este necesar de arătat imediat cum trebuie toată lumea să vadă același lucru".

Ulterior, odată cu apariția televiziunii, posibilitatea manipulării conștiinței de masă a dobândit proporții fără precedent. Acum mesajul sau ideea pot fi transmise la milioane de oameni concomitent. Cel care poate influența televiziunea – influențează mulțimea, poate să schimbe istoria, să propună orice ideologie, să-i distrugă pe oponenți, să justifice orice atrocități.

Conștiința omului modern, în special după invenția rețelelor sociale care oferă iluzia unei comunicări reale, alunecă treptat în Internet.

Situația s-a agravat atunci când a fost inventat internetul. Pentru că a devenit posibil să reformatăm nu doar o singură națiune sau o țară, ci întreaga umanitate. Mai mult, persoana însăși, toate interesele, temerile, dorințele sale etc. pot fi traduse online, în lumea virtuală. Conștiința omului modern, în special după invenția rețelelor sociale care oferă iluzia unei comunicări reale, alunecă treptat în internet. Societatea modernă este atât de atașată de el, încât pur și simplu nu își imaginează existența în alte condiții. Internetul s-a adăugat la lucrurile vitale precum aerul, apa, hrana și somnul. Și nu este un fapt că în această ordine de idei internetul ocupă ultimul loc (refuzul de a dormi din cauza rețelelor de socializare sau a jocurilor online este o dovadă elocventă în acest sens).

Se pare că de acum înainte suntem expuși pericolului că viața dhovnicească și credința religioasă se vor transpune în lumea virtuală. Mesele și liturghiile online, mărturisirea virtuală și, eventual, Împărtășania – toate acestea vor deveni în curând parte a existenței umane. Argumentele teologice și chiar cele medicale și igienice vor putea fundamenta această "spiritualitate virtuală". Dintr-o comunitate de persoane unite prin Taina Sfintei Împărtășanii, Biserica va deveni o societate de nick-name-uri dispersate, conectate prin Internet.

Nu vă împărtășiți și nu vă faceți griji?

Interesant este faptul că atunci când recomandăm liturghia virtuală în locul celei reale, clerul unor organizații religioase avertizează că aceasta se va solda cu consecințe canonice și "nu trebuie să afecteze în mod serios conștiința păstoriților noștri".

Problema este însă că pentru moment neparticiparea la slujbe și așa nu a cauzat "consecințe canonice". De exemplu, în conformitate cu regula 80-a a celui de-al VI-lea Sinod Ecumenic, dacă o persoană a lipsit la trei liturghii fără motiv întemeiat sau în timpul liturghiei (a 9-a regulă apostolică) nu s-a împărtășit, atunci ea trebuie să fie excomunicată. Cine aplică aceste canoane acum?

Îi botezăm pe toți, dar nu le cerem să participe în mod obligatoriu la liturghie. De aici – numărul celor botezați nu coincide cu numărul celor care se împărtășesc. O frază foarte exactă îi aparține scriitorului Nicolai Leskov: „Rusia a fost botezată, dar nu luminată”.

Din păcate, pentru omul modern de multă vreme a devenit o normă să nu participe la liturghie. Majoritatea celor care se consideră creștini (ortodocși sau catolici) duminică pur și simplu rămân acasă. La biserică vin unități (conform unor studii sociologice, este vorna de aproximativ 3% din numărul total de ortodocși).

Din păcate, pentru omul modern de multă vreme a devenit o normă să nu participe la Liturghie.

"Normalitatea" transmisiilor online nu va face decât să agraveze această stare de lucruri. La urma urmei, se dovedește că pe lângă "Nu vreau", pot exista și alte motive – mai "justificate". De exemplu, igienice, epidemiologice, politice etc. Mai mult, neparticiparea la liturghie dintr-un "motiv întemeiat", așa cum se prevede în decretul Sinodului Bisericii Ciprului, nu trebuie să provoace "mustrări de conștiință". Cu alte cuvinte, dacă mai devreme o persoană rămânea acasă și făcând un clic urmărea transmisia online a Liturghiei, totuși înțelegea că aceasta nu este totalitate corect și nu ar trebui să fie așa, acum i se recomandă să nu se gândească la asta, să nu se simtă jenat și să nu-și facă griji. Biserica de bună voie, eliminând toate problemele de conștiință, alunecă online.

Și nu este vorba despre predici, nu despre prelegeri, nu despre altceva de mică însemnătate, ci despre Sfintele Taine. Lipsa liturghiei pentru "cei chemați" și așa este o normă, iar acum aceeași "normă" se propune celor "catehizați". Fără consecințe canonice.

Realitatea Trupului și a Sângelui și realitatea Bisericii

Natura Bisericii, caracterul Său nu implică participarea virtuală la Sfintele Taine. Hristos, oferind Apostolilor Trupul și Sângele Său, nu numai că i-a adunat împreună, dar a folosit și termeni care nu presupuneau o interpretare simbolică (aici – virtuală) și care au respins de la El mulți iudei tulburați de "literalismul somatic". Filosoful rus Alexei Homyakov a menționat corect că biserica este zidurile ridicate în jurul Tainei Sfintei Împărtășanii. Participarea vie la Euharistie pentru creștinii din primele secole a fost mai valoroasă decât viața. Ei se adunau în case, în catacombe, sub acoperirea nopții. Ei se străduiau să ajungă la liturghie deseori riscându-și viața și nici nu își puteau imagina că va veni un moment în care, în loc să participe la slujbă, pur și simplu vor face un clic.

Credința noastră este credința în Dumnezeu Cel Întrupat. Trupul și Sângele lui Hristos nu este o iluzie, ci o realitate. Apostolul Ioan Teologul subliniază: "Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieții, și Viața s-a arătat și am văzut-o și mărturisim și vă vestim Viața de veci, care era la Tatăl și s-a arătat nou – ce am văzut și am auzit, vă vestim și vouă, ca și voi să aveți împărtășire cu noi. Iar împărtășirea noastră este cu Tatăl și cu Fiul, Iisus Hristos" (1 Ioan 1 , 1-3).

Participarea vie la Euharistie pentru creștinii din primele secole a fost mai valoroasă decât viața.

.

Ce au văzut, ce au resimțit ... Hristos vorbește despre comuniunea reală cu El la Cina cea de Taină: "Luați, mâncați. Acesta este Trupul Meu, Acesta este Sângele Meu ... " (Matei 26:26, 28). Este, și nu se pare.

În această ordine de idei Sfântul Chiril al Alexandriei în tâlcuirea Evangheliei de la Matei subliniază: "Mântuitorul îi învață pe cei unsprezece [discipoli] Tainele mântuirii. Într-adevăr, un pic mai târziu Hristos urma să se înalțe la Tatăl, înviat împreună cu propriul Său Trup, astfel încât să avem prezența Sa trupească (căci fără prezența lui Hristos este imposibil ca un om să fie mântuit și să scape de moarte și de păcat, dacă Viață nu este cu noi), El ne-a dat Trupul și Sângele Lui (Matei 26:28), pentru ca prin ele puterea întunericului să fie biruită, El a intrat în sufletele noastre prin Duhul Sfânt, noi am devenir părtași ai Sfintelor Taine și am fost numiți oameni cerești și duhovnicești".

Cu alte cuvinte, Taina Sfintei Împărtășanii nu presupune nici o participare virtuală. Sfântul Teofil din Bulgaria scrie: "Spunând: "Acesta este Trupul Meu", se arată că pâinea sfințită pe altar este însăși Trupul lui Hristos, și nu imaginea Lui, pentru că Hristos nu a spus: "Aceasta este chipul", ci "Acesta este Trupul Meu".

Nu putem fi creștini online, nu putem să ne mărturisim și să ne împărtășim virtual. Este imposibil, în cele din urmă, să transpunem toată viață noastră duhovnicească pe Internet. Nici un motiv nu poate anula necesitatea prezenței vii la Euharistie. Nu spunem că orice emisiune trebuie interzisă. Nu, vrem doar să spunem că omul trebuie să înțeleagă întotdeauna că aceasta nu este ceva normal și că nu poate înlocui prezența în biserică. Iar concesiunile de astăzi făcute de Biserică trebuie privite ca o condescendență față de neputință și nu ca o normă fără "consecințe canonice". Mai mult decât atât, potrivit Arhiepiscopului Teodosie de Boiarsk, este mai bine să asculți liturghia lângă pereții bisericii la difuzoare decât acasă – pe Internet.

Biserica noastră este Biserica lui Dumnezeu Cel Viu, nu virtual. Dacă uităm de acest lucru, atunci vom ucide atât credința, cât și omul.